Imediat după vestea atentatului de la Strasbourg, rețelele de socializare din Franța au fost inundate de mesaje cu privire la foloasele pe care președintele Macron le-ar putea trage din acest atac terorist. Au fost și voci din rândul „vestelor galbene” care au susținut că atentatul a fost organizat pentru a împiedica o nouă rundă de proteste.
Cum nu există niciun fel de probe, mi-e greu să dau crezare acestor speculații. Cred însă că atacul marchează falimentul complet al politicilori acestui președinte centrist. Macron nu numai că guvernează pentru marile bănci și corporații internaționale, dar, în încercarea de a-și legitima cumva puterea, folosește serviciile secrete ale statului pentru a urmări grupusculele radicale de dreapta și nu pentru a ține sub control terorismul islamist.
Nici n-ar trebui să ne mire prea tare. Până la urmă, o parte importantă a voturilor primite de Macron vin de la francezii musulmani. Pe când alegătorii de dreapta sunt inamicii săi de moarte pentru că o susțin pe rivalaMarine Le Pen.
De altfel, de când au început protestele „vestelor galbene”, întreaga propagandă pro-Macron a încercat să pună violențele și distrugerile pe seama militanților dreptei radicale. Urmând linia partidului, enunțată de liderul suprem în cuvântarea de pomină de pe 11 noiembrie, politrucii de partid și de stat au început să se lupte cufantomaticele “cămăși brune”. În fapt însă, războiul împotriva așa-zisei extreme drepte începuse mult mai înainte. La începutul lui noiembrie, 6 membri ai unor organizații de dreapta au fost arestați sub acuzația că ar fi pregătit un atentat la viața lui Emmanuel Macron.
Surse apropiate anchetei mărturiseau încă de atunci că era vorba de un ”proiect, imprecis şi slab definit, în acest stadiu, de acţiune violentă”. Oricât de stupide erau planurile lor, cei ;ase aufost înhățați rapid și arestările nu s-au oprit însă aici. Sute de „veste galbene” au ajuns și ele în arest, nu pentru că s-ar fi dedat la violențe și distrugeri, ci pentru că transportau în mașinile cu care se duceau să se alăture protestelor tot felul de așa-zise arme. Nu vă gândiți la pistoale mitralieră Kalashnikov sau la grenade, acestea sunt în posesia islamiștilor. Forțele de ordine au decis că un cric pentru depanarea unei pene de cauciuc poate fi o armă redutabilă.
În aceste condiții, cine să mai aibă timp să se ocupe de musulmanii radicalizați, culmea, în închisorile care ar fi trebuit să-i aducă pe calea cea bună? Evident, nimeni. Statul francez al lui Macron e în luptă cu marea amenințare naționalistă, dacă nu cumva și cu „galii refractari la schimbare”.
După ce masca de Albă ca Zăpada a politicii franceze (politicianul fără pată și fără prihană) s-a năruit, narcisistul președinte al Franței a dovedit în ultimul său discurs că vrea să intre în rolul Frumoasei din Pădurea Adormită. Nu știa că francezii săraci rabdă de foame, dar acum, că i-au atras atenția „vestele galbene”, știe ce are de făcut. Rămâne de văzut dacă atentatul de la Strasbourg îl va trezi și din delirul multicultural. Pentru ca tânărul lor președinte să învețe de unde vine pericolul, tot francezii de rând au achitat prețul, de data aceasta cu sânge.
Autor: Ovidiu Druga
Sursa: evz.ro
Reglare de conturi temporo-spațială.
Renașterea Franței din propria-i cenușă. Pe la noi se spune Doamne ajută să dăm de luminița de la capătul tunelului, revenind pe Cale, în Adevăr, la Viață.
Doamne ajută și echipa noastră de handbal feminin! Hai România! Felicitări! Lumina din lumină adevărata, Dumnezeu adevărat! Capul sus!
unii presedinti au nimerit-o bineee cu ne vestele, altii au dat-o-n bara