Analize și opinii

Maurice Allais, laureat al Premiului Nobel: Cauzele dezastrului economic și căile de ieșire din impas (I)

Ajungând cu lecturile la cartea ”Manifeste pour l”Europe”, care poartă subtitlul ”Douăzeci și șapte autori fac apel la renașterea visului european”, o lucrare colectivă apărută la Paris (Editions du Rouvre, martie 2007) și avându-l drept coordonator pe prietenul nostru, scriitorul și jurnalistul Jean-Michel Vernochet, am găsit de cuviință să aducem în atenția publicului de limbă română unele idei pe care le considerăm de o actualitate stringentă atât pentru Republica Moldova, cât și pentru România.



Asta pentru că societățile noastre, ca, de altfel, și cele occidentale au ajuns victimele unui discurs dominant, indus de către plutocrația globală, care și-a subordonat, prin manipulare perfidă sau prin corupere, partidele, mass-media, sistemele de învățământ și  în definitiv statele, impunând o ”gândire unică”, la fel de nocivă și perversă ca și ideologia comunistă de pe vremea URSS. Falsele axiome, predicate de către apostolii globalizării fără limite și ai liber-schimbismului în condițiile unei anarhii induse de către dereglementările fundamentalismului neoliberal, au paralizat spiritul critic, servind exclusiv marile corporații transnaționale și semănând sărăcie, șomaj și discrepanțe sociale uriașe, toate acestea în avantajul unui grup minuscul de deținători ai marilor capitaluri.

Acest volum colectiv reprezintă o replică viguroasă a intelectualilor de vârf din societatea franceză împotriva procesului de desuveranizare și vasalizare economică a Franței. Istoricul referendum din Franța, care s-a desfășurat la 29 mai 2005 și care a respins cu votul a 55% de francezi ideea unei Constituții Europene, a constituit un imbold puternic pentru apariția acestei lucrări-manifest. Vom expune mai jos principalele teze din textul semnat de Maurice Allais, laureat al Premiului Nobel pentru economi și intitulat ”Indispensabila preferință comunitară”. El reprezintă o versiune prescurtată a unui volum semnat de autor în 2005 cu titlul ”Europa în criză. Ce-i de făcut?”, acesta având forma unei scrisori deschise adresate lui Jacques Myard, deputat de Yvelines, liderul gaulliștilor care s-au opus proiectului de Constituție Europeană (Vom face uz și de această versiune completă, pe care am piratat-o de pe Internet în format PDF). Pe parcurs vom veni și cu comentariile noastre la ideile expuse de autor. (Iurie Roșca)

”Până în prezent, două erori esențiale au fost comise în Construcția europeană.

Prima eroare a fost comisă prin a se crede că trebuia să se înceapă cu Europa economică, în timp ce în mod evident realizarea unei Europe economice reale urma să pună, mai devreme sau mai târziu și în mod inevitabil, probleme politice majore. Ea a neglijat aproape în întregime realizarea unei Comunități Culturale Europene, fără de care realizarea și funcționarea întregii Europe Politice s-a dovedit în definitiv imposibilă” (Sublinierile ne aparțin – Iu.R.).

Adică, ideologia perversă a primatului economic sau a determinismului economic a viciat capacitatea de prioritizare problemelor. Sau, așa cum s-ar exprima alți doi autori francezi, Valerie Bugault și Jean Remy, cauza primară a catastrofei ce a lovit societățile noastre a fost subordonarea ”faptului politic” de către ”faptul economic”. Ori, ca să facem uz de limbajul clasic, am putea spune și așa.  Pătura cea mai detestabilă de-a lungul istoriei, cămătarii și negustorii, a pus stăpânire pe actul decizional la nivel de state, transformând administrația acestora în niște unelte docile în propriul beneficiu și în detrimentul societăților.

Ordinea priorităților pe care o propune Maurice Allais este următoarea: 1. Cultură; 2. Politică; 3. Economie. Asta și pentru că după cel de-al Doilea Război Mondial Europa de Vest s-a pomenit colonizată în mod devastator de către SUA întâi de toate sub aspect cultural, și doar pe cale de consecință pe plan ideologic, politic și economic. Deși nu mai puțin importantă a fost și rămâne ocupația militară americană, ce își avea o anume justificare în timpul Războiului Rece și care și-a pierdut orice rațiune de a fi după căderea URSS.

”Cea de-a doua eroare, o consecință a celei dintâi, a fost de a da Organizației de la Bruxelles(instituțiile UE – n.n.) niște puteri cu totul excesive, fără a avea conștiința unor pericole evidente ce ar fi putu rezulta pentru Europa ca urmare a deciziilor birocratice și tehnocratice, de cele mai multe ori nerealiste și la drept vorbind iresponsabileDe aici a rezultat o derivă tehnocratică, dirijistă, centralizatoare, unitară și iacobină a Uniunii Europene. Nu doar că această derivă a atras pretutindeni efecte perverse, dar prin excesele sale ea a suscitat opoziții foarte puternice, într-adevăr justificate, față de Construcția europeană. De fapt, demonstrația a fost făcut în Est, unde întreaga centralizare excesivă a unui ansamblu eterogen, departe de a ajunge să unifice, a dezvoltat forțe centrifuge destabilizatoare. Demonstrația a fost făcută, și anume că dirijismul centralizator duce inevitabil la eșec. În realitate, o Europă centralizatoare va conduce în mod inevitabil la renaștere puternică a naționalismelor” (subl. ne aparțin – Iu. R.).

