Vasile Astărăstoae: „Ordinul de transformare a unui spital de monospecialitate are (după opinia mea) vicii de fond și termene nerealiste.”

Cele ce s-au petrecut la așa-zisa evacuare a bolnavilor de la spitalul Foișor dezvăluie eșecul administrativ al celor care consideră că o combatere a pandemiei se poate realiza prin măsuri autoritare și prin amenzi și dosare penale. În gestionarea pandemiei, așa-ziși conducători, comandanți sau oricum se vor mai numi ei au acționat cu o trufie nemarginită și cu dispreț nedisimulat față de populație. Cei care aveau cea mai mică îndoială cu privire la unele măsuri (absurde și neconstituționale) erau etichetați drept negaționiști, conspiraționiști, obscurantiști, inculți și, bineînțeles, oamenii rușilor. La peste un an de la impunerea măsurilor, care au afectat fizic, psihic, economic, social și spiritual majoritatea populației, se observă că ne aflăm în aceeași situație epidemiologică în care ne aflam și acum un an. Res ipsa loquitur (lucrul vorbește de la sine) ar spune juriștii.

Dar și în acest moment al adevărului se încearcă să se transfere responsabilitatea de la decidenți la managerul și medicii de la Spitalul Foișor. Un cor bine orchestrat al unor politiceni și al unor medici (din fericire puțini) vorbesc despre sabotaj la fel ca în anii ’50 (ani care mi-au marcat copilăria). De aceea simt nevoia unor lămuriri.

Specificul profesiei de medic constă în faptul că este auto-reglementă și reglementată. Auto-reglementată prin principii etice și norme deontologice și reglementată prin norme juridice (în Uniunea Europeană la nivel sectorial).

La sfârșitul studiilor de licență în medicină (6 ani de zile), un absolvent depune un Jurământ cu puternică încărcătură simbolică – Jurământul lui Hippocrate. Între altele jură că „voi îndruma îngrijirea bolnavilor spre folosul lor, pe cât mă vor ajuta puterile și mintea, și mă voi feri să le fac orice rău și orice nedreptate”.

În momentul în care își încep cariera profesională independentă și se înscriu în Colegiul Medicilor, medicii depun o variantă modernă a acestui Jurământ, și anume aceea adoptată de Asociația Medicală Mondială în cadrul Declarației de la Geneva – 1975 „Mă angajez solemn să-mi consacru viața în slujba umanității;… Voi exercita profesiunea cu conștiință și demnitate;… Sănătatea pacienților va fi pentru mine obligație sacră”.

Pe parcursul vieții profesionale medicii trebuie să respecte normele Codului deontologic al Colegiului Medicilor din România. Acesta prevede printre altele:

Art. 5 Medicul trebuie să depună toate diligențele și să se asigure că decizia profesională pe care o ia sau intervenția cu caracter medical respectă normele și obligațiile profesionale și regulile de conduită specifice cazului respectiv.

Art. 6 Medicul este dator să stăruie și să își apere independența profesională, fiind interzisă orice determinare a actului medical ori a deciziei profesionale de rațiuni de rentabilitate economică sau de ordin administrativ.

Art. 7 Relația medicului cu pacientul va fi una exclusiv profesională și se va clădi pe respectul acestuia față de demnitatea umană, pe înțelegere și compasiune față de suferință.

Art. 8 Medicul își va dedica întreaga știință și pricepere interesului pacientului său și va depune toată diligența pentru a se asigura că decizia luată este corectă, iar pacientul beneficiază de maximum de garanții în raport cu condițiile concrete, astfel încât starea sa de sănătate să nu aibă de suferit.

Art. 22 Sunt contrare principiilor fundamentale ale exercitării profesiei de medic, în special, următoarele acte:… c) abandonarea unui pacient care necesită servicii de urgență sau se află în pericol fără asigurarea că acesta a fost preluat de o altă unitate medicală sau de un alt medic ori că beneficiază de condiții adecvate situației în care se află și stării sale de sănătate;

Art. 34 Refuzul acordării serviciilor medicale… (2) În toate cazurile, medicul îi va explica persoanei respective motivele care au stat la baza refuzului său, se va asigura că prin refuzul acordării serviciilor medicale viața sau sănătatea persoanei în cauză nu este pusă în pericol și, în măsura în care refuzul este bazat pe încălcarea convingerilor sale morale, va îndruma persoana în cauză spre un alt coleg sau o altă unitate medicală.

