In urma solicitarii pe care am adresat-o celor 7 ambasade europene, de a preciza public care articole din modificarile adoptate de Parlament la legile justitiei ar afecta “progresele” din justitie, am fost intrebata insistent atat de catre presa, cat si de catre foarte multi internauti, ce parere am despre modificarile deja adoptate la legile justitiei.
Sa lasam Curtea Constitutionala sa se pronunte mai intai, de aceea voi vorbi acum NU despre fondul modificarilor la legile justitiei, ci despre procesul prin care aceste legi au fost initiate, adoptate si promulgate initial, iar apoi despre cum au fost modificate ulterior.
Legile 303/2004, 304/2004 si 317/2004, cunoscute pe larg ca “legile justitiei”, au fost adoptate in 2004 ca urmare a unor initiative legislative venite de la Guvern.
“Initiativa legislativa apartine, dupa caz, Guvernului, deputatilor, senatorilor sau unui numar de cel putin 100.000 de cetateni cu drept de vot“, prevede art. 74 alin. (1) din Constitutie, iar “Guvernul isi exercita initiativa legislativa prin transmiterea proiectului de lege catre Camera competenta sa il adopte, ca prima Camera sesizata“, prevede alin. (3) din acelasi articol.
Asadar, Guvernul de atunci si-a exercitat un drept constitutional, formuland acele initiative legislative.
Desi venite de la Guvern, propunerile respective de lege au fost larg dezbatute si atunci in Parlament. De exemplu, propunerea legislativa care ulterior a devenit Legea 303/2004 a fost inregistrata la Senat pe data de 20.08.2003 si adoptata pe data de 17.12.2003 (dupa 4 luni), de unde a plecat la Camera Deputatilor, care a adoptat-o pe data de 01.06.2004 (dupa 6 luni).
Dupa ce au fost adoptate de Camera Deputatilor, legile au fost trimise – conform Constitutiei – spre promulgare Presedintelui Romaniei.
“Legea se trimite, spre promulgare, Presedintelui României. Promulgarea legii se face in termen de cel mult 20 de zile de la primire“, prevede art. 77 alin. (1) din Constitutie.
Presedintele de atunci, uzand de dreptul sau conferit de art. 77 alin. (2) din Constitutie, conform caruia “inainte de promulgare, Presedintele poate cere Parlamentului, o singura data, reexaminarea legii“, a retrimis legile 303 si 304 Parlamentului pentru reexaminare.
Parlamentul a reexaminat cele doua legi, le-a adoptat din nou si le-a retrimis Presedintelui Romaniei spre promulgare, iar acesta le-a promulgat.
Cei interesati pot gasi pe site-ul Camerei Deputatilor si al Senatului parcursul legilor de atunci:
Legea 303/2004:
– Camera Deputatilor: http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=5248
– Senat: https://www.senat.ro/legis/lista.aspx?nr_cls=L324&an_cls=2003
Legea 304/2004:
– Camera Deputatilor: http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=5239
– Senat: https://www.senat.ro/legis/lista.aspx?nr_cls=L323&an_cls=2003
Legea 314/2004:
– Camera Deputatilor: http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=5547
– Senat: https://www.senat.ro/legis/lista.aspx?nr_cls=L421&an_cls=2004
Modificarile din 2005
In 2005, odata cu schimbarea puterii, aceste legi au fost modificate consistent prin Legea 247/2005, care a fost adoptata de Parlament prin “angajarea raspunderii Guvernului“.
Diferit fata de un proiect de lege “initiat de Guvern” (cf. art. 74 alin. (1) din Constitutie), caz in care Guvernul doar trimite Parlamentului proiectul de lege, la care apoi parlamentarii aduc amendamente si modificari prin dezbaterile parlamentare, asa cum s-a intamplat in 2004, “angajarea raspunderii Guvernului” se face conform art. 114 din Constitutie, care prevede urmatoarele:
“(1) Guvernul isi poate angaja raspunderea in fata Camerei Deputatilor si a Senatului, in sedinta comuna, asupra unui program, a unei declaratii de politica generala sau a unui proiect de lege.
