Analize și opinii

Gheorghe Piperea: „Războiul nu mai e. Germania are nevoie de North Stream II ca de aer.”

Pe vremuri, înaintea erei noastre, când ne jucam „pitita” (brandul sub care se prezintă, la Singureni, jocul de-a v-ați ascunselea), erau mereu niște copii mult mai mici decât noi, jucătorii, care ne dădeau rapid în vileag în cel mai enervant mod cu putință: arătând ostentativ cu degețelul, țipau de mamă-mamă „ia uite pe cine am văzut că se pitește: cutărică”. Dintr-o dată, toate schemele și figurile și tacticile se duceau naibii și pierdeai jocul.
Mă uit preț de câteva zeci de secunde la știri și văd că „jurnaliștii” nu numai că dau reportaje vorbite și vizuale pe care le trăiesc cu intensitatea unui suporter dă la steaua care de-abia așteaptă să le dea omoru’ suporterilor dă la dinamo sau rapid, dar îi mai și însoțesc pe întreg traseul pe vajnicii soldați americani care, cică, vin să ne apere dă ruși, cu o simplă flexare a mușchilor de silicon. Ei sunt o mie, au niște camioane bengoase (după nume …) și vin de la Nădlac, ducându-se la Kogălniceanu, pe un traseu care ar fi trebuit să fie oarecum secret, doar că la tv se arătă, din mașina urmăritoare a stalkerilor (denumiți jurnaliști doar la derută…) absolut toate detaliile și chiar locurile unde convoiul se oprește un pic, pentru ca siloconații trooperi să își tragă sufletul și să îmbuce nește qintale de pizza.
Dacă spionii lui Putin aveau nevoie de resurse enorme pentru a vedea în timp real ce fac amenințătorii trooperi americani, acum nu mai au nevoie. E totul gratis, la tv – urile românești. Pitita este deja câștigată de zișii spioni, fără luptă și fără cheltuială – presa noastră i-au marcat pe americani, ca în filmele țăpănoase cu bătăi, războie, sniper-i fbi și cia. Se dau la tv inclusiv hărți cu traseul convoiului. Bine, naiba, că s-a fâsâit războiul – a fost suficientă o întâlnire de umilire a lui Macron și gata. Războiul nu mai e. Germania are nevoie de North Stream II ca de aer.
Am zis cumva convoi?
Cred că aș fi preferat niște convoaie de camioane care să plece la Bruxelles, să dea jos birocrația tiranică și de psihiatrie care ne-a adus în stadiul de peruși care nu mai vor să zboare din colivie.
PS Goana asta după moaștele trooperilor americani mi-aduce aminte de nebunia de acum un an, când intra în țară primul camion cu fiolele de la faizăr, alea care necesitau stocarea la minus 60 – minus 90 de grade. Fugeau reporterii după camion de ziceai că sunt moaștele sfintei Varvara. Au fost puse zisele fiole și în cutii de pizza, au fost utilizate și după expirare, și tot un fâs major a fost campania. Așa va fi și în acest caz, al pititei făcute praf de „jurnaliștii” infantili pe care îi dețin tv – urile mainstream.

Autor: Gheorghe Piperea

Despre autor

editor

comentariu

Adauga un comentariu

  • “Dacă spionii lui Putin aveau nevoie de resurse enorme pentru a vedea în timp real ce fac amenințătorii trooperi americani, acum nu mai au nevoie. ” Spionii lui Putin au avut de cind e Putin tzarul Rusiei (si chiar mai de demult) acces la niste chestii care se cheama ele SATELITI. Numai atotstiutorul nostru avocatel nu a aflat pina acum.