Analize și opinii

Sorin Faur: “Majoritatea electoratului românesc vrea cu tot dinadinsul să sancționeze oferta politică actuală, în integralitatea ei”

Majoritatea electoratului românesc vrea cu tot dinadinsul să sancționeze oferta politică actuală, în integralitatea ei. Declanșată de la primele ore ale zilei de 25 noiembrie 2024, toată tensiunea dementă din societatea românească actuală este generată de negarea îndîrjită și înfricoșată la impactul cu această, explicabilă, realitate.
Georgescu este nimic altceva decît cîștigătorul conjuctural al unui concurs de împrejurări. Împrejurările fiind decontul devastator al tezei obsesiv-recurente a ultimilor 20-25 de ani: conducătorii sînt hoți. Deci fură. De un populism fioros, teza este practic oficială. Toate formațiunile politice perindate pe rînd la putere au oficializat-o, folosind-o pe rînd, de la putere și din opozitie, contra adversarilor, deveniți, pe rînd, aliați. Populismul fioros și constanța difuzării au garantat tezei un succes de public de dimensiuni cataclismice.
Armarea în timp a acestei teze hipersulfuroare a depozitat în întreaga societate atît de mult explozibil încît votul sancționatoriu de la 24 noiembrie 2024 l-a spulberat inclusiv pe George Simion, șeful singurului partid care n-a fost vreodată la putere și care a folosit, la rîndu-i, intens, teza conducătorilor bandiți. Explicația? Simion este președintele unui partid parlamentar. Iar în parlament parlamentarii fură. Ce fură, cîți fură, de unde fură etc nu contrează. Contează că fură. Știm noi.
Ficțiunile sergiunicolăești de la televiziunile de știri, cu spioni, marcenari, legionari sau bișnițari tip Lascărică, împotriva cărora luptă moldovani cu ascuțite instincte justițiare au în distribuție numeroasă cascadorime și sumedenie de figuranți. Dar sînt doar sergiunicolăisme. Dovada? Cota de încredere publică în justiție. La fel cum căznitele tentative publicitare ale puterii din gama “s-au făcut și progrese”, “trăim mai bine decît sub Ceaușescu” etc, oricît de valide sînt – și sînt! -, nu trec nici sticla, nici lingurica mintală a poporului, deci nu contează. De ce? Deoarece conducătorii fură. Fură neîncetat. Fură în flux continuu. Obosesc de cît fură. Deci trebuie toți sancționați deoarece toți au furat în ultimii 35 de ani samd.
Felicitări complexului politico-mediatic românesc! Nu rușii, nici perușii, nu globaliștii, nici trumpiștii, nu școala de la francfurt, nici extratereștrii n-au comis asta. Asta a fost comisă exclusiv de complexul politico-mediatic românesc! Unicul responsabil pentru această infracțiune capitală, care a demolat în timp întreaga autoritate a statului. Dovada? Singurele instituții în care românul spune azi că mai are niște încredere sînt alea care îl pot salva de varii dezastre: ambulanța, salvamontistul sau pompierul dotat cu drujba tăietoare a fiarelor contorsionate rezultate din accidentele cauzate de lipsa șoselelor cu mai multe benzi pe care le-au furat conducătorii hoți. Care fură. Neostoiți, fură.
Același complex iresponsabil are acum nesimțirea de a arăta cu degetul dușmănos către votantul care, votînd ce a găsit în ofertă, adică Georgescu, îi desăvîrșeste, prin sancționare la urne, lui, complexului, opera. Magnum opus. Opera. Magna cum laudae. Fiind inept, lipsit de imaginație și inconsistent conceptual, complexul n-are altă sculă demolativă antigeorgescă decît aceeași, mereu aceeași: fură. Și Conducătorul de Glie, ca orice alt conducător, fură. Fură neîntrerupt. Fură de ani îndelungați. I-a promis unui hoț international că-i dă să fure aurul strămoșesc din care a fost făcut Coiful furat în Olanda, unde, și acolo, se fură. Adică nu furăm numai noi… Fură și ei. Da’ și Georgescu fură. Doar își zice Conducator, nu?
Telenovela unitematică va mai dura. Langa. Mai mult nu s-a reușit.

Despre autor

editor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu