Analize și opinii

Luminiţa Arhire: CEA MAI TARE FAMILIE POLITICĂ DIN EUROPA COBOARĂ DIN PALATE ȘI VINE LA BUCUREȘTI SĂ PUNĂ DE-UN CONGRES LA „ROMEXPO”

MOTTO: „Decizia celei mai mari familii politice europene de a veni la Bucureşti are la bază caracterul puternic pro-european al tuturor deciziilor luate de România şi de PNL în ultimii ani.” (Siegfried Mureșan, membru PNL și vicepreședinte al Partidului Popular European)
……………………………………………………………………………………….
Bucuroasă că în sfârșit ni se-ntâmplă, am urmărit cu atenție și-ngrijorare clipul lui PENELEU, gazdă a Congresului PPE de la București, programat pe 7 martie 2024 și am aflat următoarele:
„Viitorul Europei se decide la București 6-7 martie ROMEXPO! 13 șefi de stat și de guverne vin în România.” (pe ecran apare chipul luminos al lui Klaus, apoi imaginea inconfundabilă și liniștitoare a Ursulei. Imediat îl putem admira pe Ciucă dând mâna cu doamna Ursula… vine și Manfred Weber să sublinieze ideea și, din nou, expresivă, se întinde pe ecran moaca lui Klaus, n.n.)
„Cea mai puternică familie politică din lume!” (textul este ilustrat cu figura europeanului desăvârșit Emil Boc, n.n.)
Clipul se încheie așa cum a început, adică: „Viitorul Europei se decide la București!” (vedeam sigla PNL, îmbunătățită, adică și cu steluțe galbene de jur împrejur, că liberalii noștri, v-ați dat seama, sunt ăi mai europeni dintre europeni, n.n. )
Cine decide, așadar, „viitorul Europei”? Păi, desigur, tot băieții buni și fetele și mai bune! Dacă erați îngrijorați, doamna Ursula va fi propusă pentru încă un mandat la cârma Comisiei Europene, deoarece a „păstorit”-o excepțional și până acum. Și, la fel cum Nicușor Dan mai are nevoie de încă un mandat la Primăria Bucureștiului pentru a desăvârși toate faptele bune pe care era cât pe ce să le finalizeze în primul mandat dacă nu erau cârcotași bucureștenii, așa și Ursula, mama noastră, a tuturor, mai are nevoie de câțiva ani de șefie ca să atingă perfecțiunea și să croiască Uniunea după chipul și asemănarea ei!
Pentru ca totul să meargă strună, evenimentele prilejuite de Congresul PPE la București vor debuta cu o cină (romantică, presupun…) unde, pentru sporirea apetitului participanților, vor vorbi, la aperitiv, Adina Vălean și Manfred Weber iar apreciații Rareș Bogdan și Siegfried Mureșan se vor „produce” la cafeluța de după. Sunt convinsă că însoțite de aceste cuvântări digestive bucatele alese vor aluneca mai ușurel pe esofagul invitaților.
A doua zi se va vorbi, cu toată seriozitatea, despre „mobilitatea în mediul rural, competitivitatea sectorului agricol european şi creşterea demografică activă în zona rurală.” Ce ziceți, va trece la vot rezoluția? Eu zic că da, ca să se bucure și fermierii europeni și să înțeleagă că PPE-ul are mare grijă de ei. Căci „creșterea demografică activă”… înseamnă, pe înțelesul plebei, mai multă activitate plăcută în dormitor și mai puțină activitate protestatară, în condiții vitrege, pe străzi! Să priceapă și fermierii că decât să mânjești pereții diferitelor instituții cu jeturi din vidanjă, mai bine te-ngrijești, în mod activ, de sporirea natalității rurală!
Așa că, într-o atmosferă de mare entuziasm joi, 7 martie 2024, preşedintele PPE Manfred Weber o va propune pe doamna Ursula pentru un nou mandat. Doamna Ursula știm că s-a îmbujorat de bucurie când a auzit și a declarat: „Aceasta este sarcina pe care o aştept cu nerăbdare!”
Așa că, văzând eu „lista de bucate și bucăți” pregătită anume pentru marele Congres, mi-au trecut prin minte înțelepciunile unei reclame la un salam care a devenit tot mai popular după alegerea lui Klaus în fruntea trebii, în 2014: „Am știut încă de acum 30 de ani că vrem să fim cu un pas înaintea timpului. Să fii înaintea timpului înseamnă să arăți că-ți pasă. Să ai curajul să inovezi… să schimbi ceva ce părea imposibil. Să faci mezeluri cu Eticheta Curată!”
Eu cred că ei au dreptate. Căci în societatea românească transformată într-o imensă Cârnățărie, singura realizare cu adevărat importantă din ultimii 30 de ani este aceasta: să facem cârnați cu o etichetă „curată”, etichetă pe care, în jurul săgeții albastre orientate oblic în sus, să apară licărind și euro-steluțele galbene!
Credeți însă că gazda subînțeleasă Klaus Werner Iohannis și oaspeții Ursula von der Leyen, Manfred Weber sau Karl Nehammer vor păpa, în excursia asta la București, din celebrul „salam săsesc”, cel cu eticheta curată? Vezi să nu… Căci dacă vă întrebați de ce și-a programat „cea mai puternică familie politică din lume” congresul în România, răspunsul e simplu: pentru că într-o altă campanie electorală, în mai 2019, pe când mărețul Klaus avea nevoie ca de aer de-un șut în cur care să-l propulseze din nou la Cotroceni (așa cum astăzi are nevoie de același tip de propulsie pentru o mega-sinecură europeană) s-a făcut rapid un summit al liderilor UE la Sibiu. Eu nu știu ce s-a discutat acolo, că istoria n-a reținut dezbaterile… în schimb, istoria a reținut, în modul cel mai riguros, CE S-A MÂNCAT ACOLO!!! Or, această informație s-a răspândit rapid! Dacă s-ar fi făcut congresul în Germania sau Austria, participanții ar fi primit la prânz o foaie de salată, un fir de sparanghel, un cartofior fiert și o felie transparentă de ciolan afumat… pe când în România… ehehei! în România e cu totul altceva, adică meniul arată așa: „mille feuille de legume la grătar cu mascarpone”… „rulou cu quinoa și alge nori, mini vegan quiche cu spanac”… „risotto cu trufe”… „medalion de căprioară”… „ciuperci la cuptor, marinate în unt aromat, servite cu brânză de capră și ceapă caramelizată”… „budincă de chia”… „piept de rață afumat pe portocală”… „canapele de castraveți verzi cu pastă de somon picant”… „mini frigărui cu gambas”… „pară cu sos caramelizat”… și alte chestii.
Că doar n-o să mănânce toată lumea asta bună, floarea PPE-istă a Uniunii Europene, niște pop-corn de greieri plus cozonac din făină de vierme galben, copt în unt de muscă și cu gândăcei de bălegar în loc de nucă, adică acele bucate din care ne recomandă nouă, cu multă căldură, să ne-nfruptăm!