Analize și opinii

Luminița Arhire: „Înfrigurați, nespălați, neplimbați, nemâncați, cu acces numai la „sursele de informare” agreate”

MOTTO: „Denise Rifai: «Ce sfat aveți pentru oamenii săraci?»
Rareș Bogdan (europarlamentar, descurcându-se cu greu cu cei numai 14 000 de euro pe lună de la Parlamentul European, despre care consideră că i se cuvin): «…Să creadă în Bunul Dumnezeu și să se gândeas… și să… ăăă… facă eforturi să creadă că lucrurile se pot schimba în bine.»…”(40 DE ÎNTREBĂRI CU DENISE RIFAI, 3 iulie 2022)
………………………………………………………………..
Știți, cetățeni, nu înlocuirea lumii pe care o știam și o iubeam e ceea ce mă înspăimântă, cât mă înspăimântă viteza nebunească a acestei prefaceri și, în același timp, „substanța” înlocuirii. Doar știu, privind în trecut, că mereu situația de la un anumit moment istoric s-a schimbat, entuziast, cu un „altceva”, considerat calitativ superior și care s-a dovedit, până la urmă, a avea aceleași metehne cu trecutul demonizat și arătat cu degetul.
De aceea spun că asta ar fi suportabil… pentru că s-a repetat mereu. Perioadele de decadență și de confort ale unor categorii sociale au fost urmate de efervescența ambițioasă a unor transformări radicale care au condus, în final, pentru alte categorii sociale, spre noi perioade de decadență și confort, acalmii istorice purtând în pântece germenii unor noi explozii. Numai că, de astă dată, cu viteza luminii, omenirea este pusă la colț cu un: „Ai să dai samă, doamnă!” de toată frumusețea. Iar dacă evoluțiile de până acum vizau, într-un fel sau altul -cel puțin declarativ- mai-binele speciei, de astă dată se țintește, fără fandoseli și ascunzișuri, spre un săltăreț: „…o să te ia mama naibii, omenire! și-o să regreți că te-ai născut, nenorocito!” ceea ce mi se pare un mesaj extrem de simpatic, sincer și optimist.
Germania, prin înțelepții ei conducători, își pregătește cetățenii pentru un „…mai punem o haină pe noi” pe care aceștia nu-mi dau seama dacă îl conștientizează deplin. De la promisiunea prea-cinstitului Frans Timmermans că nu se vor exercita „PRESIUNI NEJUSTIFICATE” asupra gospodăriilor europene, au trecut doar câteva luni și update-ul acestei promisiuni sună astăzi așa:
„Guvernul face apel la cetățeni și companii să reducă consumul de energie și să ajute țara să-și umple capacitatea de stocare a gazelor până la iarnă, dar orașele iau în considerare și măsuri în cazul în care gazul se va termina. «În cazul unei penurii acute de gaz, apa caldă ar putea fi pusă la dispoziție doar în anumite momente ale zilei, în caz de urgență», a declarat sâmbătă senatorul pentru mediu din Hamburg, Jens Kerstan, citat de cotidianul Welt am Sonntag. Kerstan a declarat că orașul ar putea lua în considerare și o reducere generală a temperaturii maxime a camerelor din rețeaua de încălzire a districtului. Potrivit planului federal de urgență, gospodăriile și instituțiile critice, cum ar fi spitalele, vor avea prioritate față de industrie în cea de-a treia etapă, dar acest lucru ar putea să nu fie posibil peste tot în Hamburg din motive tehnice. «Nu va fi posibil peste tot să se facă diferența între clienții comerciali și cei privați în cazul unei penurii de gaz», a adăugat Kerstan.” (ȘTIRI PE SURSE. com, 2 iulie 2022)
M-am întrebat care ar fi „cazul de urgență” în care cetățenii ar primi totuși prețioasa apă caldă, cu porția… oare valul unu de COVI-PĂDUCHE, cu varianta lui mai zburdalnică OMICRON-LĂȚEL (numai pentru cunoscători!!!) o fi de ajuns pentru a se da drumul la robinet? Sau COVI-SARCOPTUL e mai indicat? Cine știe…
