Analize și opinii

Uraste-ti aproapele ca pe tine insuti

Pentru unele natiuni, momentele de criza s-au dovedit in istorie cele mai propice pentru a naste noi tipare culturale si sinergii regeneratoare. Precum in metafora alchimica, aceste natiuni par a fi descoperit secretul preschimbarii plumbului in aur. Criza dramatica pe care Romania o traverseaza de mai multe decenii – si care are doar o componeneta economica acutizata in ultimii doi ani, sub influenta fenomenelor internationale – nu pare sa nasca decit ura.

Discutia publica vizavi de potentiala iesire a Romaniei din criza a devenit, in ultimul interval, aproape o chestiune de semantica.

S-a subliniat – pe buna dreptate – diferenta intre “recesiune” si “criza”, ca terminologie economica.

S-a invocat, facindu-se apel aproape la clarviziune si premonitie, momentul “precis” al iesirii din criza.

Imi aduc aminte ca in primii ani dupa ’90, strainii care veneau in tara noastra remarcau tristetea din privirile si expresiile romanilor.

Astazi aceasta tristete pare a se fi preschimbat in ura. Indiferent ce criterii luam in calcul, nu putem afirma ca suntem mai saraci decit in urma cu doua decenii, chiar si in aceste momente de criza.

Nici macar nu e nevoie sa privesti statisticile, acest lucru se vede.

Atunci, ce s-a intimplat intre timp, ce s-a pierdut pe drum, ce ingredient periculos s-a adaugat in reactia chimica ce naste o atitudine sau alta, la nivel de masa?

Vreau sa fac o mica paranteza istorica.

Cea mai mare catastrofa militara, economica sau demografica pe care a cunoscut-o Germania nu au fost cele doua razboaie mondiale.

A fost Razboiul de Treizeci de ani, care s-a purtat, in cea mai mare parte, pe teritoriul sau.

Unul din trei germani au fost ucisi, schiloditi sau torturati in acele decenii de groaza, care au pus punct conflictelor generate de Reforma si Contrareforma si au nascut, practic, natiunile moderne.

Germania a renascut atit de rapid dupa WW ll si apoi dupa reunificare pentru ca inca de atunci demonstrase ca are o imensa capacitate de regenerare si de regasire a unitatii.

Criza cartofului din Irlanda inceputului de secol al XX-lea a ucis prin infometare un milion de suflete.

Irlanda nu s-a dezintegrat ca natiune, iar imensul sau exil, provocat de acei ani de restriste, a ramas profund atasat de valorile sale traditionale.

Parada de Saint Patrick este unul dintre cele mai gustate si mai importante momente ale anului la New York City sau in alte orase nord-americane.

Dupa ce Franta cazuse in genunchi in fata masinariei de razboi germane in doar doua saptamini, incheind, practic, cucerirea Europei de catre Hitler, Imperiul Britanic, ramas absolut singur – America nu intentiona sa intre in conflict, iar Pactul Ribbentrop-Molotov era inca in vigoare – a spus “Nu” unei “generoase” oferte de pace, iar pilotii din RAF au reusit sa infringa aviatia germana in cea mai ampla confruntare aviatica din istorie (Operatiunea “Leul de mare”, cind s-a incercat invadarea Angliei pe calea aerului).

Cind coloniile americane au declansat Razboiul de independenta, impotriva celei mai formidabile armate a timpului – aceea britanica – nu aveau, practic, nici un fel de armata.

Dar au crezut in destinul natiunii care se nastea si au cistigat unul dintre cele mai grele razboaie din istorie, beneficiind doar de un mic ajutor din partea Frantei. Asemenea exemple pot continua.

Postavarii din Flandra zdrobesc cavaleria lui Filip cel Frumos in “Batalia pintenilor de aur”, cantoanele elvetiene sterg de pe harta un stat intreg, Burgundia, cind acel stat incearca sa-i invadeze, olandezii isi sparg digurile si isi inneaca tara odata cu armatele invadatoare.

Emil Cioran a scris o intrega opera despre ura de sine la romani.

De ce nu reusim, in cele mai grele momente ale istoriei noastre, sa fim uniti si incepem sa cautam vinovatii imaginare, sa nastem contestari dramatice si definitive, sa ne luam lumea-n cap cind trebuie sa luptam si sa ne abandonam resemnati destinele in miinile strainilor care binevoiesc sa ni le cumpere la pret redus?

De ce ne urim pe noi insine ca nu suntem francezi, englezi, nemti sau americani, in loc sa ne slefuim o identitate solida si ferma printre natiunile europene si ale lumii?

Criza nu se va termina in mai 2011, cind, cel mai probabil, Institutul National de Statistica ne va spune ca am inregistrat doua trimestre succesive de crestere economica.

Criza – daca vorbim de criza si nu de recesiune – nu a inceput in 2009, nici macar in 1990.

