Analize și opinii

Școlile cu profesori nevaccinați

Klaus Iohannis a mai inițiat ieri o ședință de Guvern la Cotroceni. Cu o bucată din Guvern. Și a decis că școlile urmează să se redeschidă. Luni. Când începe trimestrul doi. Apoi, a comunicat opiniei publice în ce condiții sanitare se produce acest eveniment așteptat de milioane de părinți și de copii. Nu a suflat însă o vorbă legată de modul în care instituțiile școlare sunt pregătite să îi primească pe copii. Nici el și nici ministrul Educației. Mă aștept la surprize.

Din nou am fost ținuți în suspans. Până în ultima clipă. De marți după-amiază până luni dimineață nu sunt decât câteva zile. Și mai puține, dacă le luăm în calcul pe cele de weekend, când președintele-premier va da fuga, probabil, din nou pe pârtiile cu dedicație, unde va zburda și nu va face nimic pentru școli.

Că noi am fost lăsați să aștepăm e una. Că și copiii au avut aceași soartă, e alta. Dar mai grav este că nici dascălii nu au avut vreo certitudine legată de acest important eveniment. Poate că domnul Klaus Iohannis s-a gândit că întregul corp profesoral stă cu arma la picior, așteptând semnalul de la Cotroceni, pentru a se arunca în luptă. Numai că profesorii nu sunt oaste. Ei sunt un corp civil. Și era firesc să fie anunțați din timp pentru a se pregăti corespunzător în vederea reluării cursurilor în sistem clasic.

Nimeni nu a suflat un cuvânt despre ceea ce s-a întâmplat între timp în unitățiile de invățământ. Era firesc ca plătitorii de taxe să primească un raport. Să li se spună cetățenilor cum stăm cu manualele. Câte grupuri sanitare sunt în ordine și câte nu. Câte școli sunt pregătite pentru noul număr de elevi care a fost stabilit pentru fiecare clasă, conform regulilor de distanțare socială. În urmă cu câteva zile, ministrul al Educației a făcut o imprudență. L-a luat gura pe dinainte și a spus că, pentru a fi respectate regulile, adică normele de elevi pe clasă, sistemul ar mai avea nevoie de încă o mie de profesori. Ce a făcut? Cum i-a scos din joben? Și, dacă nu va angaja încă o mie de dascăli, cum va funcționa școala în acest trimestru? Am aflat ceva despre dotarea laboratoarelor? Nimeni nu a suflat un cuvânt. Ne-au fost oferite detalii despre cum vor ajunge la școală copiii care domiciliază la kilometri buni distanță? E iarnă. E frig. Ninge. Sau e lapoviță. Sau și mai rău, plouă. Cum vor fi transportați acești copii? Au fost cumva înștiințați, din timp, primarii pentru a fi pregătite mijloacele de transport și pentru a fi chemați șoferii de acasă? Dar școlile au căldură? Sau vor lua foc, cum se întâmplă cu spitalele?

Mi-e groază să mai pun și alte întrebări. Cu o singură excepție însă. Cum se face că profesorii nu au fost vaccinați, deși devin, după medici, categoria socio-profesională cea mai expusă pericolului pandemiei? La toate acestea, Klaus Iohannis nu s-o fi gândit?

Autor: Sorin Rosca Stanescu

Sursa: corectnews.com