Analize și opinii

Manlio Dinucci: COMPLICITATEA UE LA PLANUL SUA DE A ARUNCA EUROPA ÎN HAOS

Liderii Uniunii Europene ascund în mod deliberat concetățenilor lor adevăratul motiv al creșterii prețurilor la gaze. Ei furnizează arme Ucrainei, care le folosește pentru a pune în pericol securitatea unei centrale nucleare.
Josep Borell, Înaltul Reprezentant pentru Politica Externă al UE, nu numai că anunță suspendarea vizelor pentru turiștii ruși, dând o nouă lovitură sectorului turistic european, dar, într-o întâlnire a miniștrilor apărării UE, a declarat: „Țările Uniunii Europene au discutat ipoteza unei misiuni de instruire a forțelor ucrainene deja înainte de război: acum este momentul să acționăm”.
Odată cu transportul de arme și antrenarea forțelor de la Kiev, UE devine o țară beligerantă împotriva Rusiei alături de NATO. În același timp, Ursula Von der Leyen, președintele Comisiei Europene, reafirmă că trebuie „să punem capăt dependenței noastre de combustibilii fosili murdari din Rusia”.
Adevărata cauză nu este faptul că Rusia nu ne mai furnizează gaz, ci că Bursa de Valori din Amsterdam, care decide prețul gazului în Europa, aparține unei companii financiare americane care determină prețul pe baza unor mecanisme speculative și politice.
Însăși ENI (Compania Națională a Hidrocarburilor din Italia), în timp ce cumpără gaz rusesc la un preț mic, îl revinde la un preț ridicat conform cotațiilor de la Amsterdam. O adevărată înșelătorie în detrimentul italienilor lăsați descoperiți de guvernul Draghi.
În același timp, Europa se află din ce în ce mai amenințată de cantitatea enormă de arme pe care NATO și UE o trimit în Ucraina. Washingtonul a anunțat încă 3 miliarde de dolari în provizii militare, parte din „pachetul de asistență” de 40 de miliarde de dolari aprobat de Congres. Dintre aceste provizii — arată un raport al CBS al Statelor Unite— cea mai mare parte ajunge pe piața subterană a armelor, în mâinile organizațiilor teroriste și criminale.
Un alt pericol grav este cauzat de faptul că forțele ucrainene, instruite și de fapt comandate de NATO, trag cu tunurile și rachetele furnizate de NATO și UE în centrala nucleară Zaporijia aflată în prezent sub controlul Rusiei, expunând Italia și Europa la riscul radioactiv extrem de grav al unui nou Cernobîl.

Autor: Manlio Dinucci

Sursa: Rețeaua Voltaire

Despre autor

editor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu