Analize și opinii

Irina Bazon: „0,4% – de ce nu este şi această cifră comunicată în România?”

Potrivit informaţiilor pe care le-am aflat în emisiunea lui Răzvan Dumitrescu de la Antena 3, au fost construite 13 spitale modulare, din banii românilor, dintre care cele mai multe sunt goale. Toate spitalele de campanie au paturi ATI. Atunci când s-au lansat, cu surle şi trâmbiţe, aceste spitale şi se tăiau cu mândrie panglicile de inaugurare, ni s-a spus că au toate dotările necesare: paturi de ATI, caldură, aparatură etc.
După mai bine de un an de la începutul pandemiei, când „aleşii” au avut tot timpul să facă o groază de lucruri, majoritatea acestor spitale nu funcţionează.
Din presă: „În timp ce spitale ca Foișor sunt evacuate pentru a face loc bolnavilor de COVID, altele construite special pentru cei infectați cu noul coronavirus stau închise. Unul dintre ele este spitalul modular din Pipera care, deși a costat două milioane de euro, stă cu lacătul pe ușă”; „Spitalul de la Lețcani, care a costat 13 milioane de euro, stă închis. După problemele de încălzire, acum a fost și inundat”.
Ei au impus restricţii şi au instaurat o dictatură politico-medicală, românii, răbdători şi blânzi cum sunt din fire, au acceptat pentru a da timp medicilor şi sistemului medical să primească treptat pacienţii, în loc să îi primească pe toţi odată. Însă, timp de mai bine de un an, deşi ţara le-a dat răgazul să rezolve multe probleme din sistemul sanitar, nu au făcut absolut nimic! Nimic în afară de a impune o dictatură sub pretextul că şi alte ţări au impus restricţii, fără a se spune însă nicăieri că în aceste state (Germania, Franţa, Italia etc.) s-a venit cu măsuri complementare, este pus la punct sistemul medical şi s-au oferit compensaţii nu doar în zona medicală, ci şi în cea economică.
Ca să nu mai spunem că NICĂIERI, în niciuna dintre ţările civilizate, nu există „spital covid”, ca la noi, iar monstruozitatea care s-a întâmplat la Spitalul Foișor ar fi ceva de neimaginat în oricare dintre ţările europene pe care noi le luăm drept model – model doar în impunerea unor restricţii (multe ilogice şi lipsite de fundament ştiinţific) care ne suprimă drepturile, libertăţile şi firescul, dar nu şi în aplicarea unor măsuri civilizate.
Au avut la dispoziţie mai bine de un an ca să creeze circuite în spitale, ca să suplimenteze paturile ATI şi personalul, ca să pună la punct spitalele modulare în care au băgat zeci de milioane de euro, din banii noştri. Nu au făcut absolut nimic!
Şi ce au făcut ca să împiedice românii să ajungă la ATI? În afară de propagarea panicii şi a isteriei? Au interzis medicamente ieftine şi eficiente, permise în alte ţări, cu rezultate dovedite privind vindecarea, au oprimat medici care au îndrăznit să vină cu tratamente care au vindecat mii de oameni, nu s-a lansat nicio campanie cu accent pe întărirea imunităţii – alimentaţie sănătoasă, mişcare etc. -, şi pe mai puţină panică, în loc să se cultive dialogul şi dezbaterea – atât de necesare în vremuri precum acestea – s-a aplicat cenzura şi oprimarea (inclusiv a unor specialişti recunoscuţi, cu experienţă şi rezultate dovedite), insulta şi dispreţul faţă de un popor întreg. Fiindcă tot poporul este de vină!
În ţările unde sistemul de sănătate şi cel social sunt bine puse la punct au ieşit milioane de oameni în stradă pentru drepturile şi libertăţile lor. Noi, dacă ieşim în stradă fiindcă, după mai bine de un an, nu trece o zi în care să nu auzim despre dezastrul şi ororile din spitalele româneşti, suntem „terorişti”.
Cum să nu iasă întreaga Românie în stradă? Cum să nu se revolte o Românie întreagă? Pe lângă menţinerea unor restricţii care ne-au transformat în nişte deţinuţi, pe lângă tragediile din spitale, care nu se mai sfârşesc, pe lângă insulte aruncate asupra unui popor mult prea răbdător şi blând, care nu a făcut decât să protesteze paşnic, stigmatizat însă ca fiind „terorist” şi „extremist”, s-au comis şi acte de poliţie politică, prin impunerea unor amenzi exagerat de mari – au fost multe relatări în presă despre cazuri de abuz, amenzi enorme date unor oameni, printre care şi multor bătrâni, din motive derizorii (anul trecut în mai citeam că România este campioană la amendă maximă raportată la salariul mediu: 4.150 de euro la salariul mediu de 702 euro, fiind, aşadar, pe primul loc în UE. Pentru comparaţie, în Germania, amenda maximă este de 400 de euro la salariul mediu de 2.456 de euro, iar în Marea Britanie, 60 de lire la salariul mediu de 2.025 lire). Un alt caz revoltător este cel al protestatarului din Timişoara, Daniel Gaşpar, internat cu forţa într-un spital de psihiatrie (a se vedea relatările acestuia despre ororile care se întâmplă în acel spital).
Fiindcă ne-am săturat ca în fiecare zi să auzim numai veşti rele, o să închei cu această informaţie (prezentată şi în emisiunea lui Răzvan Dumitrescu):
Potrivit datelor oficiale, numărul total al cazurilor active în acest moment în lume este de 23.825.508 persoane bolnave. 23.722.016 (99,6%) sunt în forma ușoară de covid. 103.492 (însemnând 0,4% din totalul celor care figurează ca bolvani de covid-19 în lume) reprezintă formele grave și foarte grave.
Pe lângă cifrele şi previziunile înspăimântătoare ce ni se prezintă zilnic (fără a se pune în lumină şi procentul uriaş al vindecărilor), 0,4% – de ce nu este şi această cifră comunicată în România?

Despre autor

editor

comentarii

Adauga un comentariu

  • …d’aia! c’asa vrea muschii lor… soarta servitorului este sa se supuna fara cricnire… ce este greu de inteles? de cind stapinii raspund intrebarilor slugilor?

  • Foarte corect spus . Astazi au putere cei care detin mass media si raspandesc ce vor ei. Ar trebui sa fie o televiziune care sa spuna aceate adevaruri.