Analize și opinii

În spatele pretinsei apărări a minorităților sexuale,se ascunde de fapt baza juridică a „omului nou”.

În spatele pretinsei apărări a minorităților sexuale, a căror libertate de a-și trăi sexualitatea este oricum garantată peste tot de zeci de ani, se ascunde de fapt baza juridică a “omului nou”.

Acest om nu se mai simte supus nici legilor naturii, nici legilor lui Dumnezeu, ci își închipuie că poate juca orice rol, în orice moment; o existență fără trup care, prin tehnologie transhumanistă, dorește să domnească asupra naturii fără a da cuiva socoteală, și să își afirme propriile interese și instincte fără vreo relație cu vreo comunitate de solidaritate precum familia, patria, credința, națiunea sau cultura.

Din leagăn până în mormânt, totul este „negociabil”, nimic nu este absolut: procrearea este externalizată prin mamele surogat, manipulată genetic și întreruptă în mod arbitrar prin avort; satisfacția sexuală este deja promovată în grădinițe, semenii fiind degradați la rolul de instrumente ale propriei plăceri; sexul este ajustat liber prin hormoni și intervenții chirurgicale; parteneriatul conjugal este deschis mai întâi homosexualității, apoi poliamorismului și, în cele din urmă, incestului și pedofiliei; copiii devin obiecte de dispută ale unor familii în descompunere și pot fi retrași oricând părinților politic incorecți, invocând „drepturile copiilor”.

Odată ce, sub pretextul „protejării minorităților”, toate aceste bariere au fost străpunse iar excepția a spulberat toate normele, nimeni nu se va mai opune vaccinării permanente, eutanasiei, nouvorbei, cenzurii, cancel-culturii, transhumanismului, deindustrializării, multiculturalismului și înlocuirii democrației burgheze cu socialismul miliardar.

Numai prin acest țel ultim, „post-humanist”, poate fi înțeleasă vehemența cu care întreaga noastră societate, prin continuă expunere mediatică și politică, este măcinată din nou și din nou cu teme LGBT suprarealiste, și cu care orice rezistență, cum este cea a Poloniei și Ungariei, trebuie stârpită în fașă. Dacă măcar Europa de Est va reuși să se opună, pe termen lung, acestei presiuni enorme, doar stelele știu.

Preluare: Reacționarii / Autor: David Engels