Am spus-o și o repet: USR sunt mai periculoși decât comuniștii. Nu pentru că ar vrea să reînvie un regim mort, ci pentru că folosesc exact ce comunismul a perfecționat cel mai bine: legi vagi, circulare, care pot transforma pe oricine în suspect.
Dacă citești cu atenție forma finală a legii propuse de USR, împotriva comunismului, observi ceva grav: au construit o lege în cerc. Definiția nu pleacă de la fapte concrete, ci de la idei. Nu de la acțiuni ilegale, ci de la concepte ideologice. Nu de la violență, ci de la „promovarea” unor principii nedefinite clar.
Concret, legea spune așa: orice grup de minimum trei persoane, cu sau fără personalitate juridică, care „promovează” anumite idei, poate fi considerat organizație extremistă. Dar ce înseamnă promovare? O opinie? O analiză economică? O comparație istorică? O postare pe Facebook? Un podcast? Nu spune. Lasă totul la interpretare.
Mai este un detaliu esențial, trecut intenționat sub tăcere: legea nu cere ca acel „grup” să aibă vreo capacitate reală de acțiune. Nu contează dacă are resurse, structură, continuitate, impact sau vreo șansă efectivă de a produce o schimbare. Simplul fapt că există și discută anumite idei este suficient. Cu alte cuvinte, amenințarea nu mai este una reală, ci presupusă. Statul nu mai sancționează un pericol concret, ci o posibilitate teoretică.
Mai grav: ideile incriminate sunt formulate ideologic, nu juridic. Organizare socială fără clase, proprietate comună, redistribuire. Acestea nu sunt fapte. Sunt concepte discutate în cărți, în universități, în istoria ideilor politice. Într-un stat de drept, ideile nu se pedepsesc, doar faptele.
USR nu a definit clar unde se termină analiza și unde începe infracțiunea. Nu a stabilit praguri. Nu a condiționat explicit de violență. A lăsat o formulare elastică, perfectă pentru abuz. Exact tipul de lege care nu se aplică tuturor, ci doar cui trebuie.
Asta este diferența esențială: comuniștii spuneau pe față ce vor. USR o îmbracă în limbaj „democratic”, dar rezultatul e același: incriminarea gândirii, nu a acțiunii.
În dreptul democratic, legea sancționează pericolul real și imediat. În această lege, pericolul este imaginar, iar sancțiunea este preventivă. Exact mecanismul folosit de toate regimurile autoritare: mai întâi incriminezi vag, apoi selectiv.
O astfel de lege nu apără democrația. O subminează. Pentru că într-o democrație reală, statul nu pedepsește idei vagi, ci doar fapte clare, dovedite, violente sau ilegale.
Restul se numește altfel. Și istoria ne-a arătat deja unde duce.
Autor: Remus Curt
Adauga comentariu