Cele mai relevante legi care reglementeaza relația medic-pacient sunt Legea nr.46/2003 și Legea 95/2006.

Legea nr.46/2003 (Legea privind drepturile pacientului) specifica:

Art.3 Pacientul are dreptul de a fi respectat ca persoană umană, fără nicio discriminare… Art.35 alin.1 Pacientul are dreptul la îngrijiri medicale continue până la ameliorarea stării sale de sănătate sau până la vindecare.

Legea 95/2006 (legea privind reforma în sănătate) prevede:

Art.380

(1) Profesia de medic are ca principal scop asigurarea stării de sănătate prin prevenirea îmbolnăvirilor, promovarea, menținerea și recuperarea sănătății individului și a colectivității.

(2) În vederea realizării acestui scop, pe tot timpul exercitării profesiei, medicul trebuie să dovedească disponibilitate, corectitudine, devotament, loialitate și respect față de ființa umană.

(3) Deciziile și hotărârile cu caracter medical vor fi luate avându-se în vedere interesul și drepturile pacientului, principiile medicale general acceptate, nediscriminarea între pacienți, respectarea demnității umane, principiile eticii și deontologiei medicale, grija față de sănătatea pacientului și sănătatea publică.

Art.381

(1) În scopul asigurării în orice împrejurare a intereselor pacientului, profesia de medic are la baza exercitării sale independența și libertatea profesională a medicului, precum și dreptul de decizie asupra hotărârilor cu caracter medical…

(3) În legătură cu exercitarea profesiei și în limita competențelor profesionale, medicului nu îi pot fi impuse îngrădiri privind prescripția și recomandările cu caracter medical, avându-se în vedere caracterul umanitar al profesiei de medic, obligația medicului de deosebit respect față de ființa umană și de loialitate față de pacientul său, precum și dreptul medicului de a prescrie și de a recomanda tot ceea ce este necesar din punct de vedere medical pacientului.

Cazul Foișor

Printr-un act administrativ, semnat de decidenți în dimineața zilei de 9 aprilie 2021, se ia decizia de a transforma un spital monospecialitate (traumatologie-ortopedie) în spital suport COVID. Conducătorul acțiunii de evacuare a pacienților internați în spitalul Foișor a fost desemnat un reprezentant al DSU. Termenul de evacuare este de 24 ore. Ordinul ajunge la spital în jurul orei 11:00. Managerul împreună cu medicii, surprinși de decizie (mai ales că pe 2 aprilie spitalul a fost exclus de pe lista unităților medicale care pot fi transformate în unități COVID sau suport COVID) cer explicații și au obiecții cu privire la acest ordin. Li se răspunde, în buna tradiție românească cu amenințări și bătutul cu pumnul în masă. Atenție, managerul, nu este oricine, este Profesorul Stoica – un specialist recunoscut, un profesionist adevărat, un mentor, un om care și-a dedicat viața pacienților și acestui spital cu mult timp înainte ca Gabriela Firea să se gândească la primăria capitalei (fac această precizare deoarece propaganda insinuează că ar fi omul Gabrielei Firea). Iar medicii sunt profesioniști de top în specialitate. După amiază începe așa-zisa evacuare a bolnavilor și toata lumea a văzut cum s-a desfășurat.

Analiza cazului

Ordinul de transformare a unui spital de monospecialitate are (după opinia mea) vicii de fond și termene nerealiste.

În primul rând, ordinul discriminează. Exclude o categorie de pacienți de la asistență medicală calificată în favoarea altor pacienți.

În al doilea rând, pune în pericol sănătatea tuturor pacienților – atât cei cu COVID, cât și cei fără COVID. Numai cine nu știe sau a uitat ce a învățat își poate închipui că un pacient cu COVID în stare critică poate fi îngrijit de ortopezi într-un spital care nu are pneumologi, infectioniști etc. În COVID, evoluția este imprevizibilă și protocoalele nu pot acoperi asistența de specialitate. În același timp, pacienții non-COVID sunt privați de servicii de calitate.

