Articolul din The American Conservative, care cere închiderea bazei de la Mihail Kogălniceanu și subminează poziția geopolitică a României, nu este doar un atac propagandistic bine executat la adresa României, ci și un test de turnesol pentru intelectualii conservatori români. Aceștia sunt puși în fața unei oglinzi care reflectă izolarea, retardarea, lipsa de influență și provincialismul lor.
Până în prezent, nu există nicio dovadă că intelectualii conservatori români ar fi fost conștienți de existența revistei The American Conservative, de alte platforme similare sau de dezbaterile care animă lumea ideilor conservatoare americane. Acest tip de publicație sau platforme ar fi trebuit să fie pe radarul oricărui intelectual care pretinde a înțelege și a media valorile si ideile occidentale conservatoare curente pentru publicul român.
Nu există însă la ora asta nici cea mai mică indicație că marii noștri intelectuali conservatori ar fi publicat vreodată ceva în aceste vehicule mediatice. Zero. Mai spectaculos, nu există citări, referințe sau semne că ar fi cunoscut ceva despre existența lor sau ar fi citit ceva de acolo. Se poate spune, metaforic, că pur și simplu ei sunt mari intelectuali conservatori pe FB și la ei pe scara blocului și pe stradă în fața blocului. Acolo sunt ei recunoscuti ca atare si apreciati. De acolo vin standardele si masura lor. Motto: “Cel mai tare din parcare”.
Așadar era de așteptat ca intelectualii conservatori români să fie participanți activi în cercurile conservatoare occidentale, unde să fie la zi cu dezbaterile, chiar să le influențeze și să poată contracara narațiuni ostile sau să apere interesele României.
Dar vedem acum clar, nu există voci românești conservatoare de mari intelectuali publici care să se implice în dezbaterile occidentale, să publice analize sau să construiască relații în aceste rețele. Sa repetam pentru ca incredibil asa cum pare este totusi real: În realitate, -și aici este o aserțiune verificabilă empiric- prezența lor este practic inexistentă. Zero. Cuvântul nulitate/nulități are aici un sens foarte pregnant.
În loc să fie o punte între România și conservatorismul global, intelectualii conservatori români par să fie blocați într-o marginalitate depășită și autosuficientă, incapabili să depășească o fază narcisistă de autopromovare în cercuri suficient de naive, retardate, decuplate și autiste care să ia de bună farsa montată de ei.
Să ne uităm în jur, comparativ. În timp ce intelectuali conservatori din Polonia și Ungaria sunt entitati cunoscute în cercurile conservatoare occidentale, având o influență în dezbaterile ideologice, situația României este cu totul alta. Cu o singură excepție – pe care o omitem pentru a evita controverse inutile – intelectualii conservatori români lipsesc cu desăvârșire din acest peisaj. Această absență contrastează, iată, flagrant cu succesul altor națiuni est-europene în a-și face auzită vocea ideologică, subliniind o oportunitate ratată pentru România de a-și afirma valorile și interesele pe scena globală pe această filieră.
Si mai interesant: În mod ironic, românii sunt bine integrați în rețelele liberale, libertariene și progresiste. La fel ca bulgarii în cercurile similare. Însă, în mod inexplicabil, conservatorismul românesc deși foarte vocal acasa in spatii mici, marginale si obscure, rămâne invizibil și deconectat nu de acum ci de decenii, de restul universului intelectual, inclusiv al co-doctrinarilor lor.
Concluzie descriptivă
Articolul din The American Conservative dezvăluie așadar indirect o problemă mai profundă: intelectualii conservatori români au preferat să joace rolul marilor figuri în bulele lor confortabile și în mass-media românească, construind o farsă imensă de consum local. Provinciali, depășiți și complet desprinși de realitățile lumii contemporane – și mai ales de cele ale Occidentului pe care pretind că îl descifrează și îl mediază pentru publicul lor – aceștia s-au mulțumit să fie venerați de localnici decuplati si conformisti și de anturajul oferit de acestia.
Au creat o imagine de universalitate și bonitate fictivă, care contrastează dureros cu realitatea ridicolă și provincială a izolării lor și a capacităților și producției intelectuale, doctrinare și publicistice reale, dovedite. În loc să se implice în dezbaterile globale, să construiască relații și să apere interesele României în cercurile conservatoare occidentale, ei s-au limitat la discursuri autocelebrative, alimentând o iluzie de relevanță care se prăbușește acum sub greutatea propriei irelevanțe.
Concluzie practică
Intelectualii conservatori români au o șansă – poate ultima – de a ieși din provincialismul lor și de a se integra în dialogul global. Însă, pentru asta, trebuie să renunțe la farsa locală și să înfrunte realitățile lumii contemporane.
Întrebarea rămâne: vor fi capabili să facă acest pas sau vor continua să se complacă în propria irelevanță, ratare, frustrare și incompetență? Vor fi capabili să iasă din zona de confort mediocru în care se complac acum, afirmând o bonitate reală, dovedită la modul concret, și renunțând la penibilul spectacol al dependenței imaginii de sine de aplauzele și aprecierile venite de la un segment de public la fel de confuz, ignorant și depășit ca și ei?
Să sperăm că da. Să sperăm că în sfârșit vor înțelege ceva din acest episod care a pus reflectoarele pe ei cum nu s-a mai întâmplat niciodată până acum. Este spre binele nostru, al tuturor.
Autor: Paul Dragos Aligica
Adauga comentariu