(2) Guvernul este demis daca o motiune de cenzura, depusa in termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declaratiei de politica generala sau a proiectului de lege, a fost votata in conditiile articolului 113.
(3) Daca Guvernul nu a fost demis potrivit alineatului (2), proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, dupa caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se considera adoptat, iar aplicarea programului sau a declaratiei de politica generala devine obligatorie pentru Guvern.”
Pe scurt, la “angajarea raspunderii Guvernului” pe o lege in Parlament, Guvernul prezinta un proiect de lege Parlamentului, iar in termen de 3 zile se poate face o motiune de cenzura impotriva Guvernului. Daca motiunea este votata de majoritatea parlamentarilor, Guvernul “este demis” (si, evident, proiectul de lege este respins), iar daca motiunea este respinsa, legea “se considera adoptata“.
Guvernele recurg, de obicei, la varianta “angajarii raspunderii” pe un proiect de lege atunci cand doresc ca parlamentarii sa nu faca modificari majore la acesta sau cand il doresc adoptat mai repede. Evident, modul acesta de adoptare a unei legi este lipsit de dezbateri parlamentare de substanta.
In 2005, CSM-ul a avizat negativ proiectul Guvernului de modificare a legilor justitiei. Atunci, ca si acum, avizul CSM era doar consultativ.
Dupa ce legea, asupra caruia Guvernul si-a angajat raspunderea in fata Parlamentului, a fost adoptata de Parlament prin respingerea motiunii de cenzura impotriva Guvernului, opozitia de atunci a contestat legea la Curtea Constitutionala.
Inalta Curte de Casatie si Justitie, de asemenea, a constestat legea la CCR.
Atat opozitia, cat si ICCJ, au uzat atunci de dreptul constitutional conferit de art. 146 lit. a) din Constitutie, care prevede printre atributiile CCR si pe acela ca “se pronunta asupra constitutionalitatii legilor, inainte de promulgarea acestora, la sesizarea (…) Inaltei Curti de Casatie si Justitie, (…) a unui numar de cel putin 50 de deputati sau de cel putin 25 de senatori“.
CCR, prin Decizia 375/2005, a constatat ca unele prevederi din lege erau neconstitutionale, astfel ca legea s-a intors in Parlament. Parlamentul a pus in acord prevederile neconstitutionale cu decizia respectiva a CCR, dupa care legea a fost trimisa la Presedinte pentru promulgare, iar acesta a promulgat-o.
Pentru cei interesati, aici se poate urmari procesul legislativ privind Legea 247/2005: http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=6359.
Modificarile din 2012
Urmatoarea modificare substantiala facuta acestor legi a inceput in 2011 si s-a finalizat prin Legea 24/2012, prin care s-au adus modificari Legii 303/2004 si 317/2004. Initiativa a mai fost cunoscuta si ca “mica reforma din justitie”.
Initiativa legislativa poate fi consultata aici: http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=12359.
Dupa cum puteti constata, proiectul a fost respins initial de Camera Deputatilor, dar a fost adoptat de catre Senat.
Dupa ce legea a fost adoptata de Senat, in calitate de camera decizionala, atat opozitia de atunci, cat si Inalta Curte de Casatie si Justitie, au uzat din nou de dreptul conferit de art. 146 lit. a) din Constitutie si au sesizat Curtea Constitutionala.
Curtea Constitutionala, prin Decizia 2/2012, s-a pronuntat asupra exceptiilor ridicate atat de opozitie, cat si de ICCJ, si, in raport cu criticile formulate, le-a respins pe toate, motiv pentru care legea a mers la Presedinte spre promulgare.
