Analize și opinii

Starea de alertă nu sperie gunoiul

Am cam lipsit din București. Dar am citit presa – am urmărit ”războiul gunoiului”.
O parte a presei îmi prezintă ”victorii pe linie” a doamnei Clotilde – alta mi-o prezintă ca pe un ”dezastrul isteric”.
Ca în orice bătălie cu mize mari politice și mai ales financiare adevărul e ceva mai complex.
Eu ca locuitor în sectorul 1 văd ceva simplu.
A fost curat și după începerea scandalului e dezastru la capitolul gunoi: mai ceva ca în 90.
Bun: justificarea – Luptăm cu mafia. OK. Cât timp? Tot mandatul? Dar nu putem lupta altfel? Fără să ducem orașul în stare de asediu – sau alertă, fără să umplem orașul de gunoi și șobolani?
Bun – introducem Stare de alertă. Ok. Acceptăm. Scopul: schimbarea fără licitație a altui operator și scăparea de cel vechi. Juridic e tare discutabil. Bun – stat de drept condus prin OUG și stare de alertă. Că e caz special – lupta cu ciuma și mafia. Ok. Fie – binele să învingă prin OUG – că acum sunt ”cei buni” la putere. Câtă naivitate. Dar nu e prima.
Cât timp? Deocamdată e dezastru.
Am ieșit azi dimineață prin cartier – după un pepene și la o cafea: pe răcoare. Gunoiul e până la glezne. Cel din coșuri a mai dispărut dar străzile nu au fost măturate de luni bune. Orașul arată abandonat. Acest gunoi se adună și produce o mizerie sistemică – șobolanii sunt ca la ei acasă. Mult mai bine. Țânțarii ne mănâncă.
Suntem în Stare de alertă din cauza gunoiului. Avem două firme acum, nu una. Plătite. Situația s-a îmbunătățit doar aparent: este luat doar gunoiul din tomberoane și de pe la colțuri. În rest e mizerie – un dezastru. Gunoiul unui oraș, curățenia unui oraș înseamnă mult mai mult.
Ceva nu este în regulă. Dezastrul sistemic al mizeriei crește agresiv. Și mă tem că ireversibil.
Eu pe cine să dau vina? Dacă strig spre doamna – ești cu mafia. Dacă strig la mafie? Par dement – e ceva atât de abstract și ineficient că mă simt prost. Mai rămâne să înjur PSD – dar asta e deja ritual ineficient: gunoiul crește, nu scade.
Cert este că Starea de alertă și angajarea încă a unei firme de salubrizare nu a rezolvat mai nimic. Adică: ne apropiem de anii 90 – sun în față nu în spate. Poate la următorul mandat – dacă nu va fi prea târziu.
Cred deja că situația de la Sector 1 este de fapt configurarea următoarei perioade socio-politice: Sectorul public va fi gunoi imens – adică abandonat. Sectorul privat preferențial – două firme angajate pe bani mai mulți – căci businessul e prioritatea, nu cetățenii. Politic: condus isteric prin OUG și Stare de alertă. Cetățeanul majoritar care nu e în schemă: abandonat.
Și acesta e un trend global. Așa e Trenul vieții sociale și politice actuale – totul depinde în ce vagon v-ați urcat. La clasa VIP sunt puține locuri. Dar toate celelalte vagoane lucrează pentru ei – ca în Snowpiercer de pe Netflix.
PS: Mulțumim primăriei S 1 că ne vor deschide curțile &terenurile școlilor: un lucru important pentru copiii din S 1. Ce victorie: avem acces la spațiu public fără bani!!! Waw – ca în 70: ce evoluție – ce părea ”natural” atunci acum pare o mare victorie. Suntem întregi la cap?