Analize și opinii

Gheorghe Piperea: “Vă sună cunoscut? Vi se pare iluzoriu?”

Protestul contabililor de ieri s-a soldat cu un monolog al ministrului Boloș, care a identificat, în sfârșit, evazioniștii fiscali: contabilii. Care mai și protestează. Auzi la ei, necredincioșii…
Întrucât, așa cum ziceau ieri contabilii, sistemul e-facturii este “o aberație totală” (citat exact), contabilii nu exclud o continuare a protestului în forma cea mai radicală: să depună deconturi de tva și declarații fiscale pe zero la data de 25 iulie. Penalitățile nu curg și executările silite nu încep decât în 15-20 de zile, deci antreprenorii nu vor avea prea mult de suferit. Numai că, pentru stat, să nu-și achite dările un număr de 1,5 milioane de antreprenori ar fi de mare baftă. Caz în care ar trebui să își ia banii de la cele 1000 de companii mari care practică optimizarea fiscală, să nu mai dea ajutoare de stat multinaționalele și să taxeze, în sfârșit, banksterii, mogulii tehnologici, proprietarii de păcănele digitale, big pharma și traderii de cereale.
Fără haos fiscal și Hai Liberare!
***
Noul ministru de finanțe al Marii Britanii, Rachel Reeves, vrea ca guvernul să construiască, în următorii 5 ani, minim 1,5 milioane de locuințe pentru britanici, la prețuri accesibile omului de rând. Rachel Reeves a declarat că nu va ezita să utilizeze „puterile de intervenție” ale guvernului pentru a construi casele de care este nevoie. Adică, terenuri expropriate de stat pentru a fi concesionate viitorilor proprietari de case, racordul la utilități, efectuat prealabil edificării caselor și cartierelor, subvenționarea dobânzilor, facilitarea energiei regenerabile, utilizarea resurselor umane și materiale interne etc.
Vă sună cunoscut?
Vi se pare iluzoriu?
PS Rachel Reeves este un fost economist al Băncii Angliei, ceea mai capitalistă bancă centrală a lumii. Dacă ea și partidul său laburist consideră că planul este fezabil, să vină „specialiștii” români în economie capitalistă și banksterii români să probeze că planul este prost.