Analize și opinii

Veşnicia s-a născut la stat

Ar fi fost de aşteptat ca mult trâm­biţatele măsuri de restructurare a personalului din aparatul bugetar să zdruncine concepţia, încă profund înrădăcinată în rândul unei mari părţi a românilor, conform căreia slujba la stat e de preferat uneia la privat, pentru că „poţi ieşi la pensie de acolo, că doar statul nu dă faliment niciodată“. Din păcate, falimente am văzut cu duiumul, şi o să tot vedem, însă doar în sectorul privat, acolo unde au fost aplicate cele mai dure ajustări din ultimii 20 de ani, fără ca instituţiile care au tot crescut şi s-au înmulţit pe seama taxelor şi impozitelor plătite de firme şi populaţie să răspundă solidar. A trecut mai bine de un an de când Guvernul s-a angajat, sub presiunea instituţiilor financiare internaţionale, să ia măsuri urgente şi ferme pentru reducerea imensului aparat birocratic, însă în loc de asta nu am văzut decât eforturi susţinute pentru atragerea de noi împrumuturi, menite să le asigure bugetarilor plata salariilor, la timp şi până la ultimul leuţ. Şi poate că lucrurile ar mai fi mers aşa, în anormalitatea lor, încă o bună bucată de vreme dacă n-ar fi existat acea intervenţie televizată a preşedintelui Băsescu, curios de ce marea disponibilizare de la stat nu se vede în statistici.

Unde sunt cele 100.000 de posturi desfiinţate din aparatul administrativ, unde sunt reducerile de cheltuieli de personal? La sfârşitul lunii februarie a acestui an existau, conform INS, 1.005.800 de bugetari, cu 34.400 mai puţini decât în luna similară din 2009. Este aceasta o dovadă că s-a mişcat totuşi ceva în armata de funcţionari de stat? Nici vorbă! Statistica nu indică altceva decât continuarea scăderii efectivelor de angajaţi din două dintre cele mai sensibile domenii ale momentului: învăţământul şi sănătatea (în numeroase spitale s-a ajuns la situaţia, fără echivalent în lume, ca personalul administrativ să fie mai numeros decât cel medical), de unde au plecat încă 15.000, respectiv 8.900 de oameni, în căutarea unor joburi mai bine plătite peste graniţe sau prin pensionare anticipată. Aşa că tot ce s-a „restructurat” n-au fost decât cele 9.000 de posturi vacante din organigramele care n-au mai apucat să fie completate, că a venit criza. Vă vine să credeţi sau nu, angajările la stat nu au fost niciodată îngheţate. Aruncaţi un ochi pe site-urile instituţiilor publice, ministere sau primării, la secţiunea „cariere“; în numeroase cazuri, veţi vedea anunţuri de selecţie de personal la zi.

Fiscul, de pildă, unul dintre cei mai mari angajatori ai statului, are pe statele de plată 31.000 de persoane (cam câte are fiscul italian, dar dublu faţă de instituţiile similare din Cehia şi Ungaria şi triplu faţă de câţi au bulgarii!), iar în ultimul an a suplimentat efectivele de la Vămi şi Garda Financiară. Da, e foame de bani, o simţim cu toţii. Problema e că statul obez a dat în bulimie şi nu vrea nici în ruptul capului să intre la regim, deşi analizele arată clar că riscă să facă atac de cord din clipă în clipă.

Abonează-te la newsletter