Urmăresc cîteva entități postatoare cu aparență de persoane reale care par să-și fi dimensionat ca principal țel în viață trasmiterea p’aici, în limba română, cu bucurie nestăvilită, a fiecărui succes pe care și-l atribuie ucrainenii în confruntarea militară cu rușii.
Că am de-a face cu persoane reale, și nu cu închipuieli boțesti care distribuie propagandă ucraineană de război prin texte întocmite de chatgpt mi-e dovedit de fericirea autentică și străvezie din tonul festiv-jucăus al relatărilor detalitate despre aproape fiecare pompă de carburant pe care orice grenadă agățată de o dronă plecată din Ucraina o aruncă în aer în Rusia.
Sentimentul împlinirii depline în viață prilejuit de fiecare astfel de episod relatat nu poate fi injectat în texte fabricate artificial de mașini zmart. Iar unele dintre aceste victime ale orgasmelor recurente, garantate de traducerea pieselor de propagandă ale redutabilului aparat de specialitate al regimului de la Kiev, sînt cu certitudine oameni în carne și oase, despre care în trecut s-a relatat că ar fi făcut și altceva în viață.
Nu totalitatea, dar majoritatea sînt femei. Ceea ce mi se pare suficient de interesant. N-am studii de specialitate, n-am nici cine știe ce preocupări sistematizate prin lecturi de psihologie teoretică sau aplicată, însă de ceva vreme constat fără să vreau, prin observație directă, o doză sporită de cruzime la femei. Diferită de cea a bărbaților.
Nu spun asta cu dispreț prelins din misoginism, ci, dimpotrivă, cu multa venerație cu care dintotdeauna am admirat, vrăjit, sexul pardon contrar. Repet, fără să am expertiză psihologicească, îmi permit, totuși, să presupun că doza suplimentară de cruzime feminină decurge și, în același timp, transcrie explicit organica lor capacitate de a suporta durerea mult mai brav și mai stoic decît bărbații. Asta e! Numai muierile bărbătești nu-s dispuse să admită sincer asta.
Totul are, însă, un cost. Fericirea autoindusă de propaganda de război altoită cu doza naturală de cruzime specifică deficitează discernămîntul. Pentru doamnele și domnișoarele pe care le monitorizez (între ele există și cîțiva bărbați), armata lui Zelenski a cîștigat deja războiul cu “orcia”. În frontul pe care orcii pretind că încă luptă nu există nici o încercuire a militarilor Binelui. Toată țara orcească este la pămînt și numai greața, firească, îi ține deocamdată pe Eroi departe de granița dușmanului, graniță pe care uniformele binecuvîntate o vor trece sigur în momentul în care victorioșilor nu le va mai fi scîrbă să dea orcilor pixul cu care ăștia își vor iscăli capitularea. Asta, în măsura în care orcii ar ști să se semneze, însă nu prea există dovezi cu linkuri în acest sens.
Da, exagerez. Dar nu foarte mult. Propaganda de război poate ciobi în acest hal minți tefere. Mai nimeni nu poate rezista neavariat fasciculelor realmente distrugătoare ale brutalelor tehnici de comunicare persuasiv-agresivă ale propadandei de război, care este și o formă, deloc blîndă, de tortură. Între altele, ți se scot ochii. Nu mai vezi.
Exemplu de realitate monstruoasă din ceea ce “nu văd” fericitele mele monitorizate: deși trimiterile pe front se fac acum prin răpiri cu arcanul de pe străzile orașelor și satelor ucrainene, regimul Zelenski a ridicat recent interdicția de a părăsi Ucraina pentru tinerii cu vîrste cuprinse între 18 și 22 de ani. Sute de mii au plecat instantaneu spre Vest.
Decizia regimului de la Kiev este aparent aberantă. Doar aparent. Pe cît de sinistră, pe atît de rațională, decizia este menită să pună oarecum în siguranță rezerva umană perpetuantă a unei națiuni al cărei regim își nimicește conștient și inutil poporul într-o confruntare armată pe care nu o poate cîștiga.
Regim care, din considerente politice și propagandistice, indiferent de anvergura pierderilor umane, face acum la Pokrovsk și Myrnohrad exact ce a făcut, pe rînd, la Mariupol, Lysychansk, Sieverodonetsk, Bakhmut, Avdiivka, Vuhledar, Kurakhove și în destule alte puncte de pe harta conflictului cu rușii.
Cel puțin două importante persoane de pe arena internațională cu putere de decizie în acest capitol sinistru al istoriei curente refuză să vadă aceste foarte ușor vizibile realități. Una se numește Ursula von der Leyen, cealaltă Kaja Kallas. Dacă spun că ambele sînt femei par idiot? Atunci nu spun. Țoiu nu se pune.
Slava!
Autor: Sorin Faur
Adauga comentariu