Analize și opinii

SORIN LAVRIC- DUȘMANUL PEDICHIURII ȘI AL CORECTITUDINII POLITICE

De câteva zile încoace, INAMICUL PUBLIC NR. 1 al României europene pare a fi Sorin Lavric -senator proaspăt ales pe listele AUR. Asta se întâmplă fiindcă dânsul a scris ceva într-o carte. Mai exact, el a scris, printre altele, așa: „Sunt trei împrejurări când priveliștea unei femei culminează în dezgust: când își face toaleta intimă, când își probează hainele în oglindă și când stă pe masa ginecologică”… sau: „vopsirea unghiilor de la picioare e unul dintre oficiile cele mai absurde la care se poate preta femeia, un oficiu în care bărbatul vede o stupiditate crasă”… Mai sunt și altele, dar acestea par a fi cele mai populare citate din cartea DECOCT DE FEMEIE . Cartea a apărut în 2019. N-a produs mare emoție. Am citit câte ceva din DECOCT DE FEMEIE. Stilul e, din punctul meu de vedere, prețios, infatuat, neatrăgător iar autorul pare mai degrabă lipsit de simțul umorului.
Atunci când a apărut cartea, Sorin Lavric nu era privit ca om politic ci, mai degrabă, ca un filosof cam excentric. Dintr-o dată, însă, prin afilierea filosofului la AUR, opinia (poate greșită!) a acestui bărbat despre banala pedichiură, incluzând și vopsitul unghiilor cu ojă, a ajuns să fie problemă națională iar declarațiile sale politice (nu foarte multe) au constituit pentru Uniunea Scriitorilor dar și România Literară motive de excludere. Am fost uimită că două foruri ATÂT DE PREȚIOASE sancționează cu harșt! și „ieși afară, măgarule!” câteva declarații politice dar și unele fraze dintr-o carte care nu reprezintă nici pe departe un program și o culegere de „teze”, ci e, mai curând, o semi-ficțiune…
Evident, nimeni nu l-a sancționat pe Cristian Neagoe, dându-l afară din sânul cald al ICR New York pentru:
„Căcănari la pensie joacă table pe sub tei. M**e, bă! Noi vedeam printre frunze cum își mișcă brațele păroase de proletari în p**a mea, parcă spărgeau liniștea aia de prânz cu zarurile lor șase-șase… Găina udă miroase urât. Pielea lor bătrână tatuată cu zar mirosea urât, a uzină, a inutil… Candeala ( miros neplăcut, infect, în conformitate cu Dicționarul de pușcărie, m-am informat, căci nu știam ce înseamnă, n.n.) aia de sandilău ( nebun, în conformitate cu același dicționar, nici termenul ăsta nu-l știam, n.n.)”…etc, etc…nu vă mai plictisesc cu continuarea… Îmi pare rău, dar nu pot să precizez din ce operă a lui Cristian Neagoe face parte acest fragment, căci eu am luat textul din Decizia nr. 817 din 10.09.2009 a CNA, care sancționa un post de televiziune pentru că a difuzat așa ceva.
Literatură, de! ne temem noi de literatură? Nicidecum!
Nici feministele nu l-au reclamat pe Mircea Cărtărescu la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru :„…şi mai ales dezgust pentru tot ce ţinea de acea după-amiază, pentru femeia dizgraţioasă şi duhnitoare de lângă mine, pentru garsoniera cu pereţii strâmbi, până şi pentru cerul de amurg transpirând prin perdeaua de la geam, Ea dispăruse la veceu pentru chestii intime şi s-a-ntors, mare, ţâţoasă, cu mult păr pubian (îmi imaginasem femeile cu totul altfel), cu şolduri musculoase, în aerul cenuşiu al camerei.” (textul este extras din DE CE IUBIM FEMEILE, 2004)
Tot literatură, nu-i așa? Eu am ales cele mai blânde imagini, fără să mă obosesc să caut imaginea femeii și în ORBITOR- ARIPA DREAPTĂ!
După cum nimeni nu l-a dat afară din România pe Horia Roman Patapievici pentru următoarele:
„Toată istoria, mereu, peste noi a urinat cine a vrut. Cînd i-au lăsat romanii pe daci în forma hibridă strămoșească, ne-au luat în urină slavii: se cheamă că ne-am plămădit din această clisă, daco-romano-slavă, mă rog. Apoi ne-au luat la urinat la gard turcii: era să ne înecăm, așa temeinic au făcut-o. Demnitatea noastră consta în a ridica mereu gura zvîntată, iar ei reîncepeau: ne zvîntam gura la Călugăreni, ne-o umpleau iar la Războieni și așa mai departe, la nesfîrșit. Apoi ne-au luat la urină rușii, care timp de un secol și-au încrucișat jetul cu turcii, pe care, în cele din urmă, avînd o bășică a udului mai mare (de, bețiile…) i-au dovedit.” (din H. R. Patapievici, „Politice”, ediția 1996)
Literatură, analiză fină, bașca patriotism… iar textul acesta l-a calificat bine-merci pe Horia Roman Patapievici pentru funcția de președinte a Institutului Cultural Român.
