In jurul lui Klaus Iohannis s-a strâns toată subterna ocultă, mafiot-securistă, ca în jurul unui veritabil dictator

Partidele politice actuale nu produc decât sistem mafiot actualizat. Implicarea brutal personală a președintelui Klaus Iohannis în această direcție a dat un semnal indirect sub aspect statal.

Există astfel constituit la vedere (sic!)un comandament de control ocult privind desfășurătorul nu numai politic al celor stabilite fără niciun drept de președinte. Din republică de drept, România, și așa grav parazitată de oameni transformați în absurde instituții incontrolabile, a fost trecută pe palierul unei republici bananiere.

Viața politică internă democratică prin partidele “suveică” este din start anulată. Formele de soluționare a provocărilor din realitate produc în esența lor, la nivelul acestor partide , un conglomerat general de dictatură.

Dacă președintele ar fi avut interes și capacitate în promovarea democrației, situație de-acum imposibilă în ceea ce îl privește, respectiv în dezvoltarea țării sub toate aspectele, ar fi aplicat o adevărată pedagogie constituțională tuturor instituțiilor și forțelor politice.

Președintele nu doar că a ratat valorizarea atribuțiilor publice pe care le are, însă în nenumărate cazuri le-a sfidat cu buna știință, oferind un arbitrariu de sorginte PSD-istă.

Lupta pentru țară a lui Klaus Iohannis a fost coborâtă sub nivelul oricărui funcționar public , convertind-o în conflicte politicianiste, încât justificarea lor nu iese din rutina autohtonă.

Rolul președintelui a fost al unui arbitru care a reușit să compromită dinamica responsabilității parlamentare. Abuzul de putere exercitat prin încălcarea prerogativelor funcției a dat un teribil semnal oficial pentru soluționarea nelegiurilor prin nelegiuiri, respectiv o accentuare a crizelor și o decredibilizare a statului de drept.

Resursa politică democratică se vede astfel redefinită ca una anarhică, în afara legii și democrației.

Președintele Klaus Iohannis avea alte mijloace ale autorității instituționale prin care să contribuie la îndreptarea lucrurilor, însă, a preferat abuzul din care nu mai are cale de ieșire.

Pe cale legală, Președintele ar fi putut îndrepta lucrurile printr-un plan de țară, prin urmărirea analitică îndeaproape a unor indicatori. In cazul României, lipsind deseori disciplinarea, ordinea, drepturile și responsabilitățile, cu acestea trebuia început.

Intr-o asemenea situație când resursa politică democratică este sub imperiul unui vid absolut, la dispoziția președintelui țării, numai sindicatele ar mai putea dezvolta și aplica unica soluție a deblocării României în efortul rearanjării fluxului civil și instituțional.

Sindicatele însă au devenit parte a mediului de afaceri, lipsite de orice profil specific.

Inducerea mentalității că lucrurile pot merge în direcția unui presupus autoritarism stabilit de Klaus Iohannis, a ridicat dificultățile la rang absolut și a deschis perspectiva disoluției instituțiilor.

In jurul lui Klaus Iohannis s-a strâns toată subterna ocultă, mafiot-securistă, ca în jurul unui veritabil dictator.

Autor: Ioan Vieru

Sursa: cotidianul.ro