La fel ca și comuniștii, ecologiștii cred că sunt prea buni ca să greșească.
Săptămâna trecută descriam un Crăciun de odinioară de la Moscova, din zilele în care acest oraș era capitala celor mai nebunești idei care au pătruns vreodată în mintea umană. Era un loc excesiv, peste măsură de periculos, murdar, corupt și disperat de ineficient.
Un singur amănunt vă va spune multe. Țineam întotdeauna în portbagajul mașinii o canistră de benzină de rezervă (pentru că benzina putea dispărea subit de la pompele și-așa rarefiate, fără niciun avertisment) în caz că ar fi trebuit să ajungem la aeroport în grabă.
Pentru că, dacă vreunul dintre noi ar fi devenit serios bolnav, cel mai înțelept lucru de făcut ar fi fost să ne urcăm în primul avion către Helsinki, unde erau disponibile tratamente medicale actualizate, medicamente moderne și condiții salubre.
Iată-ne în centrul unui stat chipurile dedicat idealului egalității umane, și singurul spital bun din toată țara era ascuns după un zid înalt de 5 metri, pe un teren particular păzit, disponibil numai unui grup select de câteva zeci de membri ai Comitetului Central al Partidului Comunist.
URSS-ul ar fi trebuit să fie dedicat bunăstării, dar magazinele oficiale erau goale. Un banc descria o femeie care intră într-unul dintre aceste locuri ornamentale și întreabă pe unul dintre mulții angajați lipsiți de ocupație dacă au pește – la care răspunsul serviabil este: „Nu, acesta este magazinul unde nu avem carne. Magazinul unde nu avem pește este peste drum”.
Cât am trăit acolo, acesta a fost o descriere aproximativ corectă a vieții reale. Dacă voiai carne, atunci te duceai pe piața neagră – cu excepția comuniștilor privilegiați, care aveau propriile lor magazine și linii de aprovizionare.
Scopul acestei povești nu este să dansez pe mormântul Uniunii Sovietice. Este moartă și îngropată. Ci este să avertizez împotriva creării unei alte societăți, la fel de proaste, și în mod egal dominate de idei care par bune și frumoase la început.
De ani de zile tot lansez avertismente împotriva dogmei ecologiste care a înlocuit în mare măsură comunismul în mințile stângii globaliste. Ca și comunismul, are un scop nobil, salvarea planetei.
Acest scop este de fapt atât de nobil încât îi determină pe suporterii săi să se lepede de orice dubiu sau moderație. Sunt atât de buni și de drepți încât orice opoziție este ticăloasă, orice îndoială de neiertat. În mințile acestor oameni, un viitor luminos se află chiar după următorul deal, garantat de soare și de morile de vânt.
De câțiva ani, am asistat la fiecare câteva luni la distrugerea nesăbuită a unor centrale electrice pe cărbuni moderne, eficiente și folositoare – nu puse pe tușă cu precauție, în caz că vom mai avea nevoie de ele vreodată, ci dinamitate rapid cu explozibili de calibru mare, pentru că ne bazăm pe o certitudine despre viitor pe care nici o persoană sănătoasă nu ar trebui să pretindă că o posedă.
Am observat și nebunia de a nu reînnoi sau susține centralele noastre nucleare, și am atras atenția că un program pentru modernizarea lor ar reprezenta o folosire mai inteligentă a banilor aruncați pe aducerea la zi a grandiosului și inutilizabilului sistem de rachete nucleare Trident. Aceasta este o armă de superputere de pe vremea Războiului Rece, când noi nu mai suntem o superputere, și când Războiul Rece s-a terminat în urmă cu treizeci de ani. Tot atât de bine am putea să construim niște fabrici noi-nouțe care să construiască televizoare alb-negru pentru export.
Acum amenințarea de care am vorbit a sosit. Soarele și vântul nu pot produce toată energia necesară acestei țări. Așa că, fără cărbuni și energie nucleară, am devenit dependenți fără speranță de soluționarea rapidă pe care o oferă centralele electrice pe gaz, care nici măcar nu sunt verzi. Și gazul a devenit atât de scump încât ne putem aștepta cu toții cât de curând la o creștere imensă a facturilor noastre la energie.
Până toamna viitoare, vom ajunge să plătim bani grei pentru a susține nebunia dogmatică a unei elite conducătoare complet acaparate de fanatismul ecologiștilor. Mult succes cu organizarea redresării economice în astfel de condiții. Țara noastră nu va face decât să devină mai rece și mai întunecată. Pentru că, asemeni fanatismului roșu pe care l-a înlocuit și cu care seamănă foarte mult, fanatismul verde nu se învinovățește niciodată pentru dezastrele pe care le cauzează.
Va continua și va continua până când va deveni intolerabil și va cădea.
Preluare: contramundum.ro
Autor: Peter Hitchens
Adauga comentariu