În al treilea rând, pacienții din spital nu pot fi abandonați. Pentru fiecare în parte trebuie să existe o evaluare, indicații terapeutice și precizarea cine va prelua acel caz, în așa fel încât starea lor de sănătate să nu fie afectată. Deciziile trebuiesc să fie consemnate în scris de medicul curant după un examen clinic amănunțit. Este posibil acest lucru pentru o sută de pacienți în câteva ore?

În al patrulea rând, expunerea la temperaturi scăzute a unor pacienți și externarea în miez de noapte la lumina camerelor televizunilor, starea fizică și psihică a unor pacienți a căror singură vină era că s-au îmbolnăvit și au apelat la medici competenți.

Știu că DSU a organizat diferite exerciții de evacuare și că ele au ieșit perfect. Am participat la multe dintre ele. De atunci am atras atenția că ele se desfășoară cu manechine sau cu voluntari sănătoși, care joacă rolul de bolnavi. Dar bolnavii nu sunt nici manechine, nici simulanți. Sunt oameni bolnavi. A calculat cineva cât timp necesită să se obțină pentru un bolnav un accept de transfer, pentru a lua legătura cu familia, pentru a găsi un medic care să preia cazul sau eventual să-l însoțească, care este timpul estimat pentru ca un mijloc de transport să ajungă la spital etc?

În sfârsit, modificarea structurii unui spital nu este un lucru atât de simplu, cum cred unii. Trebuiesc definite noi circuite, noi zone, noi proceduri. Faptul că la ora 19:00 profesorul Stoica a semnat un astfel de document este un record și nu o întârziere.

Dacă ne referim la normele deontologice și juridice expuse mai sus, atunci numai un răuvoitor nu constată că atât managerul, cât și medicii au acționat în concordanță cu statutul lor. Aveau tot dreptul să obiecteze cu atât mai mult cu cât de la Nurenberg încoace s-a statuat că executarea unui ordin, care aduce atingere unui drept fundamental al omului fără să se obiecteze atrage responsabilitatea executantului. Dreptul la sănătate este un drept fundamental.

În concluzie, decidenții trebuie să înțeleagă că exercitarea puterii este totdeauna însoțită de responsabilitatea privind deciziile luate. Să nu fie lași, să nu mai încerce să se disculpe acuzând pe alții (în cazul de față managerul și medicii) și să dea dovadă de demnitate.

P.S.1: Împărțirea spitalelor în COVID, suport COVID și non- COVID a fost păgubitoare atât pentru pacienți, cât și pentru medici. În toată lumea civilizată, toate spitalele au tratat atât pe cei cu COVID, cât și pe cei fără COVID.

P.S.2: Antropologii afirmă că unul dintre criteriile, care diferențiază specia umană de societățile pre sau ne-umane, este cultul morților. Există o știință –antropothanatologia –care studiază acest fenomen. Am semnalat din aprilie 2020 că închiderea cimitirilor și regulile de înmormântare a celor cu COVID nu au nicio justificare științifică. Am fost etichetat fundamentalist religios, retrograd și incult.

P.S.3: Primesc reproșuri că de câteva luni m-am retras din dezbaterea publică privind gestionarea de către autorități a pandemiei COVID-19 în Romania. Explic încă o dată. Când am intervenit, nu doream notorietate, nu aspiram la funcții, nu încercam să mă erijez drept lider. Ceea ce am dorit a fost să aduc un strop de calm și speranță într-un climat de isterie indusă prin exacerbarea fricii (și chiar a urii) și să semnalez derapajele antidemocratice ale celor care au jurat (mulți pe Biblie) că vor apăra drepturile omului. Intenția declarată a fost de a crea o mișcare de solidaritate în fața pericolului, fără stigmatizări și etichetări, pentru ca noi să nu fim împărțiți, pentru ca noi să ne regăsim, pentru ca noi să fim împreună. În momentul în care am constatat că oamenii nu doresc să întindă o punte peste prăpastia ce se adâncea între ei am ales să mă întorc la subiecte care îmi erau dragi chiar dacă nu se bucurau de același succes ca pandemia. Intervenția de astăzi este doar o excepție.

Autor: Vasile Astărăstoae