Tradițional, capitalismul gregar era specific tarilor furnizoare de materie prima, mono-industriale sau exclusiv agrare, fiind similar cu dumping-ul (vanzarea de marfa la preturi sub costul de productie) pe care il practicau in trecut tarile comuniste si pe care inca il mai practica unele tari asiatice, cum sunt China, India sau tarile din peninsula Indochina.
Cu toate acestea, capitalismul low road se raspandeste pe scară largă, mai ales in America și în UE, unde sunt utilizați muncitori imigranți, angajați la negru sau la limita legalității. Economiile cele mai avansate ale lumii încă practică sclavia economică și chiar sclavia socială. În plus, acest capitalism gregar devine si brutal, prin violenta cu care respinge tentativele de iesire din tiparul impus de „titanii” globalismului.
Dupa Joel Rogers, profesor la Universitatea Wisconsin-Madison, deși capitalismul gregar, de joasă speță, promovează salariile reduse pentru ca întreprinderile să concureze prin prețuri, în detrimentul calității produselor și a serviciilor, salariații platiti prost și ținuți captivi prin lipsa de siguranță a slujbelor lor sunt necesari mai ales pentru efectul de disuasiune. Ceilalți salariați, care au obținut, probabil, condiții de muncă mai bune, trebuie să observe permanent și să fie avertizați fățiș că se poate ajunge și mai jos cu salariile, iar conditiile de muncă să fie și mai poraste, și astfel să nu îndrăznească să ridice prea multe pretenții, pentru a nu ajunge la nivelul de bază, la munca de jos. Mersul pe burtă poate fi oricând înlocuit cu mersul târâș.
În timpuri de restriște economică, angajatorii, ca și stăpânii de sclavi, au acces la un mare numar de potentiali lucrători, sclavi sau oameni liberi, care caută, cu panică sau în disperare, un loc de muncă. Oamenii liberi obișnuiți nu au acces la slujbe pe viață și, cu atât mai puțin, nu au acces la slujbe bine plătite. Aparența de libertate de care se bucură nu îi împiedică să observe că se poate și mai rău – sclavia există și se poate extinde si la oamenii liberi înfometați sau înspăimântați sau supra-îndatorați. Iar angajatorii nu scapă oportunitatea de a face acest lucru sa fie cât se poate de vizibil și de clar, cu titlu de instrument de disuasiune (descurajare) a oricarei intentii de negociere. Și atunci, omul „liber” acceptă orice slujba, in orice conditii. Sclavia trage in jos toate salariile, inclusiv salariile pe care le încaseaza muncitorii liberi sau cei „liberi”.
Este șocant ca așa ceva se poate întâmpla în America sau în UE, dar România neo-liberală și libertariană, raiul influencerilor „de dreapta”, nu este prea impresionată.
În colonia România este „vital” ca salariul minim pe economie să dispară, iar potențialii salariați, oamenii „liberi”, să accepte slujbe pe doi lei. Pentru un asemenea rezultat, este permisă chiar și asmuțirea non-etică și ne-creștina a salariaților din corporații contra bugetarilor sau a „asistaților social” (care sunt confundați cu pensionarii, cu copiii sau cu persoanele aflate in ingrijirea nou-nascutilor si a copiilor mici). Daca „se poate și mai rău”, atunci lucrătorii din corporații nu numai că nu au de ce să se plangă de practicile neo-hitleriste, amestecate cu convingerile neo-marxiste, ale angajatorilor. In realitate, ei trebuie să se teama pentru locurile lor de muncă, ținându-i vinovați și țapi ispășitori pentru această stare tensionata de lucruri pe bugetari, pensionari, mămicuțe etc.
Autor: Gheorghe Piperea
Adauga comentariu