Analize și opinii

Sorin Faur: “Eu chiar cred că electoratul are întotdeauna dreptate”

Eu chiar cred că electoratul are întotdeauna dreptate. Cu condiția ca opțiunea lui politică să fie exprimată liber și măsurată corect la numărarea buletinelor, votul reflectă nevoile și așteptările majorității la momentul exprimării sale și, în același timp, este pariul de încredere pentru cei despre care electoratul crede că i-ar putea îndeplini măcar parțial nevoile și așteptările.
Da, sună ca dreaq de banal insă, din cînd în cînd, se cuvine amintit că ziua e zi și noaptea e noapte. Niciodată invers!!!
De la celebrul “basket of deplorables” aruncat în față cu șase ani în urmă de Hilloroiaia votanților lui Trump pînă în ultima zi a campaniei de acum, în frunte cu Biden, toți democrații au jignit explicit electoratul republican, cu ostentația arogantă specifică neamurilor proaste. Admit că nu știu cum ar reacționa jumătate din alegătorii români la etichetarea lor sistematică drept teroriști interni de către unul dintre competitorii electorali, care, la putere fiind, are rezultate dezastruoase și un lider cu foarte mari probleme de sănătate mintală.
Știm acum reacția la urne a respectivei jumătăți din electoratul american la acești “stimuli”: a dat Camera Reprezentanților republicanilor, a dat republicanilor și cîteva locuri în plus la Senat. Republicanii n-au pierdut grav nici în competițiile pentru posturile de guvernator scoase acum la concurs.
Dar.
Chiar dacă vor lua și Senatul, republicanii se vor putea mîndri cel mult cu o victorie mediocră. Scremută. Gîfîită. Și asta în condițiile în care victoria putea să fie răsunătoare. N-a fost. Deși cele patru mari teme de atac electoral contra democraților nu au trebuit scornite din povești ale laboratoarelor de marketing, ci sînt realități pe cît de concrete, pe atît de dureroase.
Definitoriu, chiar fără fisuri, pentru rezultatul competiției electorale de anul acesta din SUA mie mi se pare a fi “cazul Pennsylvania”. Electoratul a avut de ales pentru un loc în Senat între pacientul democrat John Fetterman și medicul republican Mehmet Oz. Fetterman are serioase probleme de sănătate din cauza unui recent AVC, în vreme ce dr.Oz nu e doar sănătos, ci și o mare celebritate vizuală, vedetă a serialului de care au auzit cam toți proprietarii de televizoare. ȘI nu doar din America. Or, ieri, între medic și pacient, americanii au ales pacientul.
Asta mie îmi spune suficient despre starea, nevoile și așteptările majorității membrilor întregii societăți americane la anul 2022, luna noiembrie. A, să nu uit: Dr.Oz a fost unul dintre candidații lui Donald Trump.
Autor: Sorin Faur