Analize și opinii

Jaful de urgență și de alertă

Încă o lună va fi stare de alertă. Așa decide Guvernul Orban doi și jumătate. Și parcă văd că PSD nu va avea nimic de spus. Sau, dacă va avea de spus, nu va avea de făcut. Prelungirea stării de alertă convine ambelor părți. Lui Marcel Ciolacu, pentru că va utiliza această situație ca pretext pentru a amâna moțiunea de cenzură. Sau pentru a nu mobiliza partidul să voteze. Dar cel mai mult are PNL de câștigat. Românii pot fi furați în continuare. Și furturile vor putea fi acoperite.

Planetele s-au aliniat. În favoarea „Guvernului său”. Care probabil va fi tot Orban doi și jumătate. Sau poate, cine știe, Orban trei și jumătate. Esențial este că, așa cum a mai procedat și altădată, Marcel Ciolacu va utiliza starea de alertă pentru a tergiversa introducerea unei moțiuni de cenzură. Care de fapt e inutilă. După opinia exprimată ieri de către președintele Klaus Iohannis. Ce rost ar avea o moțiune de cenzură, afirmă acesta, când în scurt timp urmează alegeri parlamentare? Președintele nostru, al tuturor românilor, este lovit de o gravă amnezie. A uitat de la mână până la gură. A uitat cum a căzut Guvernul Boc. În plină criză economică. Cu numai o lună înainte de alegeri. Și chiar atunci când el însuși a fost utilizat pe post de berbec de alianța PSD-PNL în poziția de candidat de premier. Atunci a avut rost. Chiar înainte de alegeri. Acum nu are rost. Că vin alegeri. Dar să vedem în continuare cum se aliniază planetele.

Semnalul transmis de către Klaus Iohannis, care joacă aici rolul mesagerului statului subteran și nicidecum rolul unui președinte ales la vedere, este cât se poate de limpede. Acest mesaj i se adresează lui Marcel Ciolacu. Și sună simplu și răspicat: nu introduceți moțiunea de cenzură. Iar subtextul este și mai interesant: dacă țineți neapărat, dacă nu se poate altfel, puteți face moțiune de cenzură. Dar Guvernul tot în picioare rămâne. Pentru că eu dispun de prerogative constituționale, care îmi permit să mă fac că plouă. Și să nu mă grăbesc să desemnez un alt candidat de premier înainte de alegeri. Iar dacă-mi iese bine la socoteală și observând că Ludovic Orban este suficient de frăgezit, îl pot ține pe acesta sub perfuzii, până când văd ce configurație politică va rezulta în urma alegerilor locale și parlamentare.

Procedând astfel, Klaus Iohannis închide ochii. La marea corupție. La cel mai scandalos tip de hoție. Hoția în vremuri de calamitate. Se face că nu observă că nu există în lumea asta a infractorilor ceva mai abject, decât să-l furi pe cetățean atunci când acestuia îi este cel mai greu. Când e lovit în moalele capului de o pandemie, care în România, în loc să descrească, crește zi de zi ca intensitate. Și lovit tot în moalele capului de o criză economică. Aici observăm un mod pervers de gândire al decidenților politici, pe care l-am mai întâlnit și în 2009. Sub președintele Petrov. Și cu Emil Boc la butoanele de la Palatul Victoria. Mesajul suna cam așa: criza economică este la alții, unda de șoc nu atinge Româina. Și a atins-o. Rău de tot. Asemenea crize, cum este și cea economică de acum, se propagă de la centru spre periferie. Iar la periferie intensitatea e mai mare, deși șocul vine ceva mai târziu. Centrul crizei este reprezentat de Statele Unite. Care economic se clatină mai rău ca niciodată. Este un cutremur de mare amplitudine și de durată, care va face mai multe victime decât cele rezultate din pandemie. O criză declanșată în Statele Unite lovește năprasnic Europa. Deja aflăm că Marea Britanie traversează o situație fără precedent. Până în prezent – și suntem doar la începutul crizei – economia Marii Britanii a scăzut cu 20%. Criza vine cu repeziciune pe continent. Și sunt lovite în baza aceluiași principiu toate statele, începând de la centru – în cazul UE, Germania – și terminând cu periferia. Ca și în 2009, nota de plată cea mai consistentă o vor achita statele mai slabe din UE. Voi explica cu altă ocazie acest mecanism. Până una alta, să reținem că tot ceea ce ne spune Cîțu și tot ceea ce ne asigură Orban legat de stabilitatea financiară sunt simple baliverne. O dovedește statistica pusă la dispoziția opiniei publice. Cifrele sunt implacabile. Și arată rău de tot.

Avem carevasăzică, o zic autoritățile „competente”, o criză sanitară pe care ele o țin în frâu, adică pe vârful „platoului”, și o criză economică contracarată cu multă dibăcie de Guvernul Orban doi și jumătate. Despre criza economică am scris mai sus câteva cuvinte. Despre cea sanitară, scrie de acum presa din lumea întreagă. Cum că autoritățile de la București au scăpat hățurile din mână. Și avem două runde de alegeri. Ce fac un președinte responsabil și un Guvern responsabil cu tot ghiveciul ăsta? Fac ce știu cel mai bine. Sifonează banul public.

În Italia, un întreg guvern este pus sub anchetă penală. Pentru înaltă corupție în vremuri de pandemie. Cu materiale sanitare. La noi, mai întâi presa și apoi Curtea de Conturi au descoperit hoții de neimaginat. Nu le mai enumăr. Opinia publică le știe. Toate cad în răspunderea Guvernului. Cele mai multe sunt făcute cu bună știință. Și au condus la o spoliere fără precedent a cetățenilor. A acelorași cetățeni pentru care nu există bani de pensii și nici de alocații de stat pentru copii. Într-un stat de drept, cum pretinde de dimineața până seara președintele Klaus Iohannis, multe capete ar fi trebuit deja să fie puse pe butuc și retezate în piața publică. Mega-hoțiile cu materiale sanitare nu se puteau face fără participarea efectivă și în diverse moduri a unor decidenți politici. Și mai ales guvernamentali. Într-un stat cum este cel invocat de Klaus Iohannis, ar fi trebuit, ținând cont de gravitatea situației, să-i vedem pe toți acești responsabili cercetați pentru participarea la un grup criminal organizat și puși sub arest preventiv. Pentru a nu mai fura în continuare. Și pentru a-i împiedica să-și ascundă urmele. Ați auzit de așa ceva?

Și nu vedem decât vârful ice-bergului. În niciun stat din lume și niciodată în istorie nu pot fi descoperite toate infracțiunile. Ci doar o parte. O mică parte din actele de mare corupție. Pe noi ne îngrozește doar vârful icebergului pe care l-a decopertat, ca să nu spun decapat Curtea de Conturi. Dar sub acest vârf al icebergului, cât timp România este confruntată cu criza sanitară și cu criza economică, se întâmplă lucruri îngrozitoare. Cum poate trage Guvernul de timp? Cum își poate lungi existența, pentru a-și menține cât mai mult timp un grad ridicat de libertate, astfel încât să se poată fura în continuare? După care urmele să fie rând pe rând acoperite? Într-un singur fel. Prin prelungirea stării de alertă. Starea de alertă le vine hoților și complicilor acestora ca o mănușă.

Autor: Sorin Roșca Stănescu

Sursa: Sorin Roșca Stănescu Blog

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

Abonează-te la newsletter