Analize și opinii

Nu mă pricep

De câte ori, urmărind televiziunile noastre, nu ați auzit de la invitați următoarele replici: eu nu mă pricep în acest domeniu, dar… sau eu nu sunt specialist în acest domeniu, dar… Observăm că nu există dezbateri adevărate nici măcar atunci când problemele sunt serioase. Totul e o șuetă.

ninefireengineerqualitiesiadmire6

La talk-show-uri, emisiuni informative, etc. aceiași invitați își dau cu părerea despre orice problemă. Nu știam că suntem o țară care are cel puțin 40 de Pico della Mirandolla care știu totul și ceva în plus. Nu am văzut niciunul dintre invitații permanenți – aceiași în funcție de postul de televiziune – să spună nu mă pricep în acest domeniu și nu mă pronunț. Am văzut lider de sindicat al funcționarilor publici spunând enormități despre doctorate, polițiști vorbind despre sistemul de sănătate, literați vorbind despre silvicultura, economiști vorbind despre religie, sportivi despre sistemul de justiție, reprezentanți ai unor organizații care “apăra” drepturilor pacienților despre politică și curente filozofice etc. etc.

Iar culmea acestei atitudini o au reprezentanții partidelor politice. Vin la aceste emisiuni, recită ce au fost învățați la partid, se pronunță absolut pe toate temele pentru ca în final să spună: eu nu sunt specialist în domeniu, dar vă spun că eu am dreptate. Cum traseismul a devenit ceva obișnuit în viața politică observ că aceeași persoană, pe aceeași temă acum susține o părere contrară celei susținute cu o săptămână în urmă. Cu nonșalanță și fără nicio rușine.
Însă nu i-am văzut, pronunțându-se pe diferite teme, pe cei care sunt recunoscuți lideri în lumea specialiștilor. E și normal. Nu ar putea să se prostitueze și să spună ceea ce dorește moderatorul și nu ceea ce este în mod real.

Cât timp vorbim de competență și performanță și promovăm superficialitatea și incompetența, nu trebuie să ne mai mirăm că lucrurile merg într-o direcție greșită.

P.S.: Vă mai aduceți aminte de prima nominalizare pentru Ministerul Sănătății în guvernul tehnocrat? Nu faptul că și-a câștigat o pâine ca model trebuie să ne sidereze, ci suficiența cu care a declarat că am lucrat în Franța și cunosc sistemul pe care îl voi implementa în România. A lucra nu înseamnă a cunoaște un sistem atât de complex cum este sistemul de sănătate din Franța. Niciun medic curant francez nu îl cunoaște cap coada. Cei care îl cunosc sunt cei care urmează cursuri de 3 – 4 ani în acest domeniu.

Autor: Vasile Astarastoae

Sursa: Vasile Astarastoae

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu