Analize și opinii

Liviu Pleșoianu: „Majoritatea marilor universități nu mai sunt nici pe departe școli ale gândirii libere, ci au fost transformate în centre de reeducare mintală”

1. Majoritatea marilor universități nu mai sunt nici pe departe școli ale gândirii libere, ci au fost transformate în centre de reeducare mintală și în unități de propagandă. Există o agendă publică și un anumit mod de a te raporta la orice care sunt din ce în ce mai agresiv impuse. Gândești sau simți altfel decât a hotărât “ELITA”? Atunci vor încerca să te reeduce sau vor aplica metoda ridiculizării și a stigmatizării. Mulți vor ceda și vor accepta “reeducarea”, alții vor rezista dar se vor însingura, în vreme ce foarte puțini vor continua să VORBEASCĂ LIBER.
2. În niciun moment din viața mea (nici măcar atunci când am fost în situația de a alege dintre sute de CV-uri), nu m-a interesat absolut DELOC denumirea pompoasă a cursurilor absolvite. Am întâlnit printre absolvenții de mari universități (inclusiv Harvard) atât de mulți precari intelectual și spiritual încât pentru mine toate titlurile și fițele din CV-uri nu pot reprezenta vreodată un criteriu de selecție. M-a interesat întotdeauna să cunosc omul și să văd, concret, cum lucrează.
3. În știrea pe marginea căreia comentez nu e vorba doar despre precaritate intelectuală marca HARVARD. E vorba mai ales despre dovada evidentă că ne aflăm într-o nouă etapă, extrem de agresivă, în care “ELITA” vrea pur și simplu să taie sonorul oricărei VOCI NEALINIATE, LIBERE.
…În următorii ani, agenda ELITEI va fi integral implementată sau ea va pica odată cu picarea vălului de pe ochii spiritului oamenilor. Pentru că SINGURA cale pentru a împiedica ceea ce acum pare de neîmpiedicat este TREZIREA cât mai multor oameni profunzi în interiorul oamenilor cotidieni…

Despre autor

editor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu