În fine, după atâta amar de vreme, suntem informați, fără prea multe detalii, că Florian Coldea ar fi intrat sub lupa Direcției Naționale Anticorupție. Că, prin urmare, ar fi fost declanșate primele investigații împotriva sa și a grupului de crima organizată pe care l-a inițiat și îl coordonează. Chiar așa? Și mai aflăm pe surse și că, la rândul său, FBI ar fi demarat o anchetă în aceeași direcție. Întreb din nou: o fi chiar așa?
Probele, care până în prezent au fost administrate exclusiv prin intermediul presei și în primul rând de către jurnalista de investigație Anca Alexandrescu de la Realitatea Plus, susținută în forță și de Liviu Alexa, Cozmin Gușă și Iosefina Pascal, sunt concludente, sunt înregistrări care nu pot fi contestate și din care reiese că omul de afaceri Cătălin Hideg a fost transformat în ținta acestui grup de presiune, transformat în grup infracțional. Ce a făcut în esență generalul Florian Coldea, fostul șef operativ al Serviciului Român de Informații, artizanul statului paralel transformat ulterior în statul subteran pe care îl prezidează? Coldea a pus ochii pe averea omului de afaceri, a identificat o posibilă vulnerabilitate, o investiție pe care acesta a făcut-o într-un imobil, a utilizat culoarele din Justiție pe care le-a creat de-a lungul timpului împreună cu un alt general SRI în rezervă, Dumitru Dumbravă, a reușit să declanșeze împotriva lui Cătălin Hideg o investigație penală, care a fost transformată într-un rechizitoriu și, întrucât Hideg nu a cedat șantajului și a pretins că nu dispune de cei 400.000 de euro solicitați, în urma presiunilor o primă instanță l-a condamnat pe acesta la ani grei de închisoare. Șantajul continuă până în ziua de azi și presiunile se fac în continuare, în ciuda faptului că, la Realitatea Plus, înregistrările nu mai contenesc, ele demonstrând o perseverență inimaginabilă a șantajiștilor. Ce rezultă din aceste înregistrări, dincolo de informațiile pe care le-am consemnat mai sus? Rezultă că grupului infracțional nu-i pasă câtuși de puțin că această operațiune a fost devoalată opiniei publice. Și nici că omul de afaceri Cătălin Hideg s-a dus la DNA, prezentând acolo probe concludente. Să încercăm să explicăm acest fenomen paranormal.
Fără doar și poate, gruparea Florian Coldea se simte încă suficient de puternică și, deci, invulnerabilă. Oare de ce? În primul rând, pentru că din ea fac parte doi avocați bine înșurubați în sistem și dedicați protejării în instanțe a grupului Coldea. Unul și cel mai important este Valeriu Stoica, fost președinte PNL și devenit ulterior un apărător de marcă al grupărilor care compun statul subteran, începând cu gruparea Coldea. Un al doilea avocat al sistemului ticăloșit este Doru Trăilă, implicat până peste cap în operațiunile desfășurate împotriva lui Cătălin Hideg. Care este dincolo de acești doi avocați arsenalul de care dispune gruparea Coldea? Să enumerăm. Sunt procurori și judecători și oameni din personalul auxiliar din justiție racolați de Serviciul Român de Informații încă din perioada în care tandemul Coldea-Dumbravă se afla la butoane. Pentru protejarea acestui sistem anticonstituțional și total nelegal, a fost construit un întreg mecanism, pe care l-am explicat într-un alt demers editorial și a cărui consecință este că până în prezent niciun om din justiție nu a fost dovedit și pedepsit penal pentru că a colaborat cu SRI, cum de altfel nu a fost pedepsit niciun om al serviciului secret. Câinii au lătrat, dar caravana a mers mai departe. Chiar în ciuda faptului că acest sistem a fost recunoscut oficial de către Eduard Hellvig atunci când acesta se afla încă la vârful SRI, iar zilele trecute chiar de către fostul președinte Traian Băsescu, care o vreme a fost el însuși beneficiarul sistemului ticăloșit. O altă categorie de protectori ai grupării Coldea, tot din justiție, sunt magistrații șantajați. Când Coldea a plecat de la conducerea executivă a SRI-ului, a luat cu sine o întreagă bancă de date, pe care astăzi oamenii din rețeaua sa o folosesc din plin. Asta ca să mă rezum la justiție și să nu mă îndrept și către Executiv, Parlament și presă. Pe acest sistem se bazează Florian Coldea atunci când estorchează cu mare lejeritate oameni de afaceri, rotunjindu-și veniturile pe care le deține prin interpuși. O anchetă adevărată, o anchetă amplă, o anchetă profundă, dusă până la capăt, ar presupune cercetarea tuturor averilor din țară și mai ales din străinătate ale grupării Coldea.
Și astfel, cumva, am pus degetul pe o altă rană. Circulă mai nou informația că, la rândul său, FBI ar fi declanșat investigații legate de practicile grupării Coldea. Ar fi normal să fie așa, întrucât FBI nu dispune degeaba de o celulă puternică în România, care are misiunea de a proteja și securiza interesele societăților comerciale ale Statelor Unite în această țară. Inclusiv investițiile din domeniul militar, domeniu în care de asemenea s-a întins caracatița Coldea. Ar fi bine ca așa să stea lucrurile, pentru că asta ar obliga cu adevărat și Direcția Națională Anticorupție să acționeze în forță.
Totuși, până una alta, prin dezvăluirile făcute la Realitatea Plus, noi nu reușim să vedem cu claritate decât vârful icebergului. Ceea ce este dedesubt, adică prăpădul încă nedovedit, scapă pentru moment atenției presei, opiniei publice și DNA. Parcă-parcă intuiția îmi spune că nu va cânta cocoșul de trei ori și ne va fi servit și un alt caz la fel de scandalos.
Autor: Sorin Roşca Stănescu
Sursa: corectnews.com
Adauga comentariu