Concluzie dupa modificarile din 2004, 2005 si 2012 la legile justitiei
Facand abstractie de cine a fost la putere sau in opozitie in 2003/2004, 2005 sau 2012, vedem ca absolut fiecare actor implicat, fie in procesul de initiativa legislativa sau de legiferare, fie in cel de control de dupa adoptarea legii de catre camera decizionala din Parlament, s-a folosit – intr-un mod perfect democratic – de prerogativele care ii erau conferite de Constitutie pentru a-si impune propria viziune cu privire la legile justitiei.
Toate aceste prerogative de initiativa legislativa si legiferare, precum si de verificare si control sunt prevazute in Constitutie, iar utilizarea lor face parte din exercitarea si functionarea efectiva a democratiei constitutionale care exista in Romania.
Subliniez aici ca, inca din art. 1, Constitutia tarii noastre prevede ca “Romania este stat de drept” (alin. 3), stat care il are in centru sau pe om, motiv pentru care, tot in acest alineat, se spune ca demnitatea, libertatile, drepturile omului “sunt garantate” de catre acest stat.
Acest stat, spune tot Constitutia, “se organizeaza potrivit principiului separatiei si echilibrului puterilor – legislativa, executiva si judecatoreasca – in cadrul democratiei constitutionale” (art. 1 alin. 4).
Separarea, pe de o parte, si echilibrul puterilor, pe de alta, le-am vazut exercitate concret in modul in care toti actorii constitutionali s-au implicat in initierea legilor justitiei in 2004 si in modificarile aduse acestora in 2005 si 2012.
Guvernele au initiat propuneri legislative in 2004 si 2012 sau si-au angajat raspunderea pe modificari in 2005. Parlamentarii de la putere sau din opozitie au adus amendamente la initiativele depuse, iar in comisie sau plen acestia au votat pro sau contra. In 2004 Presedintele a uzat de drepul sau constitutional de a retrimite doua dintre legi Parlamentului spre reexaminare, iar in 2005 si 2012 opozitia parlamentara si ICCJ au uzat de dreptul de a sesiza Curtea Constitutionala pentru controlul de constitutionalitate inainte de promulgare. In 2005 CCR a constatat ca unele prevederi din lege sunt neconstitutionale, legea fiind retrimisa la Parlament pentru corectare, iar in 2012 aceeasi Curte nu a gasit nici un viciu de neconstitutionalitate modificarilor facute, motiv pentru care legea a mers la Presedinte spre promulgare.
Intr-un cuvant, toate aceste actiuni au fost un exercitiu de punere in practica atat al principiului separatiei puterilor din stat, cat si al controlului reciproc, cunoscut si sub numele de “checks and balances“.
Modificarile din 2017
Toate actiunile de mai sus au avut loc in 2004, 2005 si 2012, cand Romania era fie inainte de integrarea in Uniunea Europeana, fie la scurt timp dupa integrare, cand s-ar putea spune – cu oarecare justete – ca puterile si institutiile statului nu deprinsesera inca folosirea eficienta a tuturor mecanismelor democratice de “checks and balances”.
Din 2012 pana in prezent, insa, necesitatea de noi modificari si imbunatatiri la legile justitiei a devenit evidenta, fiind ceruta atat de societate, cat si chiar de sistemul judiciar.
De exemplu, dispozitii din legile justitiei ce au fost declarate neconstitutionale, cum ar fi procedura de revocare a membrilor CSM, asteptau de 4 ani sa fie puse in acord cu Constitutia. Desi abuzurile din justitie au devenit deja de notorietate, acum s-a descoperit ca raspunderea materiala a judecatorilor si procurorilor era practic inaplicabila, trebuind a fi modificata.
De cativa ani exista, chiar in cadrul sistemului judiciar, grupuri de lucru si consultari succesive ale judecatorilor si procurorilor, initiate de Consiliul Superior al Magistraturii, cu privire la ce modificari sunt necesare pentru a imbunatati aceste legi. Cele mai multe dintre aceste propuneri, venite chiar din interiorul sistemului, se regasesc in propunerile de modificare facute de Consiliului Superior al Magistraturii.
