Analize și opinii

Ioan Romeo Mânzală: „Mă deranjează modul primitiv în care suntem conduşi.”

(FILES) In this file photo taken on November 4, 2019 shows Romanian Minister of Finance Florin Citu shaking hands with Romanian President Klaus Iohannis at his swearing-in ceremony at the Cotroceni Palace, the Romanian Presidency headquarters in Bucharest Citu was appointed as prime minister on on February 26, 2020 by Romanian President Klaus Iohannis following the no-confidence vote of the Parliament against the former liberal Prime Minister Ludovic Orban's cabinet., Image: 501240615, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no, Credit line: Daniel MIHAILESCU / AFP / Profimedia

Adevărul trebuie sa iasă la iveală în cele din urmă. Încă mai așteptăm să aflăm ce s-a întâmplat în decembrie ’89, cine sunt vinovații pentru românii uciși atunci.

Piatra Străbunilor trebuie să ne inspire și să ne ajute în aflarea adevărului.

Trăim în mijlocul unei hărmălăi politice şi sociale ca pentru dobitoace. Densitatea strivitoare de demagogie, minciună şi fals din jur tinde să ne blocheze reflexul gândirii libere şi să ne transforme în rumegătoare de turmă.

Uneori, când nu mai putem îndura apăsarea transei, ne smulgem privirea din ecranele îndobitocirii (calculatoare, telefoane, televizoare) şi privim chiauni în jur. Tragem adânc aer în piept şi, pentru câteva secunde, găsim luciditatea de a ne recunoaşte şi de a ne întreba: ce dracu’ s-a întâmplat cu noi? Ce dracu’ se întâmplă cu noi de au luat-o toate razna în halul ăsta? Mă gândesc dacă noi mai suntem o țară România sau o Colonie România.

Din aceste alegeri a reieșit că putem candida cu semnături strânse pe genunchi, oricum nu le verifică nimeni, chiar avem golani declarați, cine țipă mai tare și cântă «Tatăl Nostru» în piață poate ajunge în Parlamentul României.

Pe mine nu mă deranjează că nivelul de trai din Occident este de zece ori mai fălos decât cel din România. Chiar nu mă deranjează deloc. De ce? Pentru că am fost obişnuit cu alte repere. Mă deranjează modul cum sunt aleși politicienii, cum se numără voturile, de ce sacii cu voturi dispar după șase zile și multe alte dezamăgiri.

Mă deranjează, în schimb, modul primitiv în care suntem conduşi. Duplicitatea conducătorilor noştri şi ţelurile lor egoiste. Asemănarea stridentă a sistemului lor de forţă şi control cu cel al clanurilor interlope. Mă uit cum Prefect al unei capitale europene este ales unul care lucra cu interlopii. Mai merge în văzul Țării la Palatul Cotroceni, să vadă lumea că el poate să facă ce vrea în țara asta, la relațiile pe care le are. Interlopii și-au făcut treaba.

Acum, când presiunea pandemiei a scos la suprafaţă toată spuma jegoasă ce se ascundea prin cotloanele infecte ale societăţii, avem o imagine mai realistă a dimensiunii adevărate a răului. Toate judeţele, toată ţara, supurează de şobolani organizaţi în clanuri infracţionale care luptă pentru putere zonală şi urmăresc, nici mai mult, nici mai puţin, să-şi extermine rivalii dacă aceştia îndrăznesc să le încalce teritoriile.

Având „privilegiul” să-i vedem acum, la lumină, la lucru pe interlopii noștri, rămânem uluiţi să constatăm câte asemănări există între stilul acestora de operare şi apucăturile guvernanţilor noştri „democraţi”.

În primul rând, şi unii şi alţii vor să-şi distrugă rivalii. Nici vorbă de negocieri, de consultări, de compromisuri, de colaborare.

Nici unii, nici alţii nu respectă legile şi Constituţia ţării când vine vorba de vânarea supremaţiei. Lupta pentru supremație este mare, unii folosesc, topoare, săbii, puști, alții folosesc dosare etc. Zi de zi presa scoate doar anumite nenorociri la iveală, doar anumiți faptuitori ne sunt prezentați.

Şi unii şi alţii şantajează şi fură în draci, pentru profituri imediate şi ilicite. Unii sub forma taxelor de protecţie şi a traficului de toate, alţii sub forma racolărilor de parlamentari, primari, consilieri locali, şi a traficului de influenţă.

