Senatorul PNL, Daniel Zamfir, lansează o adevărată bombă pentru oficialii din cadrul Băncii Naționale a României. Zamfir a depus un proiect de lege prin care membrii Consiliului de administrație al BNR și personalul acesteia să răspundă penal sau civil, dacă nu își exercită corect atribuțiile de supraveghere prudențială.
Prin acest proiect de lege, Daniel Zamfir propune eliminarea alineatelor 3 și 4 din cadrul Articolului 25, din Legea de organizare a Băncii Naționale. Iată cele două articole propuse spre eliminare de către Daniel Zamfir:
”(3) Membrii Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României şi personalul acesteia, însărcinat să exercite atribuţii de supraveghere prudenţială, nu răspund civil sau penal, după caz, dacă instanţele judecătoreşti constată îndeplinirea sau omisiunea îndeplinirii de către aceste persoane, cu bună-credinţă şi fără neglijenţă, a oricărui act sau fapt în legătură cu exercitarea, în condiţiile legii, a atribuţiilor de supraveghere prudenţială.
Daniel Zamfir își motivează această propunere și arată că menținerea acestor prevederi conduce la o lipsă de asumare a responsabilității de către șefii din BNR.
”Practic, prin menținerea acestor preveri în Legea privind Statutul Băncii Naționale putem vorbi despre o lipsă de asumare a responsabilității factorilor decizionali din cadrul BNR, în condițiile în care aceștia nu răspund în fața legii pentru decizii de importanță majoră asupra societății și economiei românești”, spune inițiatorul proiectului.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, explica ce înseamnă supravegherea prudențială, iar în limbaj comun aceasta ar însemna supravegherea băncilor, în relația pe care o au cu clienții.
“Potrivit cadrului legal in vigoare, BNR asigura supravegherea prudentiala a institutiilor de credit urmarind respectarea cerintelor prudentiale de natura cantitativa (ex.: solvabilitate, lichiditate) si calitativa (ex.: cadrul de administrare a riscului) prevazute de normele adoptate de BNR si de cele ale UE.
In cadrul supravegherii prudentiale, BNR asigura conditiile ca sistemul bancar sa fie sigur si stabil
Supravegherea BNR nu inseamna verificare de conforrmitate, ci este una bazata pe evaluarea riscurilor
Banca Nationala a Romaniei nu este abilitata prin lege
– Sa intervina in relatiile contractuale dintre clienti si institutiile de credit- si aexplicat in cadrul conferintei de presa – nu vedem fiecare contract in parte – sunt cam 2 mil de contracte cu 100 de clauze. Contractele de credit sunt angajamente private, expresie a libertatii contractuale, susceptibile de negociere si modificare numai cu acordul partilor contractante.
– Sa se ocupe de aspecte legate de protejarea consumatorilor de servicii financiare, inclusiv problema clauzelor abuzive, acestea incadrandu-se in sfera de activitate a autoritatii nationale desemnate in acest scop
Potrivit Statutului BNR
– BNR nu poate face publice decat date agregate la nivelul intregului sistem bancar
– Personalului cu atributii de supraveghere ii este interzisa participarea in cadrul comisiilor de expertiza, precum si la orice alte actiuni de verificare care excedeaza atributiile ssi competentele conferite acestuia prin lege.”
Autor: Lucian Negrea
Sursa: Stiri pe surse
PENTRU NERESPECTAREA ATRIBUTIILOR DE SUPRAVEGHERE PRUDENTIALA CARE ESTE SANCTIUNEA CORELATIVA CONFORM LEGII IN VIGOARE SI IN MATERIE?
Multumesc!
Supravegherea BNR = Evaluarea riscurilor!
Starea actuala de SUPRAINDATORAREA A TARII SI CETATENILOR ACESTEIA, situatia obiectiva, pragmatica, probata cu documente justificative, DATE STATISTICE OFICIALE, de NOTORIETATE, dovedeste NERESPECTAREA ATRIBUTIILOR PRIVIND SUPRAVEGHEREA EXERCITATA DE BNR, respectiv, lipsa evaluarii riscurilor. Un imens ABUZ din orice unghi, colt de lume am privi. Un dezechilibru extrem, din pacate.
Supraindatorarea unei tari, precum si a cetatenilor acesteia = inca UN EXPERIMENT de LABORATOR pe fondul politicii globaliste. NOM. Un sistem incompatibil cu evolutia pasnica, echilibrata a civilizatiei umane pe planeta Pamant.
Si totusi: CINE RASPUNDE PENTRU SUPRAINDATORAREA TARII?
# CINE RASPUNDE PENTRU SUPRAINDATORAREA TARII?
# CINE?
# PENTRU CE?
# IN NUMELE CAREI LEGI?
Cu tot respectul pt senatorul Zamfir si initiativele sale in favoarea romanilor umiliti si jefuiti de banci si multinationale, aici da dovada de naivitate, pt ca de nea’ Mugurel nu se poate atinge nimeni din tara asta!
Sa observati ca in 28 de ani , doar de 2 oameni nu s-a atins nimeni in Romania: nici politicieni, nici analisti, nici mass-media, nici serviciile, ba adesea au fost admirati si laudati. Primul dintre ei este nenea mormon Tiriac, celalat este califul BNR, nea’ mason Isarescu. Ei conduc in realitate Romania, ca parte a Ocultei Mondiale, iar politicienii mai inteligenti le analizeaza cu atentie cuvintele lor politicoase si stereotipe, ca sa-si dea seama ce ii asteapta!
C’est la vie! La vie, prin vie, in vie. La Chilia-n Port. La Beciul Domnesc.
Grade, grade, grade, # multe grade.
“In vino veritas”
Asta-i: mortii cu mortii si vii cu viile.
Notificare de la # Oculta Mondiala.
Clar ca Buna Ziua, de “Buna Vestire”.
Buna Vestire.
“Si cu crucea Ta pazeste pe poporul Tau”, din Troparul Sfintei Cruci. Crucea Sfantului Andrei.
Imi fac cruce. Mii de cruci. Milioane. Miliarde de cruci. In forma de X!
Doamne ajuta!
Lex universalis.