In acest context, in toamna anului 2017 s-a declansat procedura de modificare a legilor justitiei.
Ministerul Justitiei a venit cu o propunere de proiect, care a fost avizat negativ de CSM, desi cu o seara inainte aceiasi membri din CSM fusesera de acord cu cea mai mare parte a propunerilor.
Din acel moment, dezbaterile despre modificarile legilor justitiei nu au mai fost despre cum sa facem justitia sa functioneze mai bine, astfel incat oamenii sa aiba parte de o justitie mai performanta, echitabila si profesionista, ci modificarile legilor justitiei au devenit arma in disputa politica.
Guvernul nu a mai sustinut initiativa propusa de Ministerul Justitiei, ce fusese avizata negativ in bloc de Consiliul Superior al Magistraturii, astfel ca un grup de parlamentari au propus initiative distincte de modificare a celor trei legi ale justitiei, preluand o buna parte din propunerile CSM.
Majoritatea magistratilor si a CSM s-au opus categoric oricaror modificari si imbunatatiri la legile justitiei (unele modificari fiind cerute chiar de ei) si le-au criticat vehement si fara nici un argument, clamand ca modificarile ar aduce atingere independentei justitiei si ar pune in pericol statul de drept.
O parte a presei si a societatii intitulate civile, ca la un ordin, fara a prezenta vreun argument si exemplu clar sa arate ce prevederi ar fi problematice, au rostogolit aceleasi slogane panicarde, ca statul de drept din Romania e la marginea prapastiei.
In aceeasi paruiala pe legile justitiei s-au implicat si ambasadele, care s-au raliat unor astfel de critici fara substanta, acestea aratandu-se “ingrijorate” in abstract si vorbind de “pericole” fara a preciza insa, clar si concret, care prevederi din legi ar pune in pericol justitia si “progresele” acesteia din ultimii ani.
Sloganele, propaganda si manipularea au luat locul dezbaterilor documentate despre imbunatatirile ce sunt necesare a fi facute legilor justitiei si despre care este cea mai buna forma ce se poate da acestor legi.
Comparand situatiile din 2004, 2005 si 2012 cu situatia prezenta a modificarilor aduse la legile justitiei, constatam ca societatea romaneasca, dupa integrarea in Uniunea Europeana, in loc sa fi progresat in exercitiul democratiei si al folosirii parghiilor democratice de “checks and balances” a facut, in fapt, un regres.
Vina pentru acest regres al practicarii democratiei in Romania nu este a Uniunii Europene, ci a noastra, ca societate. Dupa integrarea in UE, cei de afara au considerat ca am devenit o democratie consolidata, motiv pentru care nimeni nu s-a mai preocupat de derapajele “democratiei originale” din Romania, iar noi – autosuficienti fiind – am crezut ca nu mai avem nimic de invatat ori de perfectat.
Efectul este acela ca am pierdut deprinderile democratice, uitand ce inseamna si cum functioneaza o democratie. Nu se mai dialogheaza in societate, nu se mai dezbate, nu se mai educa si documenteaza, ci acum toata lumea si toate institutiile lupta. Deseori “lupta” dusa de unele institutii se face prin mijloace care exced competentele lor constitutionale.
Ar fi timpul si ar fi benefic ca fiecare institutie si autoritate publica sa-si exercite atributiile in limitele competentelor constitutionale, respectand atat separarea si echilibrul puterilor, cat si colaborarea loiala dintre institutii.
In fond, modificarea legilor justitiei, despre care se tot vorbeste, ar trebui sa se faca avand in prim-plan binele oamenilor. In vacarmul urias insa, generat de propaganda si dezinformare, numai despre binele oamenilor si dreptul lor la o justitie echitabila NU s-a mai vorbit.
Autor: Florica Roman
Sursa: Florica Roman Blog
Adauga comentariu