Ceea ce vă prezentăm este o dezbatere despre care se credea a fi fost închisă: occidentalii afirmaseră că libertatea de exprimare este o condiție esențială pentru democrație și că nu o vor încălca niciodată. Cu toate acestea, Statele Unite, Regatul Unit, Polonia, Italia și Germania au luat deja calea cenzurii. Acum sunt lucruri de nespus. În Franța, secretarul de stat responsabil cu cetățenia, Sonia Backès, încearcă să discrediteze opiniile neoficiale pe care le aseamănă cu aberații sectare. Statul, a anunțat ea, va organiza „aseze de aberații sectare și conspirație” (sic). În Uniunea Sovietică, oponenții au fost plasați în spitale de psihiatrie.
Libertatea de exprimare a fost o caracteristică a Occidentului încă din secolul al XVIII-lea. Aceasta a fost baza pe care s-a construit regimul politic susținut de clasele de mijloc: democrația. Principiul conform căruia voinţa generală ar ieşi din confruntarea diverselor opinii nu a mai fost contestat. Orice atac asupra acestei libertăți a fost privit ca o lovitură pentru soluționarea pașnică a conflictelor. Totuși, la începutul secolului al XX-lea, când războiul mondial a sfâșiat Occidentul, britanicii, apoi americanii, nu au ezitat să folosească mijloace moderne de propagandă, nu numai împotriva dușmanilor lor, ci și împotriva propriei populații.
Pentru prima dată, guvernele democratice puneau la cale programe pentru a-și înșela concetățenii. La sfârșitul acestui război, britanicii s-au mândrit cu succesele lor, sugerând o posibilă utilizare a propagandei de război în timp de pace. De asemenea, când sistemul economic capitalist a fost amenințat și chiar înainte de începerea celui de-al Doilea Război Mondial, democrațiile și libertatea de exprimare au fost puse în așteptare, iar propaganda s-a reluat, mai întâi în Italia și Germania, apoi în tot Occidentul. De trei sferturi de secol, occidentalii au jurat să-și apere valorile și nu mai practică propaganda pentru uz intern.
Astăzi, ca și în anii 1930, sistemul capitalist actual este amenințat de creșterea inegalității între alegători, dar în moduri pe care nu le-am cunoscut niciodată. Dacă industriașul Henry Ford spunea, în timpul crizei din 1929, că salariul unui șef nu trebuie să depășească de 40 de ori cel al unuia dintre muncitorii săi, astăzi cel al lui Elon Musk este de 38,5 milioane de ori mai mare decât al unora dintre angajații săi din Statele Unite.
Principiul democratic „Un om, un vot” nu mai are nicio legătură cu realitatea. În acest context, libertatea de exprimare a fost contestată de occidentali. Rețelele de socializare, inclusiv Facebook și Twitter, au cenzurat guvernele și, în cele din urmă, președintele în exercițiu al Statelor Unite. Nu încălcau Constituția deoarece aceasta garantase această libertate doar în fața abuzurilor de putere politică. Faptul că Elon Musk tocmai a cumpărat Twitter și a anunțat că vrea să facă din aceasta o rețea gratuită nu schimbă ceea ce s-a întâmplat. Ideea că nu putem spune totul a luat deja loc.
Intelectualii percep că vom schimba regimul economic și politic. În ultimii ani, mulți dintre ei s-au transformat în susținători ai puterii, fie ele financiare sau politice, și și-au abandonat funcția critică. Oricare ar fi evoluția, vor fi pe partea laterală a mânerului și nu a toporului. De șase ani, ei ne vorbesc despre pericolul știrilor false, adică despre informații părtinitoare și despre necesitatea de a controla ceea ce spun și scrie oamenii. Discursul lor distinge oamenii care sunt în adevăr de cei care greșesc, negând principiul egalității democratice. Încurcați în capcana lui Tucidide, anglo-saxonii au provocat războiul civil din Ucraina și intervenția rusă pentru a-l pune capăt. Încetul cu încetul, Occidentul intră în război, în sens militar, împotriva Rusiei și, în sens economic, împotriva Chinei. Sunt refuzate toate prejudecățile conform cărora nu se poate face război cu puterile cu care avem schimburi economice intense.
Ca și în cele două războaie mondiale, lumea este împărțită în două tabere care sunt în proces de separare. Deci propaganda guvernamentală a revenit în Occident. Pentru prima dată, alegerile prezidențiale din S.U.A. din 2020 au fost contestate. Congresul l-a declarat câștigător pe Joe Biden, dar în realitate nimeni nu poate ști cine a câștigat. Nu este posibil, ca în cazul lui Bush versus Gore (2000), să renumărăm buletinele de vot pentru că problema nu este acolo: în multe locuri, numărarea voturilor s-a făcut cu ușile închise. Poate că nimeni nu a înșelat, dar nu a existat transparență a alegerilor; o procedură esenţială într-o democraţie. Deja în anul 2000, Curtea Supremă Federală pusese capăt renumărării buletinelor de vot, considerând că Constituția nu se referea la o alegere a președintelui prin vot universal direct, ci se baza pe voința fiecărui stat. În virtutea căreia, modul în care Florida a ales câștigătorul nu era de competența autorităților federale.
Statele Unite
Statele Unite au un Global Engagement Center (G.E.C.), adică o structură, în cadrul Departamentului de Stat, care să coordoneze discursurile oficiale ale aliaților săi. De asemenea, au, încă în Departamentul de Stat, un subsecretar responsabil cu propaganda în străinătate sub titlul de „Diplomație publică și afaceri publice”. Totuși, în aprilie 2022, s-a făcut un pas: „președintele proclamat” Joe Biden s-a înconjurat de o specialistă în propagandă, Nina Jankowicz.
