Politica modernă pare a fi lipsită de conținut, umorile, modele, lipsa de logică par a fi dominante. Dar nu întotdeauna disimularea mizelor poate fi profesionist îngropată în noianul de nerozii cotidiene ce poluează presa, încă apar prin ziare momente astrale ce ne permit să întrezărim modul în care funcționează lumea din jurul nostru. Reacția mediului de afaceri la propunerea de scădere a taxelor făcută de primul ministru britanic este un astfel de moment.
Socialiști, comuniști sau conservatori, adepți ai oricărei ideologii imaginabile îi suntem cu toții îndatorați – fie că recunoaștem sau nu asta – cu toții ar trebui să recunoaștem meritele liberalismului clasic. Imensa bunăstare care a fost produsă oriunde în lume de îndată ce rețeta descoperită de Adam Smith a fost pusă în practică ne face tuturor viața posibilă fie că admitem acest fapt, fie că nu.
”Prea puțin este necesar pentru a transforma o societate aducând-o dinspre negurile barbariei către cel mai înalt nivel de opulență în afara păcii, taxelor mici și a unei administrări tolerabile a actului de justiție. Tot restul este urmarea cursului natural al evenimentelor.”
Adam Smith (1723-1790)
Rândurile de mai sus au produs bunăstare peste tot în lume, pur și simplu rețeta prescrisă de Smith nu a produs vreodată eșec și dezamăgire. Faptul că viața a miliarde de oameni este posibilă este meritul lui Smith, faptul că din ce în ce mai mulți dintre noi trăim în bunăstare și confort este, de asemenea, posibil tot datorită ideilor sale.
Până și inamicii ideologici ai liberalismului clasic își croiesc politicile publice având mereu în vedere încătușarea mâinii invizibile a lui Smith, faptul că elitele socialiste împing lumea în prăpastia totalitară a globalizării politice este tot consecința faptului că acestea știu prea bine că, lăsată liberă fie și într-un teritoriu foarte sărac și lipsit de resurse, mâna invizibilă a pieței va produce în perioade istorice neglijabile bunăstare și abundență expunând în toată oroarea defectele socialismelor de tot soiul. Într-o lume globalizată sub socialism, adică dacă politicile socialiste vor fi coordonate la nivel planetar, un deșert condus pe principii liberal clasice va deveni rapid cea mai bogată și mai ospitalieră regiune de pe glob. Chiar dacă domnii Schwab, Gates, Soros ca și politicienii afiliați acestora vor fi reușit să supună întreaga lume cu excepția Saharei, aceștia vor trebui negreșit să cucerească și Sahara pentru că altminteri tocmai Sahara va deveni o oază de bunăstare și de libertate într-o lume săracă și brutală. Aceasta este lupta zilelor noastre, vom reveni în alt text asupra acestui subiect.
Liberalismul clasic nu este doar o mașinărie ce funcționează fără greș pentru a produce bunăstare, liberalii clasici au construit cele mai eficiente și mai solide argumente în favoarea libertății, nu pot să nu-l amintesc în context pe senatorul Rand Paul care a fost în acești din urmă ani cel mai articulat și mai consecvent apărător al libertății.
Dar atunci de ce oare nu există partide liberal clasice în așa zisele democrații consolidate? De ce oare liberalii clasici sunt mai mereu stingheri? Nu-mi amintesc să fi fost vreodată în prezența a mai mult de o duzină de liberali clasici, suntem mereu minoritari, de fapt suntem mereu stingheri, singulari, punctele noastre de vedere irită pe mai toată lumea din jur, modul rațional, logic prin care ne justificăm punctele de vedere pare celor din jurul nostru în cel mai bun caz scandalos, nu vom obține vreodată o replică rațională ci doar una revoltată și indignată.
Doamna Turss, până azi dimineață primul ministru al Marii Britanii, este un politician de succes, nu este un om stingher, nu este genul de femeie care să trântească literatură clasic liberală pe masa pentru a-și impune punctele de vedere. Este mai degrabă un politician democratic, un om pentru care opinia publică ține loc de adevăr și de morală, doamna Truss este un om postmodern, un om al secolului XXI.
Dar doamna Truss a avut ca parte a programului de guvernare o solidă componentă liberal clasică, aceasta a propus reducerea consistentă a taxelor. Din triada pace, taxe mici și administrare rezonabilă a actului de justiție în programul doamnei Truss era prezentă doar componenta taxării. Atitudinea războinică a doamnei Truss în chestiunea Ucraina, distrugerea justiției, îndepărtarea acesteia de zona rezonabilului și împingerea actului de justiție către zona socialismului degenerat – înspre zona woke – sunt motive pentru care doamna Truss nu poate fi considerată a fi un politician liberal clasic. Nu-i putem nega însă meritele, doamna Truss a propus cu adevărat o scădere semnificativă a taxării ca și o vagă suspendare a isteriei ecologiste.
Reacția mediului de afaceri la propunerea doamnei Truss este semnificativă, este unul din rarele momente ce ne oferă o imagine clară a lumii în care trăim. Dacă astfel de politici de scădere a taxării erau până mai ieri susținute – fie și formal – de marile firme prezente pe piețele bursiere din întreaga lume, reacția așa zisului mediu de afaceri la propunerile doamnei Truss, de fapt a marilor corporații internaționale, a fost negativă. Așa după cum observa triumfător dl. Krugman în Pravda zilelor noastre tocmai piața a dus la prăbușirea planului de scădere a taxelor, doamna Truss a fost nevoită să renunțe la planul de a scădea taxele și impozitele fiind forțată să facă astfel din cauza reacției pieței libere.
Oare cum de-am ajuns în acestă fundătură, oare cum de-am corupt mâna invizibilă a pieței, cum de-a ajuns aceasta să reacționeze negativ la anunțarea unor politici de scădere a taxării? Răspunsul este evident, politicile intervenționiste adoptate în ultimele decenii au golit de conținut piața, sintagma altădată tautologică piață liberă a ajuns să devină un oximoron, în prezent piața poate fi numită oricum doar liberă nu. Socialismul a reușit, în sfârșit, să încătușeze mâna invizibilă de care pomenea Adam Smith, pleiada de reglementări, taxe, permise de funcționare, aberații precum responsabilitatea socială corporatistă (sintagma este în nouvorbă, este goală de înțeles, imposibil de tradus în mod decent), cotele de așa zis gen (din nou nouvorbă), toate au golit corporațiile post moderne de orice urmă de logică a proprietății private.
Marea teamă a Uniunii Europene legată de Brexit a fost apariția unui Singapore pe Tamisa, aceasta a fost adevărata miză a Brexit, europenilor le-a fost teamă de faptul că Marea Britanie va alege drumul libertății, că-și va descătușa economia, că o va liberaliza, dereglementa și că va reduce impozitele atrăgând capital peste Canal. Birocraților bruxelezi le-a fost frică de faptul că competiția economică îi va forța să dereglementeze, să reducă taxarea, să cedeze din putere. Elitele britanice au încercat să deraieze Brexit iar înfrângerea și mai apoi înlăturarea doamnei Truss ne arată că în cele din urmă au reușit să golească de sens ieșirea Marii Britanii din UE chiar dacă au pierdut la vot, ieșirea Marii Britanii din UE fiind în cele din urmă votată. Competiția dintre UE și Marea Britanie în sensul dereglementării și a reducerii taxării a fost evitată, elita a știut să evite consecințele ce-ar fi trebuit să decurgă ca urmare a Brexit.
Pățania doamnei Truss ar trebui să fie o învățătură de minte pentru orice politician ce speră la ajutorul marilor corporații atunci când încearcă adoptarea unor politici liberale. Este de subliniat că doamna Truss nu a dorit decât micșorarea impozitării și că s-a opus timid aberațiilor ecologiste, ambele subiecte fiind aparent în favoarea marilor corporații. Doamna Truss nu a dus în numele conservatorilor mari războaie culturale în scurta perioadă cât a fost la putere, a propus pur și simplu reforme economice liberale. Și tocmai acestea au fost respinse de marile afaceri listate la bursă. Da, costurile de intrare pe piață cresc atunci când aceasta este reglementată, marile corporații vor avea mereu interesul de a folosi mâna brutală și vizibilă a puterii guvernului pentru a elimina competiția venită dinspre micile afaceri.
Elitele britanice tocmai au aruncat-o la coș pe doamna Truss. Anvergura intelectuală și morală a acesteia face imposibilă tragedia, doamna Truss este o schemă postmodernă, nimeni nu-i va simți lipsa, omul simplu nu va sesiza decât înlocuirea unei marionete cu o alta. Acesta este motivul pentru care sistemul politic britanic va evita să producă lideri politici capabili să trântească o carte pe masă trâmbițându-și convingerile, lideri capabili să stârnească entuziasmul oamenilor pentru o idee sau o alta, lideri a căror prăbușire să poată părea nedreaptă și tragică, lideri a căror prăbușire să poată provoca reacții morale. Succesorul doamnei Truss va fi o caricatură postmodernă încă și mai schematică decât predecesorii săi, personaje precum dr. Ponta, doamna Dăncilă sau dr. Ciucă nu sunt accidente exclusiv românești. Demisia doamnei Truss este un noneveniment, importantă și de reținut pentru viitor este reacția marilor corporații la reformele liberale pe care aceasta voia să le introducă. Am descoperit nu doar că marile corporații nu sunt interesate de vreun fel de reformă liberală, am constatat și decesul pieței libere, am descoperit faptul că mâna invizibilă a pieței a fost deja încătușată. În lupta pentru libertate suntem singuri, din ce în ce mai stingheri, se pare că avem totul împotriva noastră, până și așa zisa piață preferă să ne vadă înfrânți. Iar dacă dorim să facem ca libertatea să învingă ar trebui să înțelegem ce i s-a întâmplat doamnei Truss.
Autor: Ovidiu Tânjală
Sursa: https://taxfreedomday.ro/2022/10/20/doamna-truss-ca-hartie-de-turnesol/
Bingo.Observatii la sange.