Radacinile ei reale trebuie cautate in prabusirea sistemului democratic fragil in perioada interbelica si in aventurile unei extreme drepte misticoide, apoi in macelul bolsevic.

Sase decenii de totalitarism brutal – acestea erau premizele de la care porneam in constructia “democratiei” in 1990, o perioada mult prea scurta de timp pentru o natiune care isi savirsise unitatea abia dupa WW l.

Petre Tutea spune ca natiunea romana este “neterminata”.

Chimia istorica ce forjeaza o natiune este inca in fierbere la noi, neinchegata intr-o formula clara si identificabila. Cu toate chestiunile care decurg de aici.

Inclusiv acutizarea problemelor economice din ultimii doi ani nu au facut decit sa dezbine si mai mult o natiune oricum istovita si nicidecum sa se constituie ca o provocare pentru intelighentia nationala, aproape absenta din dialogul public si de la mesele rotunde in jurul carora trebuiau gasite solutiile cele mai bune.

Nu facem decit sa ne contestam violent intre noi, adaugind unei “traditionale” mistocareli menite sa arunce orice in derizoriu acea componenta care macar pina acum lipsea in mare masura: ura.

Ura ca “celalalt” maninca, ura ca “celalalt” (inca) are un serviciu, ura ca “celalalt” este (inca) sanatos, ura ca “celalalt” reuseste sa faca ceva cu propria-i viata.

Chiar si ura este o forma de a te simti viu, daca nu exista capacitatea de a iubi. Insa este antecamera neantizarii.

Ca individ, ca neam si ca natiune. Conform unei proiectii a Uniunii Europene, in anul 2030 – nu mai e mult pina atunci, din punct de vedere geopolitic – vom mai ramine doar putin peste 17 milioane.

O natiune diminuata si imbatrinita, caracterizata prin dezechilibre structurale majore.

Iar in loc sa facem ceea ce trebuie sa facem pentru a ne pregati pentru acest viitor care depinde de ceea ce intreprindem acum, ne risipim energiile in “batalii” virtuale si lipsite de mize reale.

Vom iesi din criza atunci cind Institutul National de Statistica, sau mai stiu eu ce instanta, va anunta, miine sau niciodata, ca romanii au incetat sa se urasca pe sine si, automat, intre ei.

Cind vom privi mai des in oglinda si mai putin in curtea vecinului.

Si cind nu vom mai astepta solutii colective, intelegind ca solutia colectiva nu poate fi decit suma unor solutii individuale corecte. Care nu vor veni – si nu pot veni – nici de la Palatul Cotroceni si nici de la Palatul Victoria.

Eugen Ovidiu Chirovici
sursa: Bloombiz.ro

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Păi nu se poate face nimic în acest sens, pentru că în aceste timpuri, adevărul şi lumina românului vine de la tubul catodic.Ce vede el pe ecranul TV?! Cu i se arată ca model de comportament?!Numai ură şi ceartă între cei ce sunt capii unei ţări!Deci eu cetăţean de rând, mă comport cuviincios în comunitatea în care trăiesc, sunt uman, politicos, prietenos, iubitor de semeni, iar la televizor mi se arată zilnic, umorile şi frustrările unor indivizi care participă cu sârg la “Ciolaniada românească”-faza pe ţară, culmea, aceştia pretinzându-mi ca ei să fie modelul meu şi să-i urmez.Poporul român a strâns în înţelepciunea sa, multe proverbe pe baza experienţei de viaţă, adunate în mii de ani de trăit pe aceste meleaguri.Unul din acestea spune că “Peştele de la cap se împute!” Şi vine unul din aceste capete, să-mi spună mie cetăţean, că sunt plin de ură.Da recunosc, românii sunt plini de ură.Inclusiv eu, am camioane de ură.(sic)Dar această ură nu este îndreptată spre noi românii obişnuiţi.Această ură este îndreptată numai spre cei ce sunt diriguitori de opinie, de ţară sau de politică în România.Domnule Chirovici, cu tot respectul, îmi permit să vă spun că habar nu aveţi nimic despre naţia română.Acest articol este despre şi se adresează numai celor care se bat pe “ciolanul” numit România.Ei se urăsc între ei.Trebuia specificat la începutul articolului acest lucru.

  • Dupa marea inghesuiala si prosteala din- 89- sa zis ca vine capitalismul IN FRUNTE cu democraTIA DE UNDE O SA CURGA NUMAI LAPTE SI MIIERE. DAR LA STUP AU AJUNS NUMAI CEI CARE AU STIUT UNDE E STUPUL SI HOTI SI LA EI A RAMAS PENTRU TODEAUNA. CUM SA NU PORTI URA IN OCHI SI SUFLET SI CU PRIMA OCAZIE SA FACI TOTUL SA AJUNGI LA STUP?

Abonează-te la newsletter