Analize și opinii

Pensionari va ordon treceti Stixul !

Avem un buget deficitar. Avem un stat falimentar. Nu avem nici vinovaţi şi nici responsabili de situaţia actuală. Nu avem soluţii la situaţia actuală şi nici viitor luminos în faţa ochilor.

România, una dintre ţările europene cu cele mai puţine reforme structurale (adică prea mult stat), rămâne tributară viziunilor asistenţiale ale politicienilor care au condus-o de-a lungul timpului şi care nu s-au putut desprinde de filozofia socialistă, ce lasă prea puţină responsabilitate individului (şi, evident, bani în buzunar la fel de puţini) şi încarcă cu virtuţi false politicile publice iniţiate şi dezvoltate de la centru (pe banii luaţi cu japca prin impozite şi taxe tot mai sufocante şi tot mai mari). Această filozofie socialistă ne îndobitoceşte zi de zi cu mesaje care arată ticăloşia omului, lăcomia lui, hoţia şi perversitatea sa şi ascunde adevărata faţă a umanităţii care este departe de această viziune sumbră cu care ne înspăimântă zi de zi fanaticii politicilor publice. Ne suceşte minţile cu externalităţile negative ale pieţei libere şi iniţiativei private, trecând în subsidiar pe cele pozitive (dominante în orice context).

Statul asistenţial român (rămas mult în urmă sau mult prea aproape de Republica Socialistă România în punctele sale esenţiale) s-a confruntat cu una din crizele sale profunde, care îl împing încet dar sigur spre faliment şi care arată, încă odată, cât de vulnerabilă este această construcţie amorfă ridicată pe banii tuturor şi împotriva voinţei multora dintre noi (ea evoluează natural către tot mai mulţi asistaţi şi administratori ai sistemului şi tot mai puţini contribuabili ce plătesc pentru funcţionarea sa). Acest stat (a se citi gaşca de indivizi erijaţi în “salvatori naţionali” şi aleşi prin vot “legitim” contra găleţi, geci, brichete şi ţuică) a amânat la nesfârşit reformarea sa, menţinând şi rafinând sistemul de spoliere prin minciună şi promisiuni deşarte care nu au adus mai multă bunăstare ci, dimpotrivă, taxe şi impozite mai mari, deficite mai mari, grad de îndatorare mai mare.

Acest sac fără fund numit stat nu mai ştie cum să jongleze cu resursele sale. Nu mai ştie cum să le împartă “mai bine”. “Mai bine”, în primul rând, pentru cei care împart aceste resurse, care lucrează pentru stat şi care dijmuiesc cea mai mare parte din resurse. Mai puţin bine pentru cei care ar trebui să beneficieze de aceste resure (elevii, studenţii, pensionarii, bolnavii, săracii, handicapaţii, veteranii de război) şi mai puţin bine pentru cei de la care sunt furate aceste resurse prin instituţia numită “taxe şi impozite”. Acest stat nu mai ştie cum să îşi stabilească şi cum să îşi construiască bugetul. Nu mai înţelege de ce pensionarii de pe vechiul sistem ar trebui să fie o prioritate absolută pentru el şi de ce bugetul ar trebui să înceapă cu această categorie de cheltuieli fixe dar importante ca pondere. Le doreşte moartea, le grăbeşte moartea şi îi obligă să lucreze cât mai mult pentru a beneficia cât mai puţin de rezultatul muncii lor, deşi ceea ce primesc ca pensie este cu mult sub ceea ce au cotizat iniţial în anii de activitate. În loc să aibă grijă de cotizaţiile lor, statul ridică acum din umeri şi îi consideră, pe nedrept, vinovaţii morali ai falimentului către care se îndreaptă.

Moştenind un sistem socialist de pensii, statul a întârziat să aplice măsuri dure de transfer al responsabilităţii bătrâneţii către individ şi către familia sa. A continuat să creadă că, lărgind baza de impozitare şi crescând contribuţiile sociale (ca procent), va ajunge la un echilibru între intrările şi ieşirile de resurse. Statul a continuat să îi considere pe parlamentari, poliţişti, militari şi securiştii din serviciile secrete categorii sociale care nu trebuie să cotizeze la sistemul public (deci alţii trebuie să plătească pentru ei) dar care trebuie să aibă cele mai mari pensii din sistem. A adăugat noi şi noi facilităţi pentru beneficiarii sistemului public de pensii fără a avea resursele necesare şi împovărând nedrept populaţia activă.

Deşi ne minte că ne garantează o pensie ”decentă” din ceea ce cotizăm şi ne păcăleşte că ne dă înapoi cel puţin ceea ce cotizăm actualizat, statul continuă să ne oblige să plătim bani ce se duc nu către investiţii sau plasamente profitabile ci către pensionarii actuali. Ne taie libertatea de a ne lua propria existenţă şi propriul viitor în mâini şi de a putea decide doar noi cum să ne plasăm veniturile actuale pentru ca la pensie să putem beneficia nu doar de rodul economiilor pe care le-am făcut în timp dar şi de un profit justificat în acest caz.

Menţinerea sistemului public de pensii în forma sa actuală (cu obligativitatea contribuţiei din salariu dar şi cu facilităţile pentru tot felul de categorii speciale de pensionari) va adăuga noi şi noi deficite care vor necesita credite suplimentare, pentru care se vor plăti dobânzi tot mai mari. Ele nu vor putea fi acoperite decât printr-o scădere a calităţii altor servicii publice, văduvite de resursele aferente (sănătate, educaţie) dar şi printr-o impozitare mai mare a celor care susţin financiar sistemul. Această politică va perpetua sărăcirea continuă a tuturor (atât a asistaţilor dar şi a celor care îi susţin pe ei din veniturile lor, cel mai bine continuând însă să o ducă administratorii sistemului, adică reprezentanţii statului) şi ne va îngropa încet şi sigur într-o mizerie din care cu greu vom mai putea ieşi.

Singura soluţie viabilă rămâne sistemul privat de pensii şi asumarea individuală a destinului personal şi a responsabilităţii totale pentru deciziile şi acţiunile pe care le întreprindem (care vizează, inclusiv, un orizont de timp mai îndepărtat, care este viaţa de pensionar). Statul trebuie să ne lase liberi să ieşim la pensie atunci când vrem şi când considerăm că am acumulat suficient pentru a putea duce o viaţă decentă. Statul trebuie să pună presiune mai mare pe fiecare familie să aibă grijă de membrii săi chiar şi atunci când ajung la o anumită vârstă care nu le mai permite prea multă acţiune. Statul trebuie să încurajeze printr-o fiscalitate redusă iniţiativele private în construcţia de azile private de bătrâni, cluburi private pentru pensionari, bazele de tratament, spitalele şi cantinele private destinate acestor categorii sociale. Statul trebuie să insufle mai multă încredere în piaţa liberă şi în iniţiativa privată de a prelua o bună parte din povara asistenţei sociale pentru pensionari. Să lase piaţa de capital să preia economisirile noastre, să le multiplice şi să ne asigure că suma pe care o vom primi din conturile noastre este cel puţin identică (în termeni actualizaţi) cu ceea ce am depus acolo. Să nu ne mai considere proşti şi incapabili în a vedea singuri de viitorul nostru şi de averea noastră. Iar pentru cei pensionaţi până acum pe vechiul sistem să îşi asume întreaga responsabilitate şi să nu îi mai trimită la moarte cu un cinism asemănător dictatorilor socialişti.

Să nu ne mai lăsăm păcăliţi de reprezentanţii statului care este clar de ce apără cu atâta înverşunare un sistem asistenţial din care ei ies întotdeauna în avantaj pe spinarea asistaţilor şi contribuabililor. Să sancţionăm din răsputeri orice încercare a socialiştilor de a apela la solidaritate noastră socială, egalitate de şanse şi alte sloganuri populiste prin care să justifice această hoţie ce ne goleşte buzunarele în modul cel mai pervers posibil.

sursa: cristianpaun.finantare.ro

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

Abonează-te la newsletter