Roata istoriei s-a întors când oficialii iranieni și saudiți au convenit la Beijing să restabilească legăturile diplomatice bilaterale, rupte de Riad în urmă cu șapte ani. Reflectând la acest eveniment important, l-aș plasa, în amploarea lui, la același nivel cu înfrângerea americană din Vietnam din aprilie 1975. Lumea în care trăim acum nu este aceeași cu cea în care am trăit acum o lună.
Trebuie să clarific încă de la început un punct esențial. Acest nou acord dintre Arabia Saudită și Iran nu este modalitatea prin care China, regatul saudit sau Iranul să arunce o plăcintă cu cremă în fața Washingtonului. Să ne ferim de această interpretare greșită, deși apare în diverse rapoarte occidentale.
Da, Statele Unite sunt agentul de putere în Orientul Mijlociu, furnizorul de arme și coordonatorul diplomatic de când Washingtonul a încheiat primul său acord „petrol pentru securitate” cu regele care a domnit de mult, din în 1931, Abdulaziz al- Saud.
Da, americanii rătăcesc brusc prin deșerturile Orientului Mijlociu, năuciți și, în cele din urmă, forțați să plece cu mâinile goale. Punchline indian, jurnalul de internet publicat de MK Bhadrakumar, un diplomat de carieră în serviciul extern al Indiei, a descris evenimentul de zilele trecute drept „un colaps colosal al diplomației americane”. Da, este, încă o dată. Dar scopul la Beijing, Riad sau Teheran a fost să nu compromită Washingtonul. Aceasta înseamnă mai mult daune colaterale.
CONSTRUIREA UNEI NOI ORDINI MONDIALE
Ceea ce este în curs este construirea unei noi ordini mondiale care provine în mare parte din sălbăticia, distrugerea și privarea „ordinei bazate pe reguli” pe care Washingtonul și aliații săi occidentali au implementat-o de atunci, după victoriile din 1945. Intenția împărtășită de cei trei semnatari ai acestui acord nu este răzbunare, ranchiună sau batjocură. Acesta este un remediu, un remediu care reflectă judecata comună că mizeria cauzată de „ordinea bazată pe reguli” a scăpat de sub control și trebuie înlocuită urgent. (Fabulos! Nota mea! Asta am spus și eu, Occidentul a depășit limita!)
Nu pot decât să simt o satisfacție profundă la viteza cu care planeta noastră se învârte. Noile parteneriate și alianțe Sud-Sud sau întărirea legăturilor existente, relațiile economice din ce în ce mai dense între națiunile non-occidentale, extinderea organizațiilor multilaterale precum BRICS și Organizația de Cooperare din Shanghai, SCO, ridică un sentiment anti-imperialist măsurabil oriunde, în afară de Vest, iar acum planul Chinei pentru o nouă ordine mondială: se întâmplă lucruri în fața ochilor noștri despre care credeam că vor fi la câteva decenii, dincolo de timpul meu.
În acest context trebuie să luăm în considerare noul acord saudit-iranian. Formularea declarației trilaterale comune pe care Ministerul Afacerilor Externe a publicat-o la 10 martie este foarte clară în acest sens.
Există formalități. Ambasadele din Teheran și Riad trebuie redeschise „într-un termen care nu depășește două luni”. Miniștrii de externe iranian și saudit, respectiv Hossein Amir-Abdollahian și prințul Faisal bin Farhan, „se vor întâlni pentru a pune în aplicare această măsură, a organiza revenirea ambasadorilor lor și a discuta modalități de consolidare a relațiilor bilaterale”.
Trebuie implementat un acord din 1998 privind comerțul și investițiile, știință, cultură, sport și tineret, dar, mai ales, acordul de cooperare în domeniul securității, semnat în 2001.
DESTIN COMUN
Apoi sunt ideile mai largi consacrate în declarația comună. Cei trei semnatari se angajează să „adere la principiile și obiectivele cartelor Națiunilor Unite și ale Organizației pentru Cooperare Islamică, precum și la convențiile și standardele internaționale”.
Declarația menționează, de asemenea, „dorința comună de a soluționa neînțelegerile dintre ele prin dialog și diplomație și în lumina legăturilor lor frățești”, precum și „afirmarea de către ambele părți a respectului pentru suveranitatea statelor și a neintervenției în treburile statelor”.
Faisal bin Farhan, ministrul saudit de externe, a declarat pe Twitter, după anunțul acordului: „Țările din regiune au același destin”. Ce fac aceste națiuni dacă nu mărturisesc o identitate comună, non-occidentală, bazată pe principiile unei noi ordini mondiale care, pas cu pas, se conturează și se consolidează?
