Analize și opinii

O lecție de economie puțin altfel…

O mica dizertație despre Faust, de Johann Wolfgang von Goethe
În Faust I, la un moment dat, Mefistofel spune:
„A hoinări s-aduni știință, zău, nu face.
Învață fiecare-atât cât poate,
Dar cel ce prinde clipa, mi se dovedește om întreg”.
Să ne gândim la asta – în zilele noastre suntem bombardați cu îndemnul „trăiește clipa”. Carpe diem. Din perspectivă epistemiologică, a trăi clipa, adică a te lăsa pradă simțurilor de moment, înseamnă a lăsa deoparte cunoașterea. Este exact ceea ce are nevoie prădătorul – să lăsăm garda jos, să adăstăm oleacă.
Mefistofel adaugă:
„Mai întâi de orice – un loc de veselie
Ți-arăt. La ăst norod te-aduc
Să vezi cât de ușor știu unii să trăiască.
O sărbătoare-i pentru ei aproape orice zi.
Cu haz puțin, cu mulțumire din belșug.
Se-nvârt în cercul lor îngust nerozii
Ca tinerii pisoi în jurul cozii”.
Faust semnează faimosul pact, care expiră nu la o dată fixă, ci când Faust se simte atât de bine în simularea oferită de Mefistofel încât spune „Vreau ca această clipă să nu se termine niciodată”.
În Faust II, Faust și Mefistofel ajung la curtea unui împărat, unde Mefistofel inventează banii de hârtie și, practic, îl scoate pe împărat din datorii (?!!).
Cam cum sună asta în raport de practica frecventă, „sănătoasă”, a Federal Reserve și a BCE de a printa bani suplimentari față de nevoile de acoperire a cantității de mărfuri și servicii din piață (quatitative easing)? Nu pare a fi nimic nou sub soare – cu acești bani, statele mari, ”împărații” din Faust II, se pot împrumuta la infinit, fără să își facă probleme dacă datoriile acelea se vor fi șters vreodată. Cu ocazia multiplicării la infinit a datoriilor (care fac fericite industria financiară și militară), banii își pierd treptat puterea de cumpărare, munca și economiile populației erodându-și permanent valoarea.
Aceste secvențe ale poveștii din Faust II își găsesc o oglindire interesantă în episodul cu spectacolul de magie al lui Woland, din Maestrul si Margareta, de Bulgakov. În schimbul îmbrăcăminții și al încălțărilor propri, spectatorii primesc pe loc, în sala de spectacol, bani de hârtie creați de Woland din nimic, printr-un act de magie însoțit de o pocnitură din pistol ațintit spre tavanul din care cad banii. La finalul cartii lui Bulgakov se spune chiar ca Woland este, de fapt, Mefistofel. A, si apropo, personajul principal din Faust I se numeste Margareta (Gretchen).
Ce faci cu banii de acest gen? Trăiești clipa, după care devii captivul datoriei și o persoană vulnerabilă la orice manipulare, la orice samavolnicie. O persoană supusă, permeabilă la orice manipulare.
PS: Eu discut la cursul de drept comercial de ani buni acest aspect al banilor – granița dintre încredere și credulitate, care este foarte subțire și nesigură. Banii de hârtie, fara încrederea societății că reprezinta bani (și că îndeplinesc funcțiile banilor – etalon valoric, instrument de schimb si mijloc de tezaurizare a averii), sunt simple hârtii lipsite de valoare. Banii – datorie, fără monopolul acordat de stat băncilor, acela de a colecta depozite și de a da credite, monopol “garantat” de aceste depozite*, care crează încrederea tuturor că banii emisi de bănci cu titlu de datorie sunt similari cu banii “tari”, emisi de BNR, nu ar fi nimic. Banii – datorie nu preced si nu supraviețuiesc împrumutului. Banii sunt tot ceea ce toată lumea crede că sunt banii. Este de-a dreptul șocant să constați că și bolile au ajuns să existe sau nu în funcție de faptul că lumea crede sau nu crede în acele boli. Ba unii viruși au fost transformați în chestii transcendentale. Pentru asta, se utilizează influenceri aparent raționali sau aparent „dotați” cu har. Tocmai pentru că este o linie subțire, o pojghiță de gheață, care desparte încrederea (liantul lumii, coagulantul umanității) de credulitate, trebuie să fim din ce în ce mai atenți pe unde călcăm, ce capcane s-ar putea ascunde sub preșul apelurilor la credință și încredere în viruși și „împărați”.
*în realitate, numai o parte redusă din cantitatea de bani – datorie este “garantata” de aceste depozite; acesta este, în linii mari, sistemul rezervelor fractionare; în cea mai mare parte, banii – datorie există pentru că sunt în circulație și în derulare, contracte de credit

Abonează-te la newsletter