Modul în care școala austriacă de economie explică crizele economice poate fi uneori recunoscut în presă sau în discuțiile întâmplătoare cu oameni simpli, explicația austriacă a crizelor economice este adeseori singurul lucru pe care chiar și economiștii profesioniști îl cunosc despre curentul de gândire căruia îi aparțin gânditori precum von Böhm-Bawerk, von Mises, in mare parte von Hayek, dar mai ales Rothbard sau contemporanii noștri Walter Block și Hans-Hermann Hoppe.
Explicația austriacă a crizelor economice pune accentul pe manipularea prețului banilor, adică pe ratele artificial de mici ale dobânzilor impuse de băncile centrale. Pe scurt, ratele mici ale dobânzilor permit companiilor să întrevadă ca fiind profitabile procese de producție de lungă durată iar ca urmare investesc în mijloace fixe – bunuri de capital în jargon austriac. Ca urmare a creșterii inevitabile a ratei dobânzilor aceste procese de producție devin neprofitabile iar falimentul este de neevitat. Ratele scăzute ale dobânzilor au permis companiilor – în special celor conectate politic – să se împrumute iar apoi acestea rostogolesc creditele fără a mai fi capabile să returneze capitalul împrumutat. Deși sunt practic falimentare, fiind ținute în viață doar de ratele artificial de mici ale dobânzii impuse prin politicile monetare ale băncilor centrale, astfel de companii continuă în mod artificial să funcționeze, devenind companii zombi. Întreaga economie se zombifică, adică se populează cu din ce în ce mai multe companii menținute artificial la limita falimentului prin manipularea costurilor creditului.
Structurile și valori familiale corecte din punct de vedere politic sunt împinse către populație prin diverse așa-numite sisteme de securitate socială, totul pare să funcționeze atâta timp cât asigurările sociale – de fapt un sistem de distrugere socială – există. Iar dacă companiile zombificate necesită din ce în ce mai mult credit pentru a absorbi diferitele șocuri induse de condițiile variabile inerente pieței, populația zombificată are nevoie din ce în ce mai multă asistență socială pe măsură ce structura socială naturală este distrusă iar comunitățile, familiile și mai apoi indivizii devin din ce în ce mai atomizați și mai dependenți de stat. Comportamentul uman se modifică drastic, se abate din ce în ce mai mult de la ceea ce a fost până mai ieri normalitate.
Într-un mod întru totul analog trebuie să ne gândim la generalizarea unor așa zise procese educaționale de lungă durată atât de răspândite azi în lumea occidentală. Nu este neobișnuit ca oameni în vârstă de treizeci și mai bine de ani să fie încă în școală absolvind cu diplome avansate, deși, tocmai pentru că le lipsește busola unei economii de piață libere și nealterate de intervenția guvernamentală, s-au specializat în cursul anilor de așa zisă școală în tetrapiloctomia tautologică a nimicului, au devenit experți în tot soiul de așa zise discipline al căror numitor comun este lipsa de conținut și futilitatea intelectuală. Fauna SNSPA, diversele departamente de studii europene sau administrative, așa zisele studii de gen absolvite oriunde, fie în România, fie în vest constituie deja eșaloanele doi și trei ale partidelor politice românești (posibila excepție fiind AUR care este protejat de fenomenele descrise mai sus de vârsta mai înaintată a parlamentarilor și, parțial, de procesul de recrutare deși chiar și în AUR există alunecoase specializări în ”managementul proiectelor”). Până la urmă, tinerii de secol XXI par să urmeze luminosul exemplu oferit de doamna Alexandria Ocasio-Cortez – un fost barman devenit politician – care a absolvit magna cum laude Universitatea din Boston având o diplomă de licență în economie și relații internaționale.
Pe acest fundal apare constant zgomotul agasant produs de reformele periodice ale educației. După cum nici pensiile nu pot fi în vreun fel reformate până nu vom fi pus în ordine chestiunile care creează hazard moral în domeniul financiar, nici educația nu va cunoaște vreodată o reformă care să fie altceva decât zbaterea grupuri de interese aglutinate în diverse zone ale unui sistem educațional birocratic, lipsit de busolă economică
Cel mai probabil legile educației vor fi trecute într-o formă sau într-alta prin parlament, România va deveni în sfârșit educată. Interesele ideologice specifice vremurilor pe care le trăim dar și interesele materiale ale profesorilor sau ale administratorilor așa zisului sistem educațional se aliniază perfect, educația românilor va începe din scutece, eventual chiar din faza intrauterină pentru a sfârși cu studiile postdoctorale și mai apoi cu farsa sinistră a educației continue.
În toiul dezbaterii vor fi omise evidențe precum falimentul total al așa zisei cunoașteri practice, mai ales dacă aceasta va fi devenit peste noapte inutilă datorită diverselor dezvoltări tehnologice. În cele din urmă rolul educației într-ale practicii nu este altul decât acela de a eluda ceea ce este susceptibil să genereze stimă de sine. Căci a elimina studiul matematicii, al gramaticii, al istoriei sau al limbilor clasice înseamnă să inducem încă de timpuriu tinerilor ideea că totul este perisabil, că nu există nimic imuabil condiției umane, că natura umană nu poate fi admirată – în cele din urmă educația practică tinde să nu fie populată de personaje precum Pitagora, Newton sau Thomas Mann – că mintea și natura umană sunt maleabile și ductile. Uitarea este o binecuvântare căci vorba poetului: “Mais où sont les logiciels d’antan.”
Autor: Ovidiu Tânjală
Adauga comentariu