Secretarul Securității Interne, fostul judecător Alejandro Mayorkas, a creat un „Consiliu de guvernare a dezinformarii” și l-a numit să-l prezide. A fost, nici mai mult, nici mai puțin, decât reconstituirea dispozitivului de propagandă de război creat de președintele Woodrow Wilson în 1917. Nina Jankowicz a fost prezentată ca o tânără cercetătoare, specialistă în „dezinformarea rusă”. În realitate, ea a fost angajată a „Institutului Național Democrat” al lui Madeleine Albright, responsabilă cu apărarea intereselor lui Biden din Ucraina. Această doamnă fermecătoare a lucrat în echipa candidatului Volodymyr Zelensky, actualul președinte al Ucrainei. Ea a fost anterior, în plin război civil, în serviciul lui Pavlo Klimkin, ministrul de externe al președintelui Petro Poroșenko. Ea s-a opus apoi acordurilor de la Minsk, deși acestea fuseseră aprobate de Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite.
În timpul acestei lungi șederi în Ucraina, ea a dezvoltat o teorie despre dezinformarea rusă căreia i-a dedicat o carte: „Cum să pierzi războiul informațional: Rusia, știri false și viitorul conflictului” (Cum să pierzi războiul informațional: Rusia, Știrile false și viitorul conflictului). Neconștientă de realitatea războiului civil și a celor 20.000 de morți ai săi, ea a dezvăluit toate clișeele actuale asupra rușilor răi care doreau să-și extindă imperiul în Donbass mințind pe europeni. În această perioadă, Nina Jankowicz a folosit asociația ucraineană StopFake, subvenționată de „National Endowment for Democracy” (cu alte cuvinte de C.I.A.), guvernul britanic și George Soros, pentru a face să creadă că lovitura de stat de la Maidan a fost o revoluție populară.
În videoclipul de mai jos, ea continuă să mintă și laudă milițiile „naționaliste integrale” Aidar (a căror practică a torturii Amnesty International o denunțase deja), Dnipro-1 și bineînțeles batalionul Azov. În 2018, ea a apărat miliția nazistă C14 asigurându-se că nu a practicat pogromuri împotriva țiganilor; că totul a fost… dezinformare rusă. Acest expert în minciuni, nu a omis să mintă din nou în Statele Unite cu privire la acuzațiile de trădare aduse lui Donald Trump (dosarul Steele) și să nege crimele lui Hunter Biden. Ea a mers chiar până acolo încât să prezinte computerul fiului președintelui, confiscat de F.B.I., drept „invenție rusească”.
În fața criticilor, Consiliul de Guvernare a Dezinformarii a fost desființat pe 17 mai, însă minutele dintr-o regiune din cadrul Agenției pentru Securitate Cibernetică și Infrastructură (C.I.S.A.), o agenție a „Departamentului pentru Securitate Internă”, arată că persistă într-un alt formularul. În plus, potrivit inspectorului general al administrației, funcția acestuia rămâne necesară.
Regatul Unit
Britanicii, la rândul lor, au preferat să se bazeze pe o „asociație”, Institutul pentru Dialog Strategic, care să facă în locul guvernului ceea ce intenționează să facă, fără a-și asuma responsabilitatea.
Acest think-tank, creat de Lordul George Weidenfeld, baronul Weidenfeld, un „sionist adamantin”, în propriile sale cuvinte, ar trebui să lupte împotriva extremismului. În realitate, și el este dedicat răspândirii minciunilor pentru a înăbuși adevăruri strălucitoare. I.S.D. scrie rapoarte din proprie inițiativă (sau mai bine zis a guvernului britanic), dar și la cererea guvernelor europene care o finanțează. Ceea ce este adevărat printre inventatorii propagandei moderne este adevărat și în Europa.
Polonia
În februarie, adică chiar la începutul războiului din Ucraina, Consiliul de Apărare al Poloniei a ordonat companiei franceze Orange, care este principalul furnizor de acces la Internet în această țară, să cenzureze mai multe site-uri de internet, inclusiv pe cel al Voltaire. Rețeaua (Voltairenet.org). Contactată prin scrisoare recomandată, ea nu a dorit să ne trimită scrisoarea de la autoritățile poloneze. Cât despre cei din urmă, pur și simplu nu ne-au răspuns. Potrivit tratatelor europene, Consiliul de Apărare are autoritatea de a impune cenzura militară în scopuri de securitate națională.
Italia
În martie, Corriere della Sera a dezvăluit un program guvernamental de monitorizare a persoanelor etichetate drept „pro-ruși”. Agenția de presă A.N.S.A. a publicat chiar și un număr al Buletinului hibrid pe care „Dipartimento delle Informazioni per la Sicurezza” (Departamentul Italian de Informații pentru Securitate) i-l consacră.
Germania
În Germania, ministrul de Interne, social-democratul Nancy Fraeser, a înființat și un organism de control. Mergând mult mai departe decât ceilalți, ea i-a pus misiunea de a „armoniza știrile” în mass-media. De câteva luni, în cel mai mare secret, ea reunește mari șefi de presă și le explică ce nu trebuie publicat. Italia și Germania au avut o experiență crudă de cenzură în timpul fascismului și nazismului, așa că este deosebit de îngrijorător să le vedem mergând pe această cale. Aceleași cauze produc întotdeauna aceleași efecte. Nu este așadar surprinzător că, pentru prima dată de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, Italia și Germania au refuzat, la 4 noiembrie 2022, la Adunarea Generală a Națiunilor Unite, să voteze o rezoluție.
Autor: Thierry Meyssan, jurnalist francez
Sursa: art-emis.ro
Adauga comentariu