Și cum răsfoiam eu „Teoria conspirației”, volumul n-șpe, hop! numai ce ajung la insinuarea cum că de-aici încolo, cu pandemie sau fără, vom sta noi mai mult și mai frumușel pe-acasă… Ei, nu se poate, zic, asta-i prea de tot! Doar știm că unul dintre bunurile câștigate după 1989 este acela că putem călători liber! (bine, liber-liber, dar nu și către „partenerul strategic” pe care toată presa și toți oficialii români ori îl pupă în zona dintre fese, ori îi aplică tehnica lui Petrov, stând în genunchi, în față… de aceea și cred că următorii „atașați” ai Ambasadei SUA la București își vor comanda pantaloni cu două șlițuri, față-spate, pentru mai multă operativitate… dar mai bine uitați de paranteza asta…) Deci, nu se poate, da? Ia să vedem:
„Criza combustibilului se agravează iar Europa s-ar putea confrunta cu o penurie de carburanți în această vară, avertizează șeful Agenției Internaționale pentru Energie, Fatih Birol, într-un interviu acordat publicației germane Der Spiegel. «Când va începe sezonul vacanțelor în Europa și în SUA, cererea de combustibil va crește. Atunci am putea observa lipsuri: de exemplu de motorină, benzină sau kerosen, în special în Europa», a spus Birol pentru sursa citată” (potrivit REUTERS, 2 iunie 2022)
Și nici bine nu citesc eu Apocalipsa după benzină care ne sugerează subtil să ne cumpărăm bicicletă pentru concediu, că pac! urmează Apocalipsa după kerosen, care ne îndeamnă să ne facem aripi de șindrilă… Iată-i sosind și pe cei patru cavaleri ai săi: scumpirea biletelor de avion, lipsa personalului navigant, pierderea bagajelor și aglomerația fioroasă de pe aeroporturi… păi, la ce naiba să mai pleci în vacanță? Ca să te enervezi?
Mai bine rămânem acasă în vacanță și ieșim la iarbă verde… la un grătar, zic… Grătar, am zis? Dar cu ce? Greieri, gândaci, viermișori… molii. Delicatese, căci clasicele, banalele materiale pentru grătar (pui, porc, vită…) sunt programate să cam dispară:
„Fermierii olandezi sunt furioși pentru planul guvernului de reducere a emisiilor de azot cu 70%. Pentru fermieri, acest plan înseamnă o scădere cu 30% a numărului de animale din ferme. Proteste au loc aproape zilnic. În ultimele zile acestea s-au radicalizat. Au fost violențe, autostrăzi blocate, ciocniri cu poliția, arestări. Olanda, al doilea cel mai mare exportator de produse agricole din lume după Statele Unite, este unul din cei mai mari emiţători de gaze cu efect de seră din Europa şi în special de azot; situaţie cauzată, în parte, de numeroaselor turme care pasc pe câmpiile sale.” (ZIARUL ROMÂNESC. de, 30 iunie 2022)
și:
„Un teritoriu mic, dens populat (17,5 milioane de locuitori), Ţările de Jos au însă o populaţie mare de animale: aproape patru milioane de vite, 12 milioane de porci şi 100 de milioane de găini. Agricultura este responsabilă pentru 16% din emisiile de gaze cu efect de seră.” (STIRI PE SURSE, 29 iunie 2022)
Nu-i mare pagubă, mă gândesc! Obișnuința e a doua natură… căci „gândacul ne dă nouă/ lapte, brânză, unt și ouă!” Sigur, dacă-l hrănim corespunzător cu niște concentrate rezultate din nimicirea batalioanelor de găini, porci și vite! Se știe doar că flatulența de gândac e fină și protejează natura din toate puterile ei, indiferent cât rumeguș de Holstein și Simmental a băgat gândacul într-însul la cină!
Înfrigurați, nespălați, neplimbați, nemâncați, cu acces numai la „sursele de informare” agreate și „aprobate pozitiv” de Ursulele de pretutindeni și rămași, cred, la o proximă epidemie de „variola maimuței” și fără „aspirina săracului”, când o fi întuneric beznă-n dormitor și cetățenii vor sta cu scufele-n cap la sub 16 grade Celsius… asta ne pregătesc democrațiile consolidate.
Și război… Păi, ziceți așa, măi băieți… iar voi, oameni săraci, să-l credeți pe Rareș Bogdan: toate se vor schimba în bine, că doar „lucruri fantastice îi așteaptă pe români”, așa cum a spus și domnul premier Cîțu, prietenul domnului europarlamentar Rareș!
Așadar, să fim optimiști: dragi cetățeni, bine ați venit la POVESTIRI DIN CRIPTĂ, ultimul sezon! Și ultimul val, desigur.