Analize și opinii

Oana Eftimie: HIDROELECTRICA ȘI ROMGAZ – VÂNZAREA ACCELERATĂ DE PARTICIPAȚII!

Așa cum intuiam încă de acum câteva luni, listarea companiilor cu capital de stat precede, de fapt, vânzarea acestora.
Acum avem dovada, într-o notă informativă transmisă de vicepremierul Oana Gheorghiu către Guvernul României.
În cazul Hidroelectrica și Romgaz, scopul nu este listarea în sine, ci VÂNZAREA ACCELERATĂ DE PARTICIPAȚII!
Termenul tehnic folosit — ABB (Accelerated Book Building), înseamnă exact asta: statul scoate urgent la vânzare procente din companii deja listate. În acest moment sunt vizate Hidroelectrica și Romgaz, cu venituri estimate între 3 și 8 miliarde de lei.
În plină criză energetică, decizia este ca statul să își reducă participația și, implicit, controlul în două companii strategice: Romgaz, implicată și în proiectul Neptun Deep din Marea Neagră și Hidroelectrica. Și nu oricum: nu printr-o ofertă publică deschisă, în care prețul se formează prin competiție, ci prin ABB, într-un interval foarte scurt, oferind pachetele direct către investitori instituționali.
Mai mult, pentru a asigura închiderea rapidă a tranzacției, de cele mai multe ori vânzarea se face cu un discount față de prețul pieței.
Suntem conduși de niște asasini economici care plătesc acum, din avuția statului, tributul pentru toate nefacutele din ultimii ani.
Autor: Oana Eftimie