Deci unii pot să scrie orice. În schimb, de câteva zile, este un extraordinar deranj pentru opiniile despre pedichiură ale lui Sorin Lavric.
După părerea mea, însă, de astă dată presa isterică și „bine orientată”, ocupată cu corectitudini politice de tot felul, părtinitoare până la greață, a dat de o nucă tare în care cred că-și va crăpa smalțul caninilor porniți pe sfârtecat. Sorin Lavric nu intenționează să fie ipocrit. La întrebările insinuante el răspunde cu un dezarmant: „Este reacția mea estetică, reacția mea de psihologie masculină față de un detaliu de cochetărie feminină, pe care eu nu l-am înțeles și pur și simplu îl constat ca atare… Eu fac filosofia femeii, așa cum am înțeles-o eu. Vreți să fiu un duplicitar politicos?” (CULTURA LA DUBĂ.ro, 9 decembrie 2020)
Și n-o să fie un „duplicitar politicos…” din această cauză nu cred că va fi prea interesat nici de opinia „fostului său profesor și îndrumător doctoral”, Gabriel Liiceanu, care se leapădă de el cu repulsie, într-un articol lung și extrem de plicticos publicat pe platforma CONTRIBUTORS.ro („Îndrăcirea lui Sorin Lavric” pe 9 decembrie 2020):
„De zece ani, de când relațiile editurii Humanitas cu Sorin Lavric au încetat, am continuat să-i urmăresc acestuia traiectoria cu interesul celui ce crezuse la un moment dat că îi poate influența destinul. (…) Acum, pentru mine, din Sorin Lavric n-a mai rămas decât «faptul înspăimântător al metamorfozei sale».”
…și nici de umorile lui Mircea Cărtărescu revărsate pe FACEBOOK și apoi șterse cu mult curaj pentru că, de! dânsul e un poet fragil și eterat, care plutește pe norișori pufoși și nu coboară de-acolo doar pentru a se amesteca, scandalos, cu vulgul:
„Acum doar vreo lună o carte de-a mea a fost «discutată obiectiv» de doi cronicari literari pe care-i știam vag (este vorba despre Sorin Lavric și Daniel Cristea Enache, nicidecum atât de necunoscuți pe cât și-ar dori Cărtărescu, n.n.), așa că obiectivitatea lor nu m-a interesat cine știe ce. Acum aflu că am avut onoarea să fiu bătut la tălpi chiar de celebrul Sorin Lavric, El Însuși, revelat de câteva zile ca mântuitor al neamului românesc.” (postare ștearsă între timp de către autor, dar „capturată” de ZIARE.com, pe 9 decembrie 2020)
Cronica literară a lui Sorin Lavric la volumul de versuri (sau cam așa ceva) NU STRIGA NICIODATĂ AJUTOR, aparținându-i lui Mircea Cărtărescu, se încheie cu aceste cuvinte:
„Într-adevăr, versuri de doi bani. Între autorul Levantului şi cel al volumului de faţă se cască prăpastia unei căderi în gol. Nici măcar umbră a celui care a fost odată, din Mircea Cărtărescu nu a mai rămas decît dîra stînjenitoare a unui talent epuizat.” (COTIDIANUL.ro, 26 octombrie 2020)
Oricine citește însă cartea NU STRIGA NICIODATĂ AJUTOR fără să i „se sparie gândul” văzând că este vorba chiar despre eternul candidat la premiul Nobel pentru Literatură, ar trebui să recunoască în sinea lui că Sorin Lavric are perfectă dreptate. Și-ar trebui să înțeleagă că această frază de final i-a produs autorului mai multe deservicii decât toată filosofia lui pe marginea pedichiurilor mai mult sau mai puțin sofisticate.
…………………………………………………………………………………………………
P.S. Să observăm, în final, asemănarea, deloc întâmplătoare dintre „…din Mircea Cărtărescu nu a mai rămas decît dîra stînjenitoare a unui talent epuizat”(Sorin Lavric) și „…din Sorin Lavric n-a mai rămas decât «faptul înspăimântător al metamorfozei sale»”(Gabriel Liiceanu). Semn că în CEATA LUI PIȚIGOI „dai într-unul/ țipă doi” și că pe Gabriel-cel-intelectual-de-marcă tot cronica lui Sorin Lavric la ultima producție poetică a prietenului său, Cărtărescu, l-a supărat mai mult decât „deviațiunea filosofică” a fostului său doctorand.

Despre autor

editor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Articolul d-nei Luminita Arhire este instructiv, doar ca este tot din categoria “dai într-unul, tipa doi”, adica dai în Lavric (ca dai, nu-l mângâi pe crestet) si tipa Liiceanu si Cartarescu. Cu putin efort si cu un alt autor se poate ajunge la “sapte dintr-o lovitura!”. Macar de s-ar lupta intelectualii nostri cu “talentul lor în curs de epuizare” si nu sa-si scoata cu atâta sârg ochii, oei de câte ori au ocazia.

  • Sincer nu înțeleg! Uniunea Scriitorilor este o asociație profesională nu o omogenitate de opinii. Poți să nu fii de acord cu dl Lavric, dar NU poți să-l arzi pe rug.

Abonează-te la newsletter