Analize și opinii

Lucian Sârbu: “Nu doar că în 2023 lucrurile în Ucraina nu se vor calma, dar există un potențial imens pentru ca țările din apropiere să fie implicate direct”

Apar tot mai multe articole de „opinie dezinteresată” în mass-media occidentală care constată evidența, și anume că și pompată cu arme occidentale, Ucraina nu are cum să-i bată pe ruși. De altfel nu trebuie să fii un geniu ca să înțelegi că Ucraina și-a cam epuizat bazinul de recrutare. Cca. 6 milioane de ucraineni sunt refugiați prin Occident, 2,5 milioane în Rusia, și cca. 3 milioane sunt sub ocupație rusă, fără să punem la socoteală Crimeea și zona Donbass. Deci Ucraina în acest moment e o țară cu maxim 25 de milioane de locuitori care trebuie să reziste uneia cu 150 de milioane. Poți să-i trimiți armament, dar armele alea trebuie întreținute și manevrate de niște oameni.
Un semn că funia se apropie de par e și faptul că Ucraina a cerut recent consulatelor să reglementeze situația militară a refugiaților. Nu ar trebui să fie un exercițiu dificil, pentru că majoritatea refugiaților stau pe banii gazdelor, ca să zic așa, deci se știe exact cine și unde e găzduit, și care e bărbat în putere bun de luat cu arcanul pe front. Dacă nu vor să fie văzuți, refugiații ucraineni vor trebui „să se dea la fund” și să renunțe benevol să mai fie pe radarul autorităților.
În articolul de mai jos (e după paywall) Condoleezza Rice, fost secretar de stat (ministru de externe) între 2005-2009, și Robert Gates (ministrul apărării între 2006-2011), sunt de părere că singura soluție de a împiedica Ucraina să treacă la negocieri (adică să capituleze, zis pe românește) e creșterea ajutorului militar din partea SUA și a aliaților, în principal creșterea numărului de vehicule blindate. Dar e la mintea cocoșului că în condițiile în care armata ucraineană devine tot mai subțire vei avea nevoie de oameni care să manevreze acele vehicule blindate. Or, asta înseamnă un singur lucru: că articolul e un îndemn mai mult decât transparent către implicarea directă a NATO în conflict. Fiindcă NATO va trebui să ia hățurile în mână ca să îi scoată pe ruși din Ucraina. Nu doar că în 2023 lucrurile în Ucraina nu se vor calma, dar există un potențial imens pentru ca țările din apropiere să fie implicate direct. Polonia sub pretextul apărării populației poloneze din vestul Ucrainei, România sub pretextul apărării Moldovei de bestia Transnistreană, chichuaua baltici sub pretextul „ținerii în șah” a Belarusului etc. Legați-vă centurile de siguranță, că ăștia ne-au rezervat rolul de carne de tun pentru flatulențele NATO, și regimul plăvano-moșieresc nu zice nici „pîs”…
Sunteți pregătiți să crăpați pentru liberti, dimacrăsi și îmbogățirea găștii lui Zelenski? Hai măh, că e pentru o cauză nobilă…

Autor: Lucian Sârbu