Așa cum remarca celebrul disident sovietic Vladimir Bukoski, UE nu este decât un alt URSS, o suprastructură de factură imperială, cu o ideologie de tip totalitar, care înăbușă spiritul și suprimă libertatea popoarelor. Prin urmare, temerile autorului francez legate de perspectivele sumbre ale UE nu sunt deloc exagerate. Iar noul imperiu (sau, mai exact, extensiunea regională a imperiului american) va fi spulberat, cel mai probabil de un nou ”triumf al națiunilor”, ca să folosim terminologia unei alte autoare celebre, istoricul Hélène CARRÈRE d’ENCAUSSE, membru al Academiei Franceze, cu referire la prăbușirea URSS. Tocmai excesele nomenclaturii de la Bruxelles, care au generat o criză economică și socială fără precedent pentru Europa Occidentală, au determinat în ultimii ani ascensiunea spectaculoasă a partidelor identitare, Brexit-ul și opoziția din ce în ce mai fermă a țărilor grupului de la Vișegrad. Iar valul mișcărilor antisistem este în continuă creștere, putând deveni un adevărat tsunami pentru ”noul Komintern” de la Bruxelles cu centrala la Washington. Timpul noului tip de ideologie mesianică, soră dreaptă cu ideologia marxist-leninistă a revoluției mondiale – mondialismul neoliberal – se apropie de sfârșit. Cine are ochi de văzut, vede, iar cine nu merge înainte, rămâne în urmă.

”Începând cu 1974, constatăm pentru Franța o creștere masivă a șomajului, o reducere drastică a efectivului industriei și o reducere extrem de pronunțată a creșterii. Din 1950 până în 1974, timp de douăzeci și patru ani, rata șomajului, potrivit Biroul Internațional al Muncii, a rămas în mod constant inferior indicelui de 3%. Din 1975 și până în 2005, timp de treizeci de ani care au urmat, acesta a crescut în mod progresiv, atingând 12,5% în 1997 și 10% în 2005. În timp ce din 1955 până în 1974  numărul angajaților în sectorul industriei a crescut cu circa 50.000 anual, ulterior acesta a descrescut din 1974 până în 2005 cu circa 50.000 anual…

O singură cauză poate și trebui considerată drept factor major și determinant al diferențelor constatate între cele două perioade, 1950-1974 și 1974-2005: politica Organizației de la Bruxelles, începută din 1974, de liberalizare mondialistă a schimburilor exterioare, efectele căreia au fot agravate prin dislocarea sistemului monetar internațional și instaurarea generalizată a sistemului  ratelor de schimb flotante.  În mod incontestabil, evoluția foarte diferită a economiei franceze începând cu anul 1974 rezultă din dispariția progresivă a oricărei protecții a Pieței Comunitare Europene și din instaurarea continuă a liberului schimb mondialist (subl. noastre – Iu. R.).

În orice caz, în ceea ce privește creșterea masivă a șomajului, diminuarea drastică a numărului de angajați în industrie, reducerea considerabilă a ratei de creștere a Produsului Național Brut real pe cap de locuitor începând cu 1974, este de-a dreptul imposibil să se susțină că politica liberului schimb mondialist, pusă în aplicare de către Organizația de la Bruxelles, a favorizat creșterea și a dezvoltat ocuparea forței de muncă. Ceea ce am constatat este faptul că politica liberului schimb mondialist, urmată de către Organizația de la Bruxelles, a provocat după 1974 distrugerea ocupării forței de muncă, distrugerea industriei și distrugerea creșterii” (subl. noastre – Iu. R.).

Așadar, ilustrul economist francez, arătând cauzele prăbușirii economiei țării sale, ar putea fi de folos și nouă. Mai puțin, însă și economiștilor de profesie, cam toți aceștia fiind deformați de școala pe care au făcut-o, care i-a impregnat cu dome ideologice liberale, ce le-au deformat iremediabil optica asupra realităților economice. Nici pentru politicieni, fie ei de stânga sau de dreapta, astfel de texte nu sunt utile decât cu titlul de excepție care confirmă regula generală. Iar aceasta din urmă arată că principala trăsătură a unui politican de top este ignoranța; anume ea primează, chiar luându-i-o înainte cupidității și narcisismului maladiv.

Maurice Allais ne atrage atenția asupra efectelor devastatoare ale globalizării, însoțite de dereglementare, reducerea rolului statului, ridicarea barierelor vamale etc. Adică, fără minime măsuri protecționiste, care să apere piața comună europeană, aceasta e distorsionată de factori externi. Are ceva de învățat din toate acestea Republica Moldova? Desigur. Doar că decidenții, opaci mental și rapaci sufletește, în loc să protejeze piața noastră internă, au deschis-o vraiște, printr-un regim de liber schimb ucigător, în fața Uniunii Europene, a Turciei și, mai nou, a Chinei.

I-am vânturat în ultima vreme pe mai mulți economiști, toți cu titluri și nume, într-o emisiune TV. N-aș putea zice că măcar unul a ajuns să înțeleagă (sau, dacă a înțeles, să articuleze fără frică și ignorând directivele de partid) în toată profunzimea și complexitatea lor cauzele ruinei economice care ne macină de atâția ani. Otrava ideologică și-a făcut din plin efectul. Iar obediența față de boșii de partid și față de centrele de influență din exterior le seacă orice urmă de analiză mai solidă. Cele două tabere de experți de serviciu – unii purtând pe frunte cununa cu stelele argintii ale UE, ceilalți fiind încoronați cu steluțe rubinii, ca pe turnurile Kremlinului – mai mult încurcă lumea decât să o ajute să pătrundă cauzele degradării noastre economice.

(va urma)

Sursa: Flux.md