Analize și opinii

Trădătorii denunță “trădarea” loialilor

Pentru a justifica abandonarea identității PSD ca partid social-democrat național (este drept că de mult numai eticheta rămăsese din asta, plus politicile de acoperire ale câtorva romantici uitați în spatele frontului pe care se lupta sub deviza “totul pentru putere, totul pentru noi!”) membrii cercurilor conducătoare ale “noului PSD” încearcă să își legitimeze poziția și totodată adeziunea la “statul oligarhic autoritar justițiarist subteran”, devenit, și prin grația lor, suprateran (adică oficial), acuzându-o de trădare pe Viorica Dăncilă.



Aceasta ar fi “făcut blat” cu Iohannis în alegerile prezidențiale și de aceea a candidat ea însăși, ducând PSD spre un dezastru electoral anunțat și oferindu-i “tartorului de la Cotroceni” o victorie eclatantă. Vezi Doamne, asta obligă acum PSD să facă pace cu “statul paralel”. O pace egală cu capitularea necondiționată.

Ne-o spun domnii Stănescu și Fifor care au însoțit-o pe Viorica Dăncilă la Cotroceni și au constatat în timp real “schimbarea la față” a acesteia după un tete-a-tete misterios cu Președintele.

Din nefericire, și unii foști lideri valoroși ai PSD, frustrați, poate pe bună dreptate, de ingratitudinea sau ineleganța cu care au fost tratați (ce ar trebui să mai spun eu despre asta?), girează acum versiunile manipulatorii ale celor cu care, pe fond, nu au nimic în comun, și care încearcă astfel să confiște simbolurile și infrastructura politică ale social-democrației românești pentru a mai stoarce, în folos personal, putere de la electoratul turmentat al stângii democrate.

Voi încerca să pun lucrurile la punct, măcar de dragul adevărului istoric.

Discuția de la Cotroceni între Iohannis și Dăncilă a avut loc. Singurii martori au fost zidurile Cotrocenilor care, într-adevăr, au urechi. Dar nu urechile lui Stanescu sau Fifor care relatează speculativ un eveniment la care nu au participat decât din camera de alături.

Această discuție a schimbat atitudinea dnei Dăncilă, dar nu pentru că s-a înțeles (“a făcut blat”) cu Iohannis, ci tocmai pentru că nu s-a înțeles.

În legătură cu ce trebuiau să se înțeleagă?

Imediat după alegerile europarlamentare și condamnarea lui Dragnea, “puterile suzerane” au cerut ca PSD să îi facă pârtie lui Iohannis către un nou mandat prezidențial, urmând ca în schimb să își păstreze guvernul, cu câteva remanieri de natură a da satisfacție de imagine criticilor occidentali (Carmen Dan, Meleșcanu și eventual Teodorovici). Documentul cu aceste cereri imperative a fost prezentat și Președintelui și Premierului. De aceea, Dăncilă, confruntată și cu hemoragia internă a oportuniștilor trădători din partid, a acceptat, la insistențele celor din urmă (după cum mărturisește dl Stanescu însuși) să nu mai facă nici un Congres al partidului până în alegeri și să pună un candidat de paie pentru prezidențiale, dintre personalitățile de rang secund.

Avea să constate însă că blocajul prezidențial al guvernului continuă și de aceea a cerut pe unde a putut respectarea compromisului făcut la insistențele puterilor străine. De fapt, nu Iohannis încălca înțelegerea, ci Germania, care voia să nu mai lase nimic Franței și SUA, cu care convenise formula de împărțire a influenței în România.

Discuția între patru ochi cu Iohannis a convins-o pe Viorica Dăncilă, că singura șansă pentru a salva guvernul este o luptă pe față cu candidatul PNL / Germaniei la prezidențiale, dusă cu toate forțele pe care un partid ros pe dinăuntru de cancerul trădării le mai avea. Asta presupunea, în opinia celor cu care s-a sfătuit (și eu nu am fost printre ei), organizarea Congresului ca mare spectacol de natură a oferi imaginea, fie ea și falsă, unui partid încă mare și unit, precum și preluarea candidaturii de către cel mai reprezentativ membru al său, președintele partidului.

Nu discut dacă decizia a fost bună sau rea. Asta a fost și prima consecință a fost defecțiunea ALDE, deschiderea conservelor parlamentare și întreaga acțiune finalizată cu dărâmarea guvernului în plină campanie prezidențială.

Faptul demonstrează tocmai lipsa “blatului”. Ce “blat” e acela în urma căruia nu te alegi cu nimic, rămânând și fără conducerea guvernului și fără conducerea partidului și fără solidaritatea colegilor?! Nimeni nu poate fi atât de naiv încât să accepte un asemenea târg. Mai ales că, să nu uităm, nici un lider politic de vârf nu operează chiar de capul său.

Alegerea lui Meleșcanu în fruntea Senatului a fost picătura care a indicat “puterilor suzerane” că PSD nu mai cooperează la respectarea formulei convenite între ele și impuse nouă.

În rest, în campanie PSD a luptat atât cât a mai fost în stare cu ceea ce mai poseda ca forțe umane, materiale și intelectuale disponibile, având de făcut față nu doar contracandidatului oficial, ci și sabotajului din propriile rânduri, recunoscut practic acum de unii ca domnul Stănescu, și adversității externe.

Trădătorii se prezintă acum ca unii care sancționează trădarea lui Dăncilă. Splendidă manevră luată din manualele de dezinformare. Dăncilă o fi trădat poate, dar nu partidul său și nu România. Pe acestea le-a servit atât cât a știut și a putut.

De unde știu? Nu din cercurile defunctului PSD (căci noul PSD nu mai are nici o legătură cu cel vechi, iar cel vechi nu mai are cum reveni de la groapă) sau de la doamna Dăncilă (căreia i-am oferit ocazional informații, sfaturi și sprijin, dar din echipa căreia nu am făcut parte), ci de la râul și ramul care încă îmi sunt prietene. Și care, până acum, nu m-au înșelat. Așa cum nici eu, dacă priviți cu luciditate în urmă, nu v-am înșelat pe Dvs.

Autor: Adrian Severin

Sursa: Adrian Severin Facebook

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • Stati linistiti, caci PSD-ul nu dispare, doar ca va fi de-acum inainte, Partidul Securistilor Doctoranzi(la Academia SRI)!

Abonează-te la newsletter