Analize și opinii

Gloria prostului si a nemernicului

Mare carnaval electoral ne-a fost oferit pe mai toate canalele de comunicare. Cele mai stupide sau mărunte detalii legate de alegeri ne-au fost propuse ca știri, chiar și ca bombe. Toate transmisiile de duminică (și unele chiar de vineri și de sîmbătă) n-au fost decît niște forme de surescitare jurnalistică. Și pe vremea alegerilor comuniste, măsluitul proces verbal arăta ca o sărbătoare, deși oamenii nu sărbătoreau nimic. Dimpotrivă, gemeau sub apăsarea lipsei de libertăți.



Așa și acum. Chițăiala surescitată avea parfum de eveniment sărbătoresc, deși România de azi poate scrie pe o tablă cel puțin 250 de argumente pentru nefericire. Și pe care listă să includă vreo 20-30 de dovezi legate de o democrație măsluită în chiar interiorul Uniunii Europene. De ce s-au înhăitat jurnaliștii la acest carnaval al fericirii electorale, al bucuriei deșănțate și fără temei?

Unii dintre ei au insistat grosolan pe cîștigătorul știut de dinainte, jucînd rolul atoateștiutorilor, deși această atitudine i-a putut dezarma și dezamăgi pe cei care ar fi vrut să voteze pentru altcineva. De ce au încercat unii să transforme aceste alegeri într-un test fără miză? Sau cu miză de doi rahați? Cîștigă cu un procent care începe cu 7 sau cu 8?

Alegerile din 24 noiembrie 2019 sunt un proces electoral pregătit îndelung de serviciile secrete și de factorii de putere din Comisia Europeană. S-a lucrat masiv ca partidul preocupat de creșterea redevențelor și de blocarea expatrierii mascate de profit să fie mai puțin credibil, adică să fie compromis, să fie coborît cît mai jos în sondaje și ridiculizat cu orice prilej, în așa fel încît România – sursă de profit greu de controlat – să nu încapă pe mîna cuiva care ar încurca socotelile. Carnavalul acesta deșănțat și gol face parte din aceeași strategie? În parte, da. De la Rareș Bogdan la Digi și Europa EM a pornit o hăhăială electorală menită a arăta o Românie fericită. Există și cealaltă jumătate care a mimat din prostie, care a luat în serios toată lucrătura din ultimii doi ani. Prostul montat de măsluirile propagandei a trăit o zi fericită, crezînd că are și el ocazia să pună umărul la consolidarea democrației. Și fără să-și dea seama că participă și el la livrarea pe tavă a țării sale, cu instituții, materii prime, materii cenușii etc.

Știu oameni care habar n-au de trecutul și prestațiile cei doi candidați, dar s-au mîndrit că au ieșit primii la vot, arătînd ca niște pești agățați în undițele propagandei. Alți oameni s-au speriat pentru că au auzit păreri contradictorii, unii ținînd cu unul, alții cu adversarul și cum să se hotărască fără riscul de a greși! Despre cei fanatici n-a nimic de zis pentru a nu se considera hotărîtori în producerea unui dezastru.

Pentru nemernicii aflați în culisele și jocurile acestui eveniment românesc, alegerile (indiferent de cîștigător) sunt o zi de glorie. Pot zice că le-a ieșit planul și de azi înainte ei vor fi marii profitori din spatele scenei politice.

Un lucru nu pricep! Cum se poate ca la începutul acestei săptămîni hotărîtoare pentru alegerea președintelui României, primul ministru Ludovic Orban să facă asemenea afirmații la un congres internațional al PPE de la Zagreb? A vorbit explicit, cu subiect și predicat despre motivele dărîmării Guvernului Dăncilă. Imaginile cu discursul plin de enormități rostite de premier a circulat pe net și la ore tîrzii pe o televiziune. Ba, Viorica Dăncilă a distribuit sîmbătă filmulețul însoțit de rugămintea de a-l distribui. Și, cu toate acestea, televiziunile din România s-au făcut că plouă, politicienii, la fel, șefii de partide s-au făcut că n-aud și nu văd.

În văzul unei mulțimi de politicieni din Europa, Ludovic Orban s-a lăudat că a dărîmat guvernul Dăncilă pentru a ajuta gruparea PPE în fața socialiștilor. Și Klaus Iohannis s-a lăudat prostește (adică nedemocratic, el neavînd rol constituțional în asta) cu debarcarea aceluiași guvern.

Și, cu toate acestea, în România, aproape nimeni n-a ieșit să ceară socoteală și să sublinieze ticăloșia. Dimpotrivă, s-a înghesuit la vot de parcă s-ar fi împărțit și mici și bere!

Autor: Cornel Nistorescu

Sursa: Cotidianul