Interesanta, dar deloc de neimaginat pirueta lui Catalin Voicu. Daca in primele secunde ale fierbintelii venite din inima-i bolnava de spaima, senatorul a ridicat aratatorul si a invocat Cutia Pandorei, misterioase desfasurari au domolit ritmul cardiac la sub 90 de batai pe minut si i-au transformat atitudinea intr-un joc din buric in jurul cutiei milei.
Cum invatam noi la scoala? Artistul se aliaza cu mediul, natura participa la conflictul interior, si daca poceala se desfasoara in vazul natiunii, natiunea trebuie sa simpatizeze. Si de ce sa n-o faca? Datorita democratiei, care consacra majoritatea drept instrumentul in jurul caruia sa cladeste, putem afirma ca Romania e plina de Voicu.
Foarte micul Paris
Nu se mai poate face nimic in Romania fara o mica interventie. De la inscrierea la gradinita, la o nastere fara dureri, totul porneste natural si se termina in functie de nivelul individual de cocotare. Consacrarea depinde de trenul in care te-ai urcat. Daca ai sarit intre linii, esti ultimul penibil.
De ce am ajuns aici? De speriati ce suntem. Nu mai avem incredere unul in celalalt, prin urmare nici in institutii. Avem nevoie sa simtim ca in imediata vecinatate se afla cineva puternic, la care putem apela, care poate interveni sa ne asigure fericirea, aflata in relatie directa cu libertatea ca necesitate inteleasa.
Si din acesta cauza, nimeni nu mai face nimic ca sa rupa lantul. E un cerc vicios. Ne-am muscat deja coada si ne tot invartim. Desi ne doare, n-o lasam din gura. Am apuca si noi ceva. Ne siroaie lacrimile, dar asta-i faza. Tinem dintii stransi, deoarece nu ne permitem nici sa schelalaim, ca poate o scapam.
Exista o teorie care spune ca am putea rupe sirul datorita educatiei. Sa luam lumea de la inceput, dar altfel. Foarte bine. Prin urmare mergem la scoala. Si?
Multi ani traiasca spaga romaneasca!
Si nimic. Cine-i invata pe copii? Ca si scoala e destul de degradata. Dascalii, chiar defecti sa fie, adica convinsi ca stelele se pot atinge doar cu ajutorul aripilor, au in fisa postului sa maximizeze sansele elevilor.
Iar mititeii vin gata invatati. Daca ii pui sa deseneze, iti deseneaza un personaj dintr-un joc video despre care au aflat datorita platformelor de socializare online. Si nu oricare joc. Trebuie sa fie cel mai nou, la care daca nu au apucat, ajung la periferia societatii.
Exclus sa procedeze dascalii cu ei cum au facut-o pe vremea noastra, cand ne trimiteau la biblioteca sa citim Budulea Taichii. Curentul e atat de navalnic, incat un copil care iubeste florile va fi marginalizat. Deci trebuie sa inoate in directia curentului. Pe asta il stie deja din familie: daca mergi la ghiseu si ti se da de inteles, ai optiunea sa te faci ca ploua. Doar ca vei fi executat in gura. Iar a doua oara, vii pregatit.
Si uite asa, se va termina istoria fara ca noi sa-i fi aruncat pe fratii lui Voicu in puscarii. Sunt prea multi, la toate nivelurile, in toate domeniile, si n-au de ce sa-si schimbe modul de viata. Sa-l vad eu pe ala care de maine decide sa-si intinda de leafa pana luna viitoare deoarece i s-a facut rusine de cate spagi a luat in zece ani.
Si cum nu sunt semnale ca vom iesi curand din saracia care genereaza si intretine smecheria – nu s-a simtit ea bunaciune de viata in anii cu crestere economica de 8 la suta, cand am consacrat statul mafiot – , poate doar frica de catuse sa mai schimbe ceva. Pentru asta, insa, ar insemna ca de maine sa fim cu totii convinsi ca preferam saracia inchisorii. Iar dosarul Voicu, daca nu se termina la cutia milei, si o deschide pe cea a Pandorei, poate reprezenta nu inceput.
Cristian Mihai Chis
sursa: ziare.com
Adauga comentariu