Analize și opinii

Scriitorul Alexandru Petria: ‘Cuminţenia pământului’, prostie sau fărădelege?

De la început, am considerat campania pentru cumpărarea sculpturii “Cuminţenia pământului”, de Constantin Brâncuşi, o mare prostie. Aveam nevoie de ea, în ordinea necesităţilor, ca un ins în pielea goală de o pălărie cu pană de struţ. Sau de un Ferrari, când nu-ţi permiţi întreţinerea maşinii.

brancusi-e-al-meu-903x516

De la început, mi s-a părut suspectă acceptarea de către guvern a celor 11 milioane de euro ceruţi de proprietari, când anumiţi experţi vorbeau de o valoare undeva pe la jumătate. Suma e stabilită arbitrar, în absenţa altor potenţiali cumpărători. De ce nu 15 milioane, 7, 10, 20, 21? Licitaţiile dau preţul, nu înţelegerile cu uşile închise.

De la început, s-au ridicat voci care afirmau că lucrarea a mai fost achiziţionată o dată de statul român, că ne aflăm în faţa unei afaceri dubioase deschise pe poarta unei retrocedări discutabile. Contestatarii n-au fost luaţi în seamă, iar treaba nu s-a clarificat în discursurile oficiale.

De la început, afacerea a avut turnura unei operaţiuni propagandistice, care să credibilizeze nişte guvernanţi, pedalându-se pe orgoliul naţional. Da, frăţioare, soro, Brâncuşi e al nostru, din neamul nostru, geniu ieşit din opincă, cum să ajungă pe nu ştiu ce mâini, peste graniţe? N-au spus, însă, răspicat că n-ai cum să vinzi opera în străinătate, fiind de patrimoniu. Se vedea cusătura cu aţa albă.

Acum, am înţeles că pe la ceva procurori se găseşte o sesizare penală în ce priveşte chestiunea.

Acum, după ce a emis o ordonanţă de urgenţă pentru achiziţionarea “Cuminţeniei pământului”, suplimentând suma de care e nevoie după subscripţia publică, guvernul o scaldă şi a amânat termenul de plată pe 20 decembrie, după alegeri. „În cursul lunii octombrie, Ministerul Culturii ne-a solicitat să amânăm termenul pentru încheierea contractului de la 31 octombrie la 30 noiembrie. Ulterior, în a doua jumătate a lunii octombrie, ne-au solicitat amânarea acestui termen până la 20 decembrie, aspecte cu care proprietarii au fost de acord. La Camera Deputaţilor se află în procedura de aprobare şi modificarea OUG 10, existând un amendament al Comisiei de Cultură conform căruia dacă nu se strânge întreaga sumă de la populaţie, Guvernul urmează să pună diferenţa până la 11 milioane de euro,” a declarat Bogdan Grabowski, avocatul moştenitorilor sculpturii. E ceva în neregulă, ultrasuspect. S-au speriat că manevra e groasă, posibil penală, că nu toată lumea e fără creier sau uşor de prostit? Aşteaptă terminarea alegerilor ca să vadă cum cad cărţile? Intenţionează să achite banii după ce ordonanţa ar avea votul Parlamentului, în acest mod aruncând răspunderea pe seama altora?

Acum, n-am motive să nu întreb- are cineva intenţia să-şi tragă comisioane de pe urma “Cuminţeniei pământului”?

Autor: Alexandru Petria
Sursa: Stiri pe surse

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu