Analize și opinii

Procesul de mondializare este programat să ni se dezvăluie treptat, printr-o multitudine de evenimente atent puse în scenă.

Scopul fiecărui eveniment grandios cu care avem de-a face este deosebit de simplu, anume dezvăluirea viitoarei structuri globale de forță. Încă de la întemeierea sa, Organizația Națiunilor Unite(inițial denumită „Societatea…”) avea ca scop instituirea unei guvernanțe mondiale. Planurile „mondializării” sunt vechi, la fel ca și dihotomiile „inexplicabile” ale istoriei de după Renaștere. După ce se va pune pe tapet, cei care încă vor mai avea curajul să raționeze atunci, vor realiza că am avut de-a face cu unul dintre cele mai articulate programe din istorie pentru preluarea puterii absolute la nivel global.
De altfel, ceea ce ar trebui să înțelegeți este că, de facto, puterea a fost preluată de multă vreme și există un guvern mondial! Deja nu mai ai unde să fugi, deja opțiunile contrare sunt blocate. Eroismele(sau scenetele) de tipul Trump sunt, din start, sortite eșecului. De altfel, toate întâmplările la care asistăm au și ele miza lor. În cazul lui Trump – și al celorlalți naționaliști care ar apărea mai mult sau mai puțin întâmplător – mesajul e clar: lucrurile se mișcă în direcția desenată, orice împotrivire e inutilă și, din start, sortită eșecului. Ce înțelegem din ceea ce-a pățit Trump? Că nu contează „puterea” pe care o ai în mână atunci când e vorba de nerespectarea „mersului natural”, a direcției trasate. N-o respecți devii penibil chiar și atunci când ești „cel mai puternic om al planetei”. Iar penibilul care i-a fost rezervat lui Trump e unul de-a dreptul dezgustător.
Iată lumea reală! N-are sens să vă iluzionați, să vă legați de speranțe deșarte. Vreți un exemplu? Iată-l: pașaportul pentru vaccinare. Chipurile Franța se opune în numele „drepturilor omului”. Grecia în schimb – țară ai cărei cetățeni sunt împotrivă în proporție de peste 80% – susține că e de acord cu pașaportul. Parcă-i și văd pe unii rostind ușurați: „Hai că din confruntarea dintre Grecia și Franța doar n-o ieși Grecia învingătoare?”. Vedeți cum sunteți atrași? Tocmai ce asistați la o grotească punere în scenă a luptei dintre David și Goliat. Și fie ca cel mai „îndreptățit” să câștige. În treacăt vă spun că Grecia e în cel mai crunt lockdown din câte-au existat până acum. Oamenii sunt ținuți în case prin teroare pentru a accepta vaccinarea. În ciuda faptului că la ei se găsesc ierarhi care să practice jocul absurd al vaccinării în direct, opinia generală e contrară. Și, cu toate acestea, Grecia – la nivel oficial – pozează în campioana măsurilor luate de gașca globalistă.
Procesul de mondializare este programat să ni se dezvăluie treptat, printr-o multitudine de evenimente atent puse în scenă. Criza COVID-19 a fost începutul grandios și, de asemenea, intrarea în scenă primei componente „publice” a noii orânduiri: „Ministerul Global al Sănătății” numit OMS. Vi se pare că glumesc? Ce organizație mai mult sau mai puțin mondială a reușit vreodată pe această planetă să determine un lockdown global, să schimbe chestiuni care intraseră în normalitate? Înainte de „marea înscenare” mergeai cu câțiva Euro la Barcelona. Avioanele ajunseseră precum „ratele” de pe vremuri(așa li se spunea autobuzelor care legau orașele de sate). Luatul mesei în oraș devenise, de asemenea, o obișnuință. S-ar fi gândit cineva că doar un an mai târziu toate micile sau marile răsfățuri ale traiului cotidian vor suferi asemenea mutații? Evident că nu. Iar acum, totuși, suntem doar la început.
Fiecărei noi componente a „guvernanței mondiale” i s-a alocat spectacolul său de „intrare în scenă”. Prima parte a „dansului” a fost cea mai grandioasă, pentru celelalte urmând ca spectacolele să nu mai fie atât de lungi deoarece lumea se „călește” din ce în ce mai ușor. Probabil vă întrebați care-i următorul intrat în scenă? V-am anunțat încă de aseară: Mediul.
Nu-mi dau seama ce se va întâmpla, dar toate semnalele pe care le am mă conduc la ideea că, începând cu luna februarie, vom avea parte de evenimente legate de mediu. Așa cum COVID-ul ne-a împins OMS ca autoritate ultimă în domeniul sănătății, urmează să aflăm despre o nouă componentă: Organizația Mondială a Mediului(care nici nu știu bine dacă e constituită, la ora actuală fiind reprezentată de câteva muște care și-au zis așa, în ciuda faptului că „viitorii grei” activează în niște organisme de mediu ale ONU). Veți vedea din ce în ce mai des OMM, al fel cum, începând de anul trecut ați auzit de OMS.
Partea frumoasă a operațiunii este că, în timp ce OMS era o organizație stabilită de mult timp, cu istoric și prelungiri în toate colțurile lumii, OMM e doar o chestie firavă care va apărea de nicăieri. Cu toate acestea ea e cea cu numărul doi la intrarea pe scenă.
Curioși să aflați? La fel de curios sunt și eu. Spectacolul e pe cale să înceapă. Din 12 februarie – ni se transmite pe toate căile – începe anul „bivolului de metal”, un an „plin de schimbări”, în care „fenomenele naturale se vor intensifica”. Ați întâlnit asta până acum? Puteți citi, de curiozitate, „prognozele” horoscopului chinezesc pentru anul care vine? Veți rămâne surprinși!
Singura întrebare pe care ar trebui să v-o puneți este una cât se poate de simplă: de ce oare toate evenimentele „epocale” își au începutul la fiecare schimbare de an chinezesc? Eu asta mă întreb de foarte multă vreme. Și-aș mai avea una suplimentară: de ce oare credincioșii care merg și se roagă în biserică sunt terfeliți de „civilizații” care mestecă horoscoapele livrate cu insistență în toate mediile de spălare a creierelor? Poate aflați răspunsul în dimineața asta la horoscop. Sau poate dați o fugă la numerolog să vă facă profilul.

Despre autor

editor

comentariu

Adauga un comentariu

  • Citez din articol:
    “Încă de la întemeierea sa, Organizația Națiunilor Unite(inițial denumită „Societatea…”) avea ca scop instituirea unei guvernanțe mondiale.”
    Stiam din 1929:
    http://axa.info.ro/istorie/liga-natiunilor-idealul-viciile-si-primejdia-ei/
    Liga Națiunilor – idealul, viciile și primejdia ei – Ionel Moța
    septembrie 23, 2013 1:31 pm
    Nu ne-a placut adevarul, nu-i asa?
    Nici acum nu ne place si Dl. Diaconu orbecaie cautand explicatii si suport care sint paralele cu realitatea faptica, ne descrie decorul si nu spune cine a scris scenariul si plateste actorii.