Ridicând obloanele istoriei, realizez un lucru : acestui popor nu i-a plăcut niciodată să gândească liber, cu capul lui.
Mereu a așteptat să vină cineva mare și tare care să îl elibereze de povara libertății de a decide singur.
Și ieri ca și azi, vorba poetului, totul e la fel. Alternanța unor așa zise puteri pe capul nostru ne dă sentimentul de siguranță și înaintăm domol, ca vitele în jug – așteptăm biciul, scuturăm coada de muște și pășim mai departe cu capul târât în mocirlă.
Mereu va trebui să existe pentru noi un oracol orb și atoateștiutor (Intitulat uniune, comisie, curte etc) care să ne picure în urechi veninul supunerii.
Nici mâna la fund nu o vom mai duce fără încuviințarea celor pe care îi considerăm stăpâni.
Autor: Eliza Ene-Corbeanu
“Corupţia nu prosperă în societatea, care
are cultură democratică şi competiţie,
unde angajaţii, clienţii şi oficialii
au dreptul să fie infomaţi sau
pot să se corecteze reciproc”.
IOAN PUŞCAŞU