Analize și opinii

IN FRANTA S-A DAT TONUL !!!

SE FAC CONTROALE MASIVE IN SUPERMARKETURILE FRANCEZE și SE DECLARA SUVERANITATE ALIMENTARA NATIONALA in FRANTA.
Protestele francezilor au avut efect.
Guvernul francez a rezolvat toate cererile acestora !!!
Protestele hotărâte ale fermierilor francezi au dat primele roade.
Autoritățile franceze dau tonul în UE și trimit controale masive la hipermarketuri, acuzate că fac profituri uriașe prin falimentarea producătorilor agricoli.
Mai mult, Franța va introduce în Lege => Principiul Suveranității Alimentare, care îi va da dreptul acestei țări să cultive, să recolteze și să se hrănească potrivit valorilor şi tradiţiilor sale.
Sindicatul Fermierilor Francezi a făcut apel la ridicarea barajelor de pe autostrăzi, care au blocat zile în șir toată țara, dar în special Capitala.
Victoria protestatarilor francezi a fost una totală, astfel că, pe lângă micile compromisuri făcute de Ursula von der Leyen, după ce fermierii belgieni au luat cu asalt Bruxelles-ul.
Guvernul francez a plusat, îndeplinind toate revendicările și chiar mai mult !!!
Printre cele mai importante, însă, se numără Anunțul => TRECERII IN LEGE A PRINCIPIULUI SUVERANITATII ALIMENTARE A FRANTEI, pe marginea căruia se tot discuta în ultimii ani.
Ce înseamnă acest lucru?
Că Franța va avea dreptul de a cultiva, de a recolta și de a se alimenta conform valorilor şi tradiţiilor sale.
Mai exact, o rupere totală de globalizarea UE și o separare de politicile sale.
O măsură la fel de importantă anunțată de Executivul francez, la presiunea fermierilor, este demararea unor controale masive la hipermarketurile din țară, pentru a identifica şi sancţiona, după caz, toate abaterile de la legile privind plata corectă a agricultorilor, etichetarea înşelătoare a produselor ambalate şi alte tipuri de fraudă.
Rămâne de văzut dacă fermierii francezi vor mai accepta produse în magazine din afara acestei țări, dat fiind acțiunile din ultimul timp, prin care au scos de pe rafturile hipermarketurilor tot ce era din import.
Cele două măsuri ale conducerii din Franța vor avea un impact covârșitor asupra tuturor statelor Uniunii Europene, acestea din urmă fiind obligate să le implementeze, în special în țările în care revolta fermierilor este în continuă creștere.
Liber la pesticide și bani în plus.
Totodată, Guvernul francez a anunțat că nu va vota sub nicio formă => TRATATUL MERCOSUR, care ar fi însemnat inundarea piețelor din UE cu produse agroalimentare din țările Americii Latine.
În plus, premierul Gabriel Attal a anunțat că Franța va spori CONTROALELE DE SIGURANTA IN PRIVINTA IMPORTURILOR DE ALIMENTE, în special pentru a se asigura că alimentele importate nu au urme de pesticide interzise în Franța sau în UE.
„Nu are sens să interzicem pesticidele în Franța înainte ca astfel de decizii să fie luate la nivelul UE, vom pune capăt acestei practici”, a declarat premierul francez Gabriel Attal. Pe lângă toate acestea, Executivul din Franța a anunțat că renunță la planul de eliminare treptată a subvențiilor pentru motorina agricolă și că va acorda 150 de milioane de euro ajutor de stat suplimentar anual şi cu caracter permanent, începând din acest an, pentru susţinerea crescătorilor de animale.
În ce privește CARNEA SINTETICA, acest produs va fi CATEGORIC INTERZIS in Franța.
In privinta României, piață de desfacere pentru Ucraina
* * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * *
Referitor la Ucraina, premierul francez susține că a avansat în stabilirea condiţiilor de import pentru carnea de pasăre şi ouă, dar va trebui să abordeze şi chestiunea cerealelor în cadrul unor noi negocieri. În timp ce UNGARIA, POLONIA și celelalte țări afectate au anunțat că VOR INTERZICE TOTAL IMPORTURILE DIN UCRAINA, singurul stat care a transmis la Bruxelles că nu are nicio problemă cu produsele din această țară a fost România, prin președintele KLAUS JOHANNIA.
Text preluat Florea Floryn
Sursa: pagina facebook Daiana Petrescu