Analize și opinii

Sorin Faur: „Parlamentele sunt acum, cică, niște haite de hoți, proști și tembeli, cotați cu cifre astronomic de mici de încredere.”

E foarte greu să reziști, fără să te ambalezi sufletește, forței emo-reflectoarelor gigantice care ți se înfig prin ochi pînă în creier pentru a nu mai vedea mare lucru din realitate. Bombardamentul non-stop cu emoții tari e din aceeași trusă a sculelor de tortură cu nesomn și lumină orbitoare în care lumea democratică & liberă s-a specializat și le folosește fără să se mai ascundă, mai ales după 11 septembrie 2001. De la care atacuri mă și tem să vă informez că au trecut mai bine de 20 de ani.
Acel moment chiar a schimbat toată lumea. De fapt, a accelerat implozia democrației ca model exemplar-normativ. Cum? Prin birocrație și militari, care au avut dintotdeauna o mare problemă cu decidenții politici aleși, pe care cele două entități nedemocratice îi elimină lin, dar ferm și cu multă dibăcie tehnocrată.
Parlamentele sînt acum, cică, niște haite de hoți, proști și tembeli, cotați cu cifre astronomic de mici de încredere. Parlamentarii sug sîngele boborului din a cărui trudă “aleșii” sînt plătiți mult și degeaba. Plătiți “să fure din banii mei”. Sună cunoscut?
În schimb, tehnocratul/expertul și militarul (acoperit sau în uniformă) reprezintă modelele aspiraționale și regulatoare ideale. Ei sînt dibacii. Ei sînt hotărîții. EI știu chestii și rezolvă problemele, fără complicațiile inutile de tip deliberativ ale scîrbelor de politicieni. Practic, segmentul “democratic” al peisajului, adică parlamentele, trebuie doar să execute prin validare ce stabilesc experții și militarii. Clar? Căci parlamentarii sînt corupți și proști, iar, cîtă vreme îi mai îngăduim, ei trebuie învățați ce să facă de către birocrații cu expertiză și supravegheați permanent de înregimentații statelor “de drept” – singurii gardieni calificați în morală, etică și dreptate.
Dacă n-am fi orbiți permanent de emo-stimulatoare tot mai intense, poate ne-am prinde că acest model de societate, adică “noua normalitate”, are de-a face cu democrația mai puțin decît am eu de-a face cu ortografia chineză. E putinism pur. Este rețeta standard a unui autoritarism pe cît de zdravăn, pe atît de isteric, însă cu care ne-am obișnuit plăcut, exact ca broasca pusă, cu foc mic, la fiert.
Anii pandemici au fost o demonstrație fastuoasă a colaborării tehnocrației (sanitare) cu armata (în civil sau nu). Ei ne-au salvat viețile, nu? Tot tehnocrații și militarizații îi vor pedepsi inclusiv pe aceia dintre ei care au ținut panourile de lumini și umbre în spatele cărora în pandemie s-au făcut averi redutabile, da? Iar din pandemie se iese cu un război prompt, care, și el, a anunțat oficial profilarea altor mari averi cvasi-instantanee.
Putinismul nu trebuie să aibă buletin de Moscova sau Sankt Petersburg ca să se exprime plenar, decît dacă nu faci efortul măcar să clipești din cînd în cînd, pentru a da cîteva răgazuri neuronului să se răcorească de la dogoarea emo-reflectoarelor care îl încing tot mai turbat, cu fiecare zi care trece. Sigur că marilor profitori ai războaielor “bune” nu le spui “oligarhi”; sigur că proiecțiile externe de forță ale Imperiului Binelui nu sînt agresiuni criminale, nici invazii sîngeroase care trebuie oprite urgent, de exemplu prin asasinarea capului oștirii corespunzătoare (sîntem democrați, ce mama dreaq!!!). Sigur că numai un singur imperiu, cel al Binelui, are dreptul să facă zob cu bocanci, tancuri și rachete toate regulile dreptului internațional. Sigur că asta ne-a dat, cel puțin douăzeci de ani, un confort interior garnisit și cu mîndria că am fi și noi membri în oastea pedagogică a Binelui.
Și sigur că atunci cînd un alt imperiu, al răului, face zob sub bocanci, tancuri și rachete exact aceleași reguli ale dreptului internațional, sîntem stupefiați, îngroziți, scandalizați. Sîntem scoși, de fapt, din confortul pe care ni l-au internalizat parametrii războiului de bine. Ăsta în derulare e război de rău. În ăsta mor oameni. Cei vii rămîn pe drumuri. Mor copii. Se strică ordinea mondială. Etc.

Autor: Sorin Faur

Despre autor

editor

comentariu

Adauga un comentariu

  • Se spune “astronomic de mare” pentru ca dimensiunile corpurilor ceresti si distantele dintre ele sunt imense in comparatie cu dimensiunile corpurilor inconjuratoare. Cind spui “astronomic de mic” arati cit de lipsit de inteligenta esti. Si cita baza se poate pune pe judecatile tale.