Şi unii şi alţii dispun, în situaţii de criză, de un întreg arsenal, se mobilizează urgent şi pun, în slujba cauzei, resurse nebănuite.

Dar, peste toate aceste asemănări oribile, frapează în ultima perioadă afişarea pe faţă a frăţiei lor indestructibile şi limbajul identic, de imbecili cu protecţie, fie ei prinți, oameni de afaceri sau chiar jurnaliști de top. Nici măcar nu se mai străduiesc să se ascundă.

Temerarii şi cinstiţii şi moraliştii noştri guvernanţi, apărătorii cu clăbuci la gură ai Laurei Kovesi, ai justiţiei, ai statului de drept, ai anticorupţiei, au fraternizat în clar cu clanurile de interlopi atât la faptă, cât şi la vorbă. Se întâlnesc cu ele prin cotloane dubioase, chiar în biserici, numesc din rândul lor, şefi inepţi (dar buni prădători) în instituţii bănoase, îi fac agenţi gălăgioşi şi ameninţători de campanie electorală şi le cumpără sprijinul la urne cu promisiuni din colţul ochiului, ca-n lumea lor.

Asta mă deranjează! „Jigodenia” lor şi pasivitatea noastră.

Derbedei! Gangsteri de cotlon! Caractere putrefacte ce se înveşmântă în Armani, se îmbălsămează cu batiste de buzunar multicolore şi parfumate, ronţăie trabucuri cubaneze şi gâlgâie whisky-uri scumpe ca pe bere, cu râgâieli. Ţopârlani cu aere, de nu se mai poate respira în preajma lor, care vin să ne înveţe corectitudinea şi să ne promită schimbarea în bine.

Acest mic exemplu, în cazul interlopilor noștrii de astăzi, este cuplul Paul Lambrino- Remus Truică. Nimic din toate faptele penale dezvăluite și pentru care au fost condamnați la pedepse cu executarea nu s-ar fi putut infaptui fără complicitatea instituțiilor statului și a unor înalți funcționari care le acorda sprijin și protecție.

Ce dracu’ se întâmplă cu noi de au luat-o toate razna în halul ăsta?

Iată un posibil răspuns: ne-au copleşit clanurile! Şi de interlopi şi de politicieni, ceea ce, cum se vede, e cam acelaşi lucru, într-o îmbârligătură pe care doar preşedintele şi primul ministru par a nu o sesiza. Pentru domniile lor, asta înseamnă „bună guvernare”! Dar și noi suntem vinovați, alegatorii, că nu ne deplasăm să votăm, dar ne place să comentam pe la colțurile clădirilor.

Foarte mulți au ales să nu meargă la vot. Atunci au dat prioritate celor care erau trimiși cu ,,dedicație” să voteze și atunci, omule, de ce mai ridicăm pretenții că au ieșit unii și alții. Dacă ai ales să nu mergi la vot și să renunți la dreptul tău de a-ți spune cuvântul, înseamnă că furia, deznădejdea și nepăsarea ta sunt mai puternice decât credința că poți schimba ceva, că vocea ta contează. De ce spun că rămân surprins că oamenii au votat inși care nu au lucrat niciodată, nu au condus un srl, au fost ținuți de femei acasă și au câștigat primării, pentru simplu motiv ca are nume străin. Și atunci mi-am dat seama ce fel de oameni suntem, fără logică.

Un popor nu are probleme din cauza conducătorilor, ci a faptului că nu îi pasă cine conduce și că oamenii nu vor să se implice în alegerea celor care îi reprezintă.

Avem conducătorii pe care îi avem pentru că nu ne pasă. Suntem prea furioși, înfricoșați, debusolați să vedem că exact în aceste momente e nevoie să facem ceva, să ne implicăm.

Avem ceea ce avem pentru că lăsăm pe alții să aleagă în locul nostru, fiind prea neîncrezători în puterea noastră de a schimba ceva. O țară nu se dezintegrează din cauza conducătorilor, ci a poporului care nu face nimic diferit decât a făcut până acum, adică a ales să nu participe la crearea altei realități prin alegeri.

Conducătorii sunt aleși de popor, dar când oamenii renunță la acest drept, vom avea parte de consecințele deciziilor noastre.

Păcat că renunți așa ușor la tine, omule!

