Analize și opinii

Sfidarea

Mai au de făcut un pas până când ne vor spune că nu le pasă de noi, doar un singur pas. Deja îşi lăbărţează rân­jetele pe micile ecrane şi declară că nu este mare lucru dacă preţul gazelor creşte, că oricine poate plăti vreo 2 lei în plus. Sau ne spun că ce mare scofală de criză ar fi în sistemul medical, că doar vreo 3 medici au emigrat, ce ne tot plângem? Politicienii arcului gu­vernamental, parlamentari, miniştri sau mari şefi la partide, au ajuns în stadiul de negare a realităţii. Nici nu mai are importanţă dacă ei chiar cred ce spun, dacă au nevoie să închidă ochii la efectele directe şi catastrofale ale deciziilor lor de guvernare sau da­că ne cred proşti. Sfidarea continuă a adevărului, a realităţii sociale şi eco­no­mice, va determina decăderea so­ci­e­tăţii româneşti pentru mult timp de acum încolo şi creşterea violenţei so­ciale. Care or fi motivele pentru care aceşti oameni, rătăciţi prin politică şi eşuaţi la conducerea ţării, insistă să nu vadă şi să nu priceapă că duc ţara într-o direcţie profund greşită, aşa cum declară 80% din cetăţeni? Tre­buie să fie motive relativ obscure şi greu de susţinut în faţa publicului.

Ce mai pot spune aceşti politicieni ce­lor 83% din români care cred, la 20 de ani de la Revoluţie, că sistemul politic democratic funcţionează în favoa­rea celor bogaţi? Ce argumente contrare să mai născocească pentru cei 69% din români care cred că cei care au făcut avere au făcut-o prin încăl­carea legii? Ce garanţii morale mai pot ei produce când 80% din cetăţeni cred că se fraudează alegerile şi, în proporţie de 60%, ar dori să se legife­reze votul obligatoriu, ca ultimă linie de apărare împotriva fraudei electora­le? Politicienii care conduc acum ţara nu mai au argumente pentru 80% din populaţie. Şi pentru că nu mai au ar­gumente, au ajuns să sfideze această populaţie, să-i spună că dracu’ nu e atât de negru, că realitatea este cu totul alta decât aceea pe care oame­nii o trăiesc zi de zi.
Cine sunt cetăţenii cărora politicienii puterii le toarnă gogoşi? În primul rând, sunt salariaţii cu familii şi cu doi copii în întreţinere şi care, chiar având două salarii medii în familie, constată că se afundă din nou în starea de sărăcie. Iar proporţia salariaţilor aflaţi sub salariul mediu brut pe economie a depăşit 70% din total. Despre fami­liile cu copii şi ai căror adulţi câştigă doar două salarii minime nu mai are rost să vorbim, ele nu au ieşit din sta­rea de sărăcie niciodată în ultimii 20 de ani. S-au afundat adânc în dispe­rare, alături de beneficiarii de ajutor social sau de cei care au nenorocul unei dizabilităţi sau al unei invalidităţi serioase.

Jumătate din populaţia ţării declară că nu prea mai are motive de satisfacţie în viaţă. În fond, munca nu le mai asigură venituri pentru o viaţă cât de cât decentă, copiii nu mai pri­mesc, într-un sistem sărăcit de resur­se, o educaţie corespunzătoare, bă­trâ­nii mor cu zile prin spitalele din care medicii au emigrat şi în care lip­sesc medicamentele. Au strâns cu­reaua ani de zile cu speranţa că reforma sistemică necesară pentru ade­rarea la Uniunea Europeană şi NATO se va solda cu o viaţă decentă şi pentru ei, aşa cum au văzut prin Europa în care au muncit din greu, riscând totul pentru familii. Dar se poate compara mulţumirea pe care o găsesc în viaţa lor, în proporţie de peste 80%, danezii, suedezii, finlandezii, olandezii, britanicii, belgienii, slovenii, germanii, austriecii, francezii sau cehii cu dezamăgirea şi disperarea cetăţenilor români?
Nici măcar românii care se consideră „patroni”, doar 1% din populaţie, nu mai au mare motiv de satisfacţie da­că nu sunt protejaţii cupolei portoca­lii. În fond, majoritatea acestor patroni sunt mici întreprinzători, loviţi direct şi dur de criza globală şi de sărăcirea masivă a populaţiei. Greva foamei de­clarată de o învăţătoare nu-i mai im­presionează pe guvernanţi, ei ştiu de­ja că în scurtă vreme se va instala o grevă involuntară a foamei pentru mi­lioane de români. Şi de aceea au ales sfidarea.

Autor: Elena Dumitru

Sursa: sfin.ro