În scurt timp urmează să fiți șocați deoarece OMS urmează să recunoască un element devenit de domeniul evidenței: testele PCR nu au precizia necesară unei analize.

Mai țineți minte când ni se spunea categoric cât de eronată e decizia curții portugheze care a stabilit că testarea PCR nu reprezintă o analiză demnă de luat în considerare, este una eronată? Ce te faci însă când rapoartele de la instituții de renume încep să vină valuri-valuri? Spre exemplu, Infectious Diseases Society of America spune într-un material științific o chestie care în urmă cu puțin timp era catalogată de experți drept „teorie a conspirației”: la 25 de cicluri de amplificare, 70% din testele PCR pozitive nu sunt cazuri, iar la 35 de cicluri de amplificare 97% dintre pozitivi sunt non-clinici. Sunteți curioși să știți câte cicluri de amplificare se folosesc în România? Înțeleg – pe canale neoficiale – că numărul se situează între 25 și 40!

Ajunși în acest punct, cred că e cazul să afirm pentru cei care nu mă cunosc de atât de mult timp că eu am trecut prin această boală. Am avut atât test pozitiv, dar și simptomele au confirmat o infecție cu COVID-19. De asemenea, mi-am făcut și testul de anticorpi care a relevat faptul că am trecut printr-o infecție. Așadar, materialul de față este scris de o persoană care s-a testat și căruia testul i-a dat un rezultat confirmat pozitiv. Fac mențiunea pentru a nu fi acuzat aiurea.

Reîntorcându-ne la testarea PCR, ar trebui să ne reamintim cum a procedat președintele Tanzaniei atunci când a refuzat achiziționarea de echipamente PCR: pe lângă materialul uman a trimis la analize probe luate de la o capră, de la un fruct papaya, dintr-un butoi cu petrol etc. Spre surprinderea tuturor capra și papaya au ieșit pozitive conform testului PCR.

Chestiunea ar trebui să ne preocupe într-un sens mai larg. Ce-i în tot acest „azi e mâine nu e”? Actuala pandemie ne-a oferit numeroase exemple de practici contradictorii: ba remdesivirul e bun, ba nu face nimic; ba kaletra e bună, ba nu face nimic. Asta în timp ce au fost combătute cu ură antivirale precum hidroxiclorochina – ieftină și bună de o groază de vreme – vitamine recunoscute pentru efectul antiviral precum zincul sau administrarea azitromicinei pentru prevenirea suprainfectării bacteriene. Motivele pot fi lesne întrezărite: banii, banii și iar banii. Însă nu e numai atât!

Societatea este condusă prin intermediul acțiunilor contradictorii. Azi e așa, mâine e inversul a ceea ce a fost azi. A o suci ca la Ploiești e o metodă de bună practică. Mai țineți minte cum a procedat băsescu cu referendumul pentru demiterea sa? Prima dată și-a îndemnat susținătorii să vină la vot, pentru ca apoi să le ceară boicotarea referendumului.

Dacă veți studia îndeaproape, veți constata că peste tot și aproape la fiecare nivel „contradicția” este exercitată zi de zi. Avem de-a face cu o normă. Azi ni se spune într-un fel, mâine contrariul. Și noi nu facem altceva decât să ne supunem. De ce?

Cum altfel poți fi mai ușor de strunit decât învingându-ți-se la fiecare moment orice reper? Contradicția e mult mai adâncă decât credeți și ea vi se inoculează prin tehnici diverse. Să luăm un exemplu: moda. Azi e trendul oribil al pantalonilor cu glezna la vedere și al lipsei șosetei din picior(mă rog, portul unei șosete la nivelul pantofului). Asta e norma. Cine nu poartă așa e învechit. Vezi artiști, politicieni, „intelectuali”, toți cu glezna mai mult sau mai puțin la vedere. Mâine va fi moda pantalonului bufant, poimâine a celui drept. Practic, de la an la an, totul se schimbă radical. Într-adevăr, în toată treaba asta e o afacere teribilă: dacă te ții după hachițele modei trebuie ca anual – sau, mai mult, de la sezon la sezon – să-ți schimbi integral garderoba. E clar că pentru casele de modă, fabricile de textile și pentru detailiștii din domeniu asta e o afacere. Dacă nu s-ar schimba moda atât de des, n-ar mai avea rulajele pe care le au. Ca să nu mai vorbesc că, fără schimbarea dementă a modei, oamenii s-ar orienta mai mult către calitate, așa cum se întâmpla în urmă cu câțiva zeci de ani.

Însă, cu toate că mă repet, vă spun că nu-i doar jocul banului. El este esențial în economia pe care-o avem acum, însă „jocul contrariilor” nu e doar despre asta. Este o distrugere programatică a oricărui reper. În condițiile în care azi faci într-un fel pentru ca mâine să te situezi – la fel de convins – pe poziția diametral opusă, e clar că după câteva cicluri de acest tip nu mai ai nicio valoare. Iar omul fără valori e animalizat, numai bun de pus la jug.

Când ți-au fost distruse reperele, când nu mai ai valori, încetezi să mai fii om. Ești la fel de relevant precum o râmă. Iată doar una dintre armele utilizate de mașina de tocat oameni pe care o numim societate. O armă simplă, banală chiar, dar extrem de eficientă. Ca, de altfel, toate armele de uniformizare care ni se aplică zi de zi.