La fiecare alegeri ne iluzionăm că o să fie mai bine, că omul pe care vrem să-l avem în fruntea obștii este un Făt-Frumos călare pe un cal alb, care este cinstit, integru, deștept, șarmant, modest, un Mesia pogorât în urbea noastră. Sperăm ca el sa aibă, daca nu toate calitățile enumerate, măcar câteva. Cinismul vieții ne-a făcut, ca în suflet să avem o singură dorință, care eclipsează calitățile cerute oficial: să nu fie atât de hoț ca predecesorii lui și, dacă se poate, să mai facă și ceva pentru localitate. De aici și celebra zicere pur românească: „a furat, dar a făcut ceva și pentru noi”.

În dorința noastră disperată de a alege binele, nu „răul mai mic”, uităm esențialul. Oamenii care candidează nu sunt singuri. Oamenii care vor să fie aleși au o echipă care îi ajută, unii dezinteresat, alții foarte interesați. Uităm că o campanie electorală înseamnă cheltuirea unor sume de bani însemnate. Pe care cei ce candidează nu le au. Si atunci apelează la cei ce au bani. Așa apar „sponsorii”, „donatorii”. După ce un candidat este ales trebuie să-și „plătească” ajutoarele și să dea înapoi banii primiți. Cum făcea asta? Simplu. Primii, cei ce au ajutat cu afișe, cu munca în echipele de campanie, primesc posturi în primărie sau în firmele primăriei. „Sponsorii” și „donatorii” primesc contracte. Singurele diferențe sunt făcute de lăcomia lor. Unii sunt mai avizi de bani și iau tot, alții sunt mai „modești” și se mulțumesc cu mai puțin.

Aceasta este realitatea. Nu există „fete mari” în politică. Nu există neprihăniți. Există unii oameni care fac niște compromisuri mai mari sau mai mici, unii oameni care fură ca disperații, unii oameni care vor să facă ceva pentru comunitate și știu cum merge treaba și încearcă să împace și capra, și varza, și lupul.

Noi cunoastem perfect noțiunea de libertate și democrație, pentru care au murit oameni în 1989. Știm ce înseamnă, știm cum se aplică, știm care sunt resorturile care le pun în mișcare.

Cu teoria stăm bine. Pe noi practica ne omoară. Începem să avem probleme când vrem să „mobilăm” zicerile teoriei cu niște oameni care să o pună în practică. De aici începe nebunia, dezastrul. Cum facem, cum ne întoarcem si cum o dăm, de cele mai multe ori reușim să alegem, în loc de „spuma societății”, numai „drojdia”. Alegem hoți, agramați, proști, analfabeți, curve și bețivi, mincinoși patologici, nebuni ascunși, oameni pe lângă care vechiul „prost al satului” este un geniu! Rarele cazuri când în fruntea obștii sunt aleși oameni de calitate, care fac ceva fără să fure, sunt niște excepții care ne lasă cu gura căscată. Văd că se vehiculează o fraudă mare. Nu mai are sens, „speranța a murit si ea”, a rămas doar urma ștampilei de vot de pe buletin.

Dar acum „ne-am ales”. Patru ani nu prea mai avem ce face. Poate alegerile ne vor învața totuși ceva. Cum o facem, vom vedea. Cum ne-o fi norocul. Și speranța a murit!!

Cum zicea cineva: „alegem ca să avem pe cine înjura patru ani”!

Păcat, mare păcat de țara noastră încă locuită de români.

Autor: Ioan Romeo Mânzală

Sursa: anonimus.ro

Despre autor

editor

comentarii

Adauga un comentariu

  • ” Mă deranjează modul primitiv în care suntem conduşi.” Crezi ca doar pe dumneata ? Cum poate crede cineva ca este singurul ” deranjat ” pe un primitivism aducand mai degraba a anilor ’50 decat a secolului XXI ? Problema este ca , aia care-ar trebui sa ia o oarece pozitie vis a vis de acest gen de ” conducere ” , taman aia-s cei ce-l sprijina { si-l spijina din greu } acest primitivism deoarece , STIU PRECIS ca-n acest mod , poporul nu va risca un nou Decembrie 1989 caci , pana si acest popor si-a dat seama in sfarsit ca… nu el este stapanul .

  • Asta este cel mai dureros lucru ca niste primitivi ne conduc. Dar pe acesti primitivi i-au votat tot niste primitivi. Bravos natiune ,halal sa-ti fie!

Abonează-te la newsletter