În registru interpretativ nedumerito-melotragic, manoli, oanapeli și destui alți ostași ai Cauzei își mînă acușica amăgirea spre Cotroceni pentru retur. Soro, ne-a trădat! Pe noi, care, de la pasoptisprăzece trecute fix încoace, ne-am tot dat veața pentru resetarea clasei politice, fată! Eram și noi cîțiva martiri acolo și ne omoară tiranu, măi! De neiertat! Deci, acuma e de dat un mesaj! Sau un semnal. Aspru. Apoi, e de retras în brava rezistență prin cultură, mundanul dovedindu-se necorespunzător deoarece el nu ne merită, dragă! (oftat cu lacrimă demnă)
Se poate face mișto pînă poimarți mileniul 4 de acești prăjiți ai clipei, însă, după părerea mea, tăvălelile lor infantile nu sînt complet lipsite de o majoră semnificație. Cel puțin una bucată semnificație. Ea, semnificația, semnifică prăbușirea necontrolată a cortinei peste orice umbră de relevanță a lui Klaus Iohannis.
Nu mă prea pricep la politică, de-aia și scriam cele de mai jos imediat după depunerea moțiunii ce cenzură AUR-USR, în răspăr cu certitutinile generale ale acelui moment. Azi, certitudinea generală e că Iohannis este mama și tata factotumului. Că el e dirijorul întregii orchestre. Că-i pune cu mîna cum vrea. Și că ei stau în tablou cuminți, disciplinați, duioși, ca la fotograful cu fum de pe vremuri. Eu nu cred. Fiindcă nu e uzual, nici natural.
După ce a ratat atît de sîrguincios și de meticulos absolut toate proiecțelele sale politice, Iohannis e acum un cadavru politic. Ar mai putea fi lăsat o vreme în geam de aparținători, pentru pensie. Însă dinamica vremilor nu mai e aia de pe vremea bancului cu bunicul lui Bulă așteptînd poștașul. Marile caractere de care lăsatul în geam s-a înconjurat au început deja să-și ascută zgomotos cuțitele lungi. Orice revoluție, inclusiv cea a muii, se finalizează printr-o o șaormă ce include toți liderii. Îl vor mînca.
Și mulțumită semețelor lor caractere, dar și din cauză că prezidentul actual intră, inevitabil și cu viteza specifică, în etapa lame duck. Numai mîine nu e an preelectoral. Cine știe, s-ar putea ca mult visata, mult slăvita și mult invocata resetare politică să se pardon implementeze printr-o decalare anticipată a prezidențialelor. Inclusiv cu voia partidului Său, care va simți destul de curînd că trebuie să-i supraviețuiască. Iar Sistemul, oricît de masochist ar fi, nu poate paria prea multa vreme pe un cal nărăvit să piardă toate cursele în care aleargă (vorba vine).
Intrarea PSD la guvernare nu va modifica regulile jocului, ci personajele. Unice sau colective. Puzzle-ul de interese se reconfigurează în timp ce Iohannis atîrnă tot mai greu de gîtul cam pițigăiat al establishmentului. Pariurile sale zac mototolite în șapca cool a rokerului Cîțu. Sînt deci neîncasabile și dau cu minus. A ajuns nerentabil. Ceea ce e fatal în suverana logică a eficienței dă piață. Piață a ideilor și Valorilor, desigur.
Autor: Sorin Faur
…rocker-ului, nu rokerului…