DORINȚE RĂUTACIOASE ȘI IGNORANȚĂ
Nu știu de ce am citit, ici și colo în presa occidentală, că acest acord ar fi viciat și s-ar putea să nu se mențină, că s-ar putea să nu ducă niciodată la redeschiderea ambasadelor și că declarațiile pe care tocmai le-am citat sunt oarecum ” fuzzy”, așa cum a spus un corespondent al New York Times într-un raport de la Riad weekendul trecut.
Nimic nu este garantat, pentru că multe lucruri așteptate nu se împlinesc. Dar a exprima astfel de îndoieli din simpla neîncredere generală mărturisește răutatea și ignoranța istoriei recente, pe scurt, presupuneri nefondate.
Saudiții și iranienii au menținut relații diplomatice de ani de zile, în ciuda tuturor insultelor și denunțurilor îngrozitoare și animozității vicioase pe care le-a generat războiul din Yemen. Regimul Biden nu a reușit să reaprindă legăturile cu Teheranul și a înrăutățit relațiile cu Riad, inclusiv în timpul întâlnirii incredibil de incomode a lui Joe Biden cu prințul moștenitor Mohammed bin Salman de anul trecut.
Pe partea chineză, continentul este acum a doua cea mai mare piață după Statele Unite pentru produsele petroliere saudite, iar Riad vrea să intre în SCO. Acum doi ani luna aceasta, Javad Zarif, ministrul de externe al Teheranului în anii reformei lui Hassan Rouhani , a călătorit la Beijing pentru a ajunge la un acord economic multilateral negociat îndelung un contract în valoare de 400 de miliarde de dolari în următorii 23 de ani. Nu văd nimic vag în aceste relații din ce în ce mai strânse. Corespondentul The Times din Riad pur și simplu nu și-a făcut temele.
PROVOCĂRI ȘI SPERANȚE
Luna trecută, Ministerul Afacerilor Externe chinez a publicat, în succesiune rapidă, trei documente care anunță în termeni perfect clari intenția Beijingului de a juca un rol de lider în geopolitică și diplomație multilaterală. Al doilea dintre aceste documente, intitulat „The Global Security Initiative Concept Paper”, începe după cum urmează:
„Trăim într-o perioadă plină de provocări. Dar este și plină de speranță. Suntem convinși că tendințele istorice de pace, dezvoltare și cooperare câștig-câștig sunt ireversibile. Menținerea păcii și securității mondiale și promovarea dezvoltării și prosperității globale ar trebui să fie obiectivul comun al tuturor țărilor.”
Privind în urmă, sunt aproape sigur că aceste documente ambițioase și intenționate au fost creația lui Wang Yi , oficialul de top al afacerilor externe al Chinei și maestru de ceremonii care a supravegheat discuțiile dintre cele două mari puteri din Golful Persic. De asemenea, sunt sigur că Wang a jucat rolul de coregraf pentru a coordona lansarea acestor trei declarații politice, chiar înainte de descoperirea diplomatică de săptămâna trecută.
Recunosc, însă, că sunt surprins de viteza cu care Wang a îndeplinit această sarcină. Spectaculos!
Aud aplauzele slabe executate „cu o mână”: regimul Biden este cel care salută ipocrit acest nou acord. Și, în mod previzibil, oficialii de la Washington și think tank-erii salută triumful diplomatic al Beijingului cu o simplă ridicare din umeri. Asta fac ei atunci când nu suportă să vadă ce le rezervă secolul 21. Ei eșuează.
La urma urmei, ei nu au neintervenție sau respect pentru suveranitatea de nevândut în Orientul Mijlociu. Au doar contrariile lor, „mărfuri” a căror piață tocmai a scăzut brusc.
Ezit să definesc cum va arăta Orientul Mijlociu când China va prelua, una după alta, rolurile pe care le-au asumat anterior Statele Unite, cucerindu-le, și în mod continuu, așa cum pare a fi foarte probabil. Dar dacă ar trebui să speculez, aș spune că Statele Unite vor continua cu politicile sale condamnate și că China va continua să facă ceea ce tocmai a făcut, plină de determinare și speranță – acesta este stadiul actual al analizei mele.
Autor: Patrick Lawrence – cronicar, eseist, critic și lector de multă vreme. A fost corespondent în străinătate timp de mulți ani, în special pentru Far Eastern Economic Review, International Herald Tribune și The New Yorker, și în special în Asia. Cele mai recente cărți ale sale sunt Somebody Else’s Century: East and West in a Post-Western World (Pantheon) și Time No Longer: America After the American Century (Yale).
Adauga comentariu