Analize și opinii

Iulian Capsali: ”România sub dictatura mediocrității”

Toate înţelegerile se fac acum peste capul României: cu SUA care nu mai găseşte în Germania un partener şi migrează ca interes spre zona Pacificului, dând semne de dezgheț cu Rusia; cu Ungaria punte de legătură între SUA şi Rusia; cu grupul de la Vişegrad care începe să se rupă de o Germanie ca un elefant senil ce merge spre cimitir, cu Turcia pentru care nu mai există România şi care, mai nou, are o relaţie privilegiată cu Rusia.

eeeeeeeee-1-600x300

Cu Germania care amuşinează la o Europă în care vor fi doi poli de putere, ea şi Rusia și care speră că îşi vor împărţi sferele de influenţă; cu Franţa care nădăjduiește şi ea la un parteneriat cu Rusia la care externele lor nu au renunțat niciodată, cu Rep. Moldova care refuză Bruxelles-ul (UE) şi preferă Moscova, care UE este în degringoladă, iar dacă va continua – destul de puţin probabil, cred eu – va avea două clase, cei puternici şi gloabele bune pentru forţă de muncă ieftină şi piaţă de desfacere șamd.

România nu mai există pe hartă la ora asta, e într-o zona de ceaţă, în care SRI-ul vrea să-şi conserve puterea din ultimii ani şi orchestrează lovituri de stat “acoperite” de demonstraţii.
Marii strategi ai României, care au pus absolut toate ouăle în cuibul de lângă Ikea, toţi băieţii cu stele şi cu aer superior, s-au trezit, după victoria lui Trump, că lumea e toată altfel iar SUA începe să îşi facă ordine în curte, după dezastrul lăsat în urmă de Obama.

Uitaţi-va la RealitateaTV, unde vag acoperiţii Iulian Fota, Iulian Chifu, Diaconescu ejusdem farinae îl batjocoreau pe Trump zi de zi înainte de alegeri. Toţi gradaţi şi experţi în geopolitică. Care este răspunsul lor la aceste schimbări totale în Europa, SUA şi în lume? Răspunsul lor, al SRI-ului, aşa cum a răbufnit Iulian Fota, este război total împotriva PSD. Adică a celor care au câştigat alegerile.

Nu mai ştiu care fanatic idiot dintre ei spunea că România a ajuns, într-o mare de “iliberalism” (traduc, de ţări care refuză strategiile neoliberale globaliste și își pun interesul național în prim-plan), să devină un exportator de revoluţie globalistă – prin exemplul tefeliștilor din Piaţa Victoriei – în toată Europa!
Ăștia dau direcțiile de forță în România, având în Johannis un executant tălâmb cu zâmbet de șenilă!

În loc să forţăm uşile de la Casa Albă şi să deschidem geamurile din camera neaerisită cu Rusia (ambele puteri conservatoare astăzi), noi încercăm să dăm foc la lemnăria din casă şi să propunem acest model năuc întregii lumi! Pentru că Germania nu ne vrea implicați în noile reașezări din tectonica europeană.

Voi pricepeţi că aceşti imbecili din servicii vor da foc României doar că să-şi păstreze iluzia că ţara mai contează în contextul zonal; că devenim irelevanţi doar pentru că nişte retarzi, cu tot cu oficinele lor de televiziuni de doi lei şi hoitnews-uri, cred că ei pot salva ceva de care toate ţările au început să scape, iar unda de şoc a contrarevoluţiei conservatoare din SUA nu-i abate de la planul lor de revoluţionari acefali folosiți de marile puteri?

Eu cred că toată lumea se întreabă îngrijorată ce se petrece de fapt în România?

Într-un interviu de zilele trecute din Adevărul, ambasadorul rus îşi ascundea cu greu ironia perplexă pentru ce se întâmplă în ţara noastră, după un an de guvernare Cioloş în care “nu s-a întâmplat nimic” (asta o spune tot corpul diplomatic străin), în care se aşteptau alegerile ca să aibă toată lumea un interlocutor valabil.

Finalmente, alegerile au fost câştigate cu o majoritate confortabilă, care ar fi trebuit să dea țării stabilitate (în rău, în bine, nu discutăm pe temei de partizanate politice).

Ei bine, nu! România devine un stat neguvernabil, un soi de simili-dictatură sud-americană sau centrafricană, în care Binomul şi ONG-urile Soros fac legea, singura lor grijă atavică fiind conservarea PUTERII. Atât. Asta pe un fond de retard globalist perfect inoculat în toate zonele de forţă, în ministerul de externe etc. şi pe o criză realizată de contraselecţia din Sistem. Valoarea experţilor şi a aparatului sub Ceauşescu era incomparabilă cu a guguştiucilor de astăzi.

E o dictatură a mediocrităţii în tot sistemul care nu poate duce, aşa cum am mai atras atenţia, decât la implozia ţării pe model iugoslav, care poate să convină la toată lumea, până la urmă: şi Ungariei, şi Austriei, şi Rusiei, şi Germaniei, în posibila indiferenţă a SUA care vrea parteneri valabili de dialog şi căreia nu-i plac luzării, nu are ce să facă cu ei.

Nu există altă finalitate, din păcate, în acest moment.

Cum spuneam, regimul Obama îşi trăieşte ultimele clipe la Bucureşti, în cea mai insalubră colonie globalistă a lumii.
Bine, dar noi ce vină avem că Sistemul este condus de fantaşti oligofreni încremeniţi în feeriile lor antidemocratice? Asta în timp ce România are cea mai mare migraţie din lume, după Siria, aflată în război de ani mulţi.

Dar stârvurilor care apar la televiziune, seară de seară, asta nu le spune absolut nimic.

Autor: Iulian Capsali

Sursa: Iulian Capsali

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Bre Iuliene…. mie mi se face greata privind la A3 si Romania TV. Ce daca aia n-or fi acoperiti ? Ce, jigodismul ii scuteste de ceva ?

  • Multora din cei ce urla impotriva PSD,li s-a luat suzeta de la banul public,pe de o parte,iar impozitarea multinationalelor si crearea Fondului Suveran de Dezvoltare si Investitii,i-a inebunit.Sper ca toti acesti nemernici ce destabilizeaza tara sa plateasca…..incolonati